International

Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, acuzat de implicarea in fraudarea unei banci

Publicat: 15 oct. 2015

Procurorii cer arestarea fostului premier al Republicii Moldova, Vlad Filat. Comisia juridica pentru numiri si imunitati s-a intrunut in sedinta pentru a elabora proiectul de hotarare privind ridicarea imunitatii parlamentare a liderului PLDM, Vlad Filat, in vederea retinerii si arestarii ulterioare. Proiectul va fi pus la vot in Parlament. Potrivit rechizitoriului pregatit de procurori, declaratiile martorilor indica limpede implicarea lui Vlad Filat in fraudarea banilor de la BEM, in perioada cand politicianul detinea functia de primministru (2010-2013). „Avem probe concludente in fraudele de la BEM, au fost audiati martori, exista depozitii confirmate, vreau sa va patrundeti de importanta momentului. Este o crima deosebit de grava si ar putea avea loc influentarea martorilor, distrugeri noi probe”, a declarat Corneliu Gurin in Parlament.
 
Vezi si Nepotul lui Vlad Filat si alte persoane apropiate lui, RETINUTI

Procurorul General, Corneliu Gurin, a declarat ca Vlad Filat are legaturi cu firma Caravita, conducatorii careia sunt cercetati penal pentru contractarea creditelor neperformante de la Banca de Economii. Gurin a oferit deputatilor mape cu documente din ancheta, dar a le-a solicitat sa nu le fotocopieze si sa nu le faca publice. Procurorul general a mai spus ca poate demisiona oricand, dar intentioneaza sa duca la bun sfarsit acest dosar pe care l-a numit deosebit de complicat.  Procurorul General cere ridicarea imunitatii lui Vlad Filat. Potrivit lui Corneliu Gurin liderul PLDM a comis o crima grava. Potrivit Procuraturii, in timpul cand era premier, Vlad Filat a extorcat si a primit de la Ilan Shor bunuri si servicii ce nu i se cuvin in suma de 60 de milioane de dolari pentru a oganiza numirea lui Shor in calitate de consul onorific in Federatia Rusa. In 2013-2014, Vlad Filat, sustinand ca are influenta asupra anumitor decidenti, a pretins si a primit de la Ilan Shor bani servicii si alte bunuri in suma de peste 190 de milioane de dolari.



loading...

Adauga un comentariu