National

Fosta gimnasta ranita in timpul piesei de teatru „Omul Pescarus”

Publicat: 29 feb. 2012
1
Fosta gimnasta Alina Ulmeanu s-a accidentat, ieri seara, in timpul unei reprezentatii a spectacolului „Omul Pescarus” de la sala Epika din Grand Cinema Digiplex al Baneasa Shopping City, suferind o fractura la mana, spargandu-si arcada si lovindu-se grav la pomete, informeaza Mediafax.
„În prima parte a spectacolului, am avut in repertoriu constructia la piramida, alcatuita din cinci persoane, doi baieti si doua fete plus Alina in varf. La coborare, cand s-a stins lumina, Alina a alunecat pe peruca uneia dintre colege. Acum are mana in ghips, urmand sa fie indisponibila cel putin 3 saptamani. În mod normal e ceva banal, insa ghinionul cu peruca plus intunericul au dus la accident”, a declarat in exclusivitate agentiei Mediafax, Doru Mois, liderul trupei Xtreme, care joaca in acest spectacol, potrivit Mediafax.
Spectacolul, in care joaca fostii gimnasti Casian Badescu, Alina Gheorghe, Madalina Croitoru, Alina Gheorghe (fosta Dumitrescu) si fostul campion mondial si european la gimnastica aerobica Doru Mois, a continuat aseara doar in 4 actori, dupa ce Alina Ulmeanu s-a accidentat. În 13 martie mai era programata o reprezentatie a acestui spectacol la sala Epika, insa, pana la aceasta ora, nu s-a stabillit daca va mai avea loc.
Spectacolul de teatru acrobatic „Omul Pescarus” este o fabula a zborului si a desavarsirii umane. Show-ul incearca sa transmita mesajul de sensibilitate prin dans, video-proiectie, acrobatie, virtuozitate si forta. Cinci tineri se intalnesc, se uita la TV si se fixeaza pe un documentar cu pescarusi, fapt care ii determina sa isi imagineze ca ei insisi se transforma in pasari. Unul dintre ei isi doreste mai mult decat zborul limitat al celorlalti. Din cauza asta stolul il reneaga, il proscrie. Jonathan Livingston (Doru Mois) nu renunta la zbor si reuseste sa isi depaseasca limitele. Astfel, reuseste sa intalneasca un alt stol de pescarusi, mai intelepti, care zboara la altitudini mult mai inalte, ca scop sa traiasca bunatatea si dragostea, care il adopta. Piesa este realizata dupa celebra nuvela „Pescarusul Jonathan Livingston” de Richard Bach. Spectacolul s-a jucat in fiecare marti, incepand cu 29 noiembrie 2011, la sala Epika de la Grand Cinema Digiplex din Baneasa Shopping City.
Mois a practicat mai intai gimnastica artistica, fiind component al lotului national de juniori, in perioada 1988-1992, participand la Campionatele Mondiale Universitare din Japonia in 1995. Laurii i-a cucerit la aerobica, unde in 2000, la Campionatul Mondial de la Riesa (Germania) a obtinut medalia de aur. Iar cu un an in urma, la Campionatul European de la Birmingham a urcat pe prima treapta a podiumului. În 2001 a fost prezent la „Rhytms of Americas”, spectacol prezentat in fata presedintilor statelor din America de Nord si Sud, cu ocazia „Summit of the Americas 2001”, in Quebec City, lucrand in trupa „Le Groupe Apogee”, cu Debra Brown, coregrafa Cirque du Soleil. Apoi, in 2002, a avut spectacol in deschiderea „Governor General Awards”, premierea celor mai buni artisti din Canada. De asemenea, a fost performer in filmul american „Van Helsing”, in filmarile de la Praga din februarie 2003. În 2004 a infiintat trupa Xtreme cu care a avut numeroase reprezentatii, atat in tara, cat si in strainatate.




Adauga un comentariu