Fostul ministru grec de Finante, Yanis Varoufakis, este de parere ca noul plan de asistenta financiara stabilit de Grecia cu creditorii internationali „nu va functiona”.
„Acordul privind planul de
asistenta financiara nu va functiona”, a declarat
Varoufakis, explicand ca nu este singurul care are aceasta opinie. In cadrul discutiilor de marti,
negociatorii au avut aceeasi parere. Si ministrul Finantelor actual,
Euclid Tsakalotos, spune, “intr-o masura mai mare sau mai mica, exact acelasi lucru”, a precizat acesta.
Citeste si Tsipras cere parlamentului sa ratifice acordul cu creditorii pana joi
El a adaugat ca l-a vazut pe „Ministrul german al Finantelor, Wolfgang Schäuble, a mers in Bundestag si a spus pur si simplu ca acordul nu va functiona”.
„
Fondul Monetar International incearca in mod disperat sa sustina un program bazat pe o
datorie suverana nesustenabila. Toata lumea incearca sa aplice acest plan”, a explicat Varoufakis.
Citeste si Cat profit a facut Germania din criza Greciei
Pe de alta parte insa, premierul grec
Alexis Tsipras si-a declarat increderea in incheierea definitiva a unui acord, prezicand esecul celor care ar fi avut „un plan ascuns” impotriva Greciei.