News Flash:

Fostul sef si actualul prim adjunct al ISU Dobrogea falsificau lucrarile celor care dadeau examen

28 Mai 2009
818 Vizualizari | 0 Comentarii
Afisat: 20.38

General (r) Petre Trandafir, fostul inspector sef al ISU Dobrogea si colonelul Neculai Coman, actual prim-adjunct al aceleiasi institutii, falsificau lucrarile celor care doreau sa se angajeze subofiteri la ISU, in sensul declararii ca admisi in urma examenului a unor candidati nepregatiti.
Concret, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combatere a infractiunilor de coruptie savarsite de militari efectueaza cercetari penale fata de gen. mr. (r) Petre Trandafir, fost inspector sef al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (I.S.U.) "Dobrogea" Judetul Constanta si col. Neculai Coman, prim-adjunct al inspectorului sef al I.S.U. "Dobrogea" Judetul Constanta, in sarcina carora s-au retinut urmatoarele infractiuni: instigare la infractiunea de fals intelectual, in forma continuata; instigare la infractiunea de uz de fals, in forma continuata; abuz in serviciu contra intereselor persoanelor daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, in forma continuata; asociere pentru savarsirea de infractiuni.
Din Ordonanta de punere in miscare a actiunii penale intocmita de procurori a rezultat ca in cursul lunii august 2007, cu ocazia desfasurarii concursului pentru ocuparea unor posturi de subofiteri in cadrul I.S.U. Dobrogea, Trandafir si Coman (care era si presedinte al comisiei de examen) le-au ordonat unor subordonati, membri ai comisiilor de examen la proba scrisa, sa faca demersuri pentru ca un numar de peste 120 de candidati, pe care i-au nominalizat, sa promoveze in mod fraudulos examenul respectiv.
Astfel, lucrarile scrise ale celor peste120 de candidati au fost falsificate de catre membrii comisiei de corectare, acestora fiindu-le acordata nota maxima sau punctaje foarte mari, fiind in final declarati admisi in mod fraudulos.
Drept consecinta, spun anchetatorii, la subunitatile unde au fost declarati admisi cei peste120 de candidati, au fost identificati, pana in prezent, un numar de 35 candidati care, desi au obtinut note peste media "7", au fost declarati respinsi, deoarece locurile acestora au fost ocupate de candidatii ale caror foi de concurs au fost falsificate.
Dintre candidatii declarati respinsi in mod incorect, un numar de 27 s-au constituit parte civila in procesul penal, prejudiciul estimat fiind de peste 1.000.000 RON.
La data de 28 mai 2009, Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus masura arestarii preventive pe termen de 29 de zile fata de cei doi.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1146 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013878 (s)

loading...