News Flash:

Fortus si operatiunea Orientul

4 August 2007
1265 Vizualizari | 2 Comentarii
• Patronii de la Fortus, SC Metalexportimport SA Bucuresti, au de recuperat din litigiile cu statul si cu firme din exterior aproape 70 milioane Euro • In ultimii patru ani, cea mai afectata de aceasta situatie a fost SC Fortus SA Iasi • Un astfel de proces, in care sunt in joc nu mai putin de 37,5 milioane dolari americani, dureaza de 24 de ani • De la exporturi de 2 miliarde Euro in anii 1988 si 1989, Metalexportimport SA abia mai poate finanta activitatea Fortus SA Iasi
O datorie externa pe care Metalexportimport SA o are de recuperat inca din anul 1983 a cantarit greu in activitatea Fortus SA Iasi in ultimii patru ani. Un astfel de proces, in care sunt in joc nu mai putin de 37,5 milioane dolari americani, dureaza de 24 de ani. De la exporturi de 2 miliarde Euro in anii 1988 si 1989, Metalexportimport SA abia mai poate finanta activitatea Fortus SA Iasi. Mai mult, statul refuza in continuare sa rezolve problema scutirii datoriilor de la Fortus SA, de aproape 1.200 miliarde lei (120 milioane RON). Dosarul in care compania Metalexportimport cere 37,5 milioane dolari de la mai multe firme straine, printre care si ThyssenKrupp Steel, a inceput in 1983 si se judeca si astazi. SC Metalexportimport (MEI) SA cere suma de bani mentionata de la Otto Wolff America Inc., ThyssenKrupp Steel AG, Otto Wolff GmbH si Cideco SA. Banii ar fi reprezentat, conform MEI, contravaloarea a 68.246 de tone tabla groasa livrata si neachitata de catre cele patru companii. In 1998, Tribunalul Bucuresti a admis in parte cererea MEI si a obligat firmele din afara la plata sumei de 17,9 milioane dolari. Compania franceza Cideco nu mai exista din 1988. Procesul a fost intors la Curtea de Apel Bucuresti dupa mai multe perindari si exceptii facute de la Curtea Suprema. Legatura Fortus Sumele pe care MEI le are de recuperat din exterior, inclusiv din China, ar fi putut ajuta si Fortus SA. In cercurile Ministerului Finantelor si Economiei, implicit, datoriile pe care MEI le are de recuperat fac parte dintr-un asa zis dosar "Orientul", cu sumele ramase de recuperat in 1989 din exterior de catre casele de comert exterior si la care statul a fost garant. Recuperarea lor pare insa imposibila, dupa zeci de ani, iar statul continua sa blocheze activitatea intreprinderii iesene. Planul de restructurare a SC Fortus SA Iasi este o arma cu doua taisuri. In mai putin de doi ani de zile, combinatul trebuie sa investeasca din surse proprii aproape 22 milioane Euro, echivalentul a 770 miliarde lei (77 milioane RON). Patronii trebuie sa faca rost de 11,96 milioane Euro. Atat Fortus SA, cat si actionarii majoritari de la Metalexportimport SA trebuie sa contribuie cu 33 milioane Euro la restructurarea combinatului, in timp ce statul a pus la bataie scutiri de la plata datoriilor, in suma de 1.191 miliarde lei (119 milioane RON). Costul total al restructurarii este de 2.392 miliarde lei (239 milioane RON), echivalentul a 66,38 milioane Euro. "La momentul privatizarii, societatea avea nevoie de o restructurare financiara pentru functionarea in parametri normali a activitatii de productie, aceasta pe langa celelalte masuri de restructurare asumate prin planul de restructurare. In cazul Fortus, restructurarea financiara include si sprijinul financiar din partea statului acordat la privatizare, constand in scutirea la plata a unor obligatii datorate si neachitate la bugetul consolidat al statului, la bugetul local si AVAS, in valoare totala de 119.125,5 mii RON. In scopul realizarii restructurarii financiare, actionarul majoritar va contribui, de asemenea, cu o suma de 25.865,9 mii RON, reprezentand capital de lucru. Planul de restructurare, prin componenta de restructurare financiara, da posibilitatea cresterii fluxului de numerar, asigurarii unui cash-flow stabil, ceea ce va degreva si va usura activitatea financiara a societatii", sustin reprezentantii Consiliului Concurentei. Doar ca statul intarzie sa vina cu partea sa, iar Fortus se zbate intre vanzarile de la Fisc si nedumerirea noilor actionari majoritari.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

legatura fortus
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

paul  | #16652
de ce nu apar toate opiniile
eu  | #16653
Mincinosi! Niste profitori cu totii si asta in colaborare cu conducerea Fortus si sub directa indrumare de ani de zile a marelui consilier economic Nauznicov!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1378 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021356 (s)