Info Turism

Formularul pentru românii care vor să meargă în Grecia

Publicat: 01 iul. 2020

Formularul pentru românii care vor să meargă în Grecia. Autorităţile de la Atena au stabilit modul în care vor fi primiţi turiştii de la 1 iulie şi a introdus un formular pe care toţi călătorii trebuie să îl completeze cu cel puţin 48 de ore înainte de a intra în ţară.

Guvernul elen doreşte să salveze ceva din sectorul turistic şi a anunţat modul în care vor fi primiţi turiştii de la 1 iulie în Grecia. Astfel, a fost introdus un formular pe care toţi călătorii trebuie să îl completeze cu cel puţin 48 de ore înainte de a intra în ţară.

Formularul pentru românii care vor să meargă în Grecia

Formularul introdus de guvernul grec poate fi completat de toţi călătorii care intră în ţara pe site-ul travel.gov.gr.

Aici, turiştii vor răspunde la întrebări legate de date personale, tara de origine, modalitatea de transport până în Grecia, ţările vizitate în ultimele 15 zile, durata sejurului, adresa unde vor sta.

Toate informaţiile vor fi adunate într-o bază de date, iar fiecare turist va primi un cod de bare, care va fi verificat la punctele de frontieră, la intrarea în Grecia. Astfel, pe baza acestui cod, autorităţile din Grecia vor şti la sosire dacă un turist ar trebui să fie testat sau nu.

Astfel, testele de la intrarea în ţara vor fi făcute în funcţie de riscul care va fi evaluat la nivelul fiecărui pasager, conform informaţiilor transmise. De exemplu, dacă sunt 1000 de teste pe zi pentru un aeroport, ele vor fi făcute astfel încât să fie maximizata posibilitatea detectării cazurilor pozitive pe zi şi pe poartă de intrare respectivă, potrivit presei din Grecia.

Grecia deschide aeroporturile din insule

Grecia a făcut miercuri un nou pas spre încercarea de a salva sezonul turistic prin redeschiderea aeroporturilor din insule, extinderea listei pentru turiştii veniţi din alte ţări şi anularea testelor pentru cetăţenii veniţi din Spania, Italia şi Olanda, relatează EFE.

Începând de astăzi, 1 iulie, toţi turiştii care vin dintr-un teritoriu al Uniunii Europene, din ţările asociate spaţiului Schengen sau dintr-un stat inclus pe lista comunitară privind cele 14 ţări considerate sigure, vor putea călători în Grecia.

Chiar dacă cetăţenii din cele 14 ţări considerate sigure pot călători în Grecia, până la 15 iulie zborurile directe dinspre şi spre Grecia venite din Marea Britanie, Turcia şi Suedia rămân excluse.

Turiştii bulgari care preferă să-şi petreacă vacanţă în Grecia pot folosi însă un singur punct de trecere al frontierei, cel de la Kulata – Promachonas, conform unui anunţ făcut miercuri de Ministerul bulgar de Externe, care invocă o decizie a autorităţilor elene. Toate celelalte puncte de trecere a frontierei dintre Bulgaria şi Grecia vor putea fi folosite doar în mod excepţional, atunci când sunt „motive întemeiate” pentru acest lucru.

Dezastru anul acesta pentru sectorul turistic din Grecia

Economiile multor ţări au fost afectate anul acesta de pandemia de coronavirus. Este şi cazul Greciei unde guvernul condus de prim ministrul Kyriakos Mitsotakis este conştient că actualul sezon nu seamănă deloc cu cel din 2019. Spre exemplu, anul trecut Grecia a primit 33 de milioane de turişti, iar acest sector a avut încasări de 18 miliarde de euro.

Anul acesta obiectivul nedeclarat este, potrivit mediilor de specialitate, să fie obţinut un sfert din aceste încasări.

În perspectiva atingerii acestui obiectiv, ministrul turismului, Jaris Theojaris, a semnat marţi un acord cu turoperatorul TUI, pentru a atrage în Grecia cel puţin 1,5 milioane de turişti germani.





Adauga un comentariu