News Flash:

Fostul sef de la mascati, propus la arestare

8 Februarie 2010
1655 Vizualizari | 0 Comentarii
Tribunalul Iasi
Astazi, procurorii vor cere judecatorilor de la Tribunal arestarea preventiva a lui Adrian Cojocariu, fostul sef de la Grupa de Interventie din cadrul Penitenciarului de Maxima Siguranta Iasi. Oamenii legii sustin ca l-au prins pe ofiter cand incerca sa vanda un pistol militar unui investigator sub acoperire. Flagrantul ar fi avut loc la sfarsitul saptamanii trecute si a fost organizat de ofiterii de la Biroul de Investigatii Criminale din cadrul Politiei Municipiul Iasi. Adrian Cojocariu s-ar fi intalnit cu investigatorul sub acoperite in oras pentru a face tranzactia. Pretul cerut pentru pistol ar fi fost de 500 euro. Anchetatorii sustin ca pistolul avea marca si seria sterse, dar se banuieste a fi un pistol de fabricatie germana, cu calibrul de 9 milimetri. De asemenea, pistolul era vandut cu tot cu incarcatorul plin de gloante. Vineri, acesta a fost dus la Judecatoria Iasi pentru emiterea mandatului de arestare preventiva, insa judecatorii au respins cererea parchetului. Procurorii au declarat recurs, iar astazi dosarul va ajunge pe masa judecatorilor de la Tribunal. Cojocariu a plecat de la penitenciar din cauza unor probleme de sanatate, insa este cunoscut de toata lumea ca un ofiter model. In ultima perioada se ocupa de tranzactii imobiliare si avea suficienti bani incat sa nu ajunga la comiterea de infractiuni.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

judecatoria iasi tranzactii imobiliare
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1517 (s) | 22 queries | Mysql time :0.033091 (s)