News Flash:

Fotbal - Divizia C: Bombardament iesean asupra "avioanelor" bacauane

14 Octombrie 2001
1014 Vizualizari | 0 Comentarii
•Astazi, de la ora 11, Poli Unirea va evolua la Bacau, impotriva echipei Aerostar din localitate •Telecom va juca la Vaslui, CFR Pascani la Botosani, iar RATC CFR Moldova pe teren propriu, contra modestei Bucovina Radauti

Etapa a 9-a din cadrul Seriei I a Diviziei C de fotbal trimite in deplasare trei echipe, din cele patru ale judetului nostru, toate avand de intalnit adversari valorosi. Poli Unirea Iasi va evolua impotriva formatiei Aerostar Bacau, cea care ocupa locul 1 in acest moment si este avida de puncte, mai ales pe teren propriu. Dupa 4-0 cu Viitorul Tirgu Frumos, intr-un meci amical disputat la mijlocul acestei saptamani, fotbalistii din Dealul Copoului au nevoie de un nou succes in acest week-end, tocmai pentru a nu pierde contactul cu liderul din Vaslui. Formatia pregatita de cuplul Adi Kereszy - Gelu Paveliuc si supervizata de Vasile Simionas va alinia, la Bacau, urmatorul "11" probabil: Campeanu - Gheban, Petrache, Adrian Ilie, Andrus, Danut Munteanu - Cristea, M. Dragoi, Tiron - Dobrea, Brighiu. Tot in deplasare va juca si Telecom Iasi, de data aceasta "telefonistii" lui Nicki Costachescu avand un meci deosebit de dificil la Vaslui, contra liderului Sportul Municipal din localitate. Cu portarul Dobos accidentat grav in amicalul de la Roman (1-2 cu Laminorul), cu Cordas si Petrica Basescu si ei in "pioneze", iesenii par victime sigure la Vaslui, acolo unde gazdele nu au pierdut nici un punct pana acum. Totusi, iesenii s-au deplasat la Vaslui pentru un joc mare si un rezultat final pe masura, surpriza putand fi luata in calcul in partida de astazi. Oaspetii vor alinia urmatoarea echipa probabila: Pintilie - Robu, Lohan, Dediu, Raileanu, Dascalu - Cabalau, Cotan, Marian - Chiper, Sinescu.
Ajunsi pe locul 3 din coada al ierarhiei de moment, dupa ce au declarat ca doresc promovarea (!!!), ceferistii pascaneni au un meci dificil la Botosani, acolo unde FC din localitate nu poate pierde confruntarea de astazi. Baietii lui Florin Cristescu si Mihai Irimia pot insa reveni la sentimente mai bune si scoate o "remiza" de aur, datatoare de sperante pentru partidele urmatoare. Pascanenii vor alinia urmatoarea formatie probabila: Ailenei - Maranda, Drumaru, Ciopraga, Goanta, Vizitiu - Ancuta, Tutu, Pestinciuk - Campeanu, Caslaru.
In sfarsit, pe teren propriu, nou promovata RATC CFR Moldova Iasi este favorita in disputa cu Bucovina Radauti, ambele formatii fiind insa in partea inferioara a clasamentului. Pregatiti de cuplul Dorinel Toiu - Dorel Stafie, "transportatorii" ieseni vor alinia urmatorul "11" probabil: Comisu - Luiuz, Vasluianu, Catusanu, Varlan - Voicu, L. Popescu, D. Romila, Paun - Botezatu, Feraru. Tabloul complet al etapei de astazi se prezinta astfel: Cimentul Bicaz - Foresta II Falticeni, Aerostar Bacau - Poli Unirea Iasi, FC Botosani - FC Municipal CFR Pascani, Sportul Municipal Vaslui - Telecom Iasi, RATC CFR Moldova Iasi - Bucovina Radauti (stadionul "Nena-Constructorul", ora 11), Gloria Zemes - Ceahlaul II Tirgu Neamt, Unirea Negresti - Pro Mobila Crucea si Rulmentul Birlad - Rafinaria Darmanesti.
Dan TEODORESCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1229 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015928 (s)