National

Fostul deputat PNL, Marin Anton a fost condamnat la cinci ani cu executare. Acesta a luat mită în valoare de 5.3 milioane de euro

Publicat: 15 sept. 2021
Fostul deputat PNL poate ataca hotărârea Tribunalului București prin apel

Miercuri, 15 septembrie 2021, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Marin Anton, fost deputat PNL, la cinci ani închisoare cu executare. Acesta este acuzat pentru că a primit mită în anul 2009, pe timpul când acesta era secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Suma primită a fost nu mai puțin de 5,3 milioane euro venit de la reprezentantul unei companii italiene. Motivul a fost acordarea unui contract de realizare pentru noul contract de la Aeroportul Otopeni.

Anton Marin, fost deputat PNL a primit cinci ani cu executare

Fostul deputat PNL a primit astăzi, 15 septembrie, condamnare de cinci la închisoare. Mai mult decât atât, în același dosar, a fost dată și o pedeapsă de 3 ani cu suspendare, pe numele fostului director general adjunct al Direcţiei de Coordonare şi Monitorizare Autostrăzi din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri din România SA, Mihai Adrian Ionescu.

Motivul pedepsei este pentru complicitate la luare de mită. Astfel că fostul director are obligația să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, la ADP – Sector 2 Bucureşti sau la ADP – Sector 6, pentru o perioadă de 100 de zile.

Decizia dată în dreptul lui Marin Anton poate fi atacată prin apel

Fostul deputat PNL, Marin Anton şi fost secretar de stat şi vicepreşedinte al Consiliului Tehnico – Economic în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ce avea în responsabilitate activitatea Companiei Naţionale ‘Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Bucureşti’ SA Otopeni, a fost datîn judecată în anul 2017, de către DNA.

În acord cu declarațiile date de DNA, în anul 2009, Aeroportului Internaţional Henri Coandă avea în desfășurare un contract de modernizare. Contractul cu numărul adiţional 9/07.12.2007, avea în vedere proiectarea unui noi terminal. Această modernizare era prevăzută prin natura statutul ţării noastre de membru al UE, dar şi din perspectiva aderării la spaţiul Schengen.

„Compania internaţională care avea de executat lucrările la noul terminal predase proiectul şi întreaga documentaţie către beneficiar – Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAIB) la finalul anului 2008 şi urma ca aceasta din urmă să se ocupe de obţinerea avizelor şi aprobărilor necesare demarării lucrărilor. Cu toate că CNAIB a înaintat solicitarea de aprobare a noilor indicatori tehnico-economici încă de la începutul lunii februarie 2009, până în luna iunie 2009, la nivelul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii nu se luase încă vreo decizie, iar din cauza lipsei de finanţare, lucrările pe şantierul Otopeni stagnau”, precizează DNA.

Mita reprezintă aprobarea continuării lucrărilor și finanțarea obiectivului

În acest context, în urma investigațiilor realizate de autorități, fostul deputat PNL, ar fi acceptat ca în perioada iunie – noiembrie 2009, să primească de la reprezentantul filialei din România care deținea contractul de modernizare la Aeroportul Otopeni (martor în cauză) o sumă de 22.760.654 lei.

Această sumă reprezintă un comision de 3,5%, adică aproximativ 5,3 milioane euro raportat la cursul euro de la acea vreme. Acest comision reprezintă valoarea de suplimentare a contractului de execuție a lucrărilor.

„Banii respectivi au fost primiţi de Marin Anton pentru a aviza, în perioada 15 iunie – 17 iulie 2009, documentaţia privind obiectivul de investiţii ‘Dezvoltare şi Modernizare Aeroport Internaţional Bucureşti – Otopeni (…)’, nota de fundamentare şi proiectul de hotărâre de guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici reactualizaţi ai obiectivului de investiţii menţionat mai sus, precum şi aprobarea continuării lucrărilor şi a finanţării obiectivului respectiv”, spun procurorii.

Având în vedere aceste demersuri, guvernul ar fi adoptat proiectul de hotărâre (Hotărârea de Guvern nr. 852/2009). Acesta a reprezentat un act administrativ extrem de important pentru încheierea actului adițional numărul 10 din data de 21.08.2009 la contractul din data de 30.04.1992 pentru Dezvoltarea şi Modernizarea Aeroportului Internaţional Bucureşti – Otopeni. Părțile implicate în proiect fiind Compania Naţională Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Bucureşti şi societatea omului de afaceri.

Fostul deputat PNL a primi banii printr-o societate comercială

În ceea ce privește felul în care Marin Anton a putut intra în posesia banilor, fostului deputat i-au fost trasferați în contul unei societăți comerciale în care acesta era asociat.

„Marin Anton a beneficiat de ajutorul lui Adrian Mihai Ionescu, care, în luna iunie 2009, cu ocazia unei întâlniri pe care acesta din urmă a avut-o cu reprezentantul companiei internaţionale, i-a specificat acestuia „pretenţiile” primului inculpat, precum şi modalitatea de remitere a banilor. Astfel, între compania internaţională şi societatea controlată de inculpatul Anton Marin a fost încheiat un contract de subantrepriză, suma de 22.760.654 lei fiind achitată prin transfer bancar, în perioada 23 iulie – 20 noiembrie 2009, şi reprezenta contravaloarea unor lucrări de organizare şantier care nu au fost executate în realitate”, mai precizează procurorii.

De menționat faptul că suma de bani pe care a primit-o drept mită și a fost transferată în contul societății comerciale, a fost folosită în interesul firmei. Conform hotărârii judecătorești acesta are de restituit suma de 22.760.654 lei.

Fostul lider al PSD, Viorel Hrebenciuc a fost condamnat, marți, definitiv, la trei ani de închisoare cu executare, iar acesta urmează să fie încarcerat după îndeplinirea procedurilor și formalităților la poliție.

O altă condamnare a fost dată pe numele fostului lider PSD Viorel Hrebenciuc și fosta șefă CNA Laura Georgescu. Judecătorii Curții de Apel București au stabilit, marți, 14 septembrie 2014, verdictul definitiv în dosarul de mare corupție. Aceștia au fost condamnați la pedepse cu executare pentru fapte de mare corupție în primă instanță.



Comentarii
Adauga un comentariu