News Flash:

Fotbal: Dureri de cap pentru antrenorul Ionut Popa

31 Martie 2006
729 Vizualizari | 0 Comentarii
•Astazi, fotbalistii ieseni vor face deplasarea spre Bucuresti, pentru jocul de maine, cu Dinamo Bucuresti •Pentru aceasta partida, antrenorul Ionut Popa nu poate conta pe cinci jucatori, accidentati sau suspendati •"Nu am la dispozitie cinci jucatori si asta imi creeaza reale dificultati", a spus ieri, Ionut Popa •Conducerea clubului din dealul Copoului studiaza inca varianta deplasarii cu avionul pentru jocul de la Constanta Incepand de astazi si pana pe data de 16 aprilie, fotbalistii Politehnicii Iasi vor avea de depasit un adevarat examen de maturitate si de forta, constand in disputarea a cinci meciuri in doar doua saptamani de zile. Mai mult decat atat, Politehnica va intalni granzii campionatului, Steaua, Dinamo si Rapid Bucuresti, dar si pe Farul Constanta, semifinalista Cupei Romaniei. Pentru inceput, jucatorii din Copou vor intalni, maine, in deplasare formatia Dinamo Bucuresti, intr-un joc care se va disputa cu portile inchise, din cauza violentelor suporterilor alb-rosii in timpul partidei de la malul marii. Dupa deplasarea din Groapa, Politehnica va intalni, tot in deplasare, miercuri, 5 aprilie, formatia Farul Constanta, dupa care la sfarsitul saptamanii viitoare in Copou vor sosi jucatorii de la FCM Bacau, grupare care ar putea sa-si joace la Iasi una dintre ultimele sanse de supravietuire in prima liga. Dupa acesta serie de trei partide, fotbalistii ieseni vor avea o noua deplasare infernala, de aceasta data pe terenul echipei Steaua Bucuresti, intr-un joc care se va disputa pe data de 12 aprilie. In fine, seria infernala de cinci meciuri in doua saptamani se va incheia pe data de 16 aprilie, cand la Iasi va veni Rapid Bucuresti. Astazi, fotbalistii din Copou vor pleca spre capitala, antrenorul Ionut Popa neputand conta pe aportul jucatorilor Bernard, Onofras si Bilba, suspendati, si nici pe accidentatii Mitruc si Gavatorta. Acest lucru ii da serioase batai de cap tehnicianului iesean, care are dificultati in a alcatui un prim unsprezece competitiv. "Nu am la dispozitie cinci jucatori si asta imi creeaza reale dificultati. Nu stiu cum alte echipe reusesc sa joace in aceeasi formula macar doua-trei etape, numai noi nu. Asta este. In Groapa avem avantajul faptului ca partida se va disputa cu portile inchise. Oricum, avem ca obiectiv sa obtinem macar patru puncte din urmatoarele cinci jocuri, pentru a nu avea din nou emotii la retrogradare", a spus ieri Ionut Popa. Tocmai de aceea, conducerea Politehnicii studiaza inca varianta inchirierii unui avion cu care fotbalistii ieseni sa faca deplasarea spre Constanta. Pentru aceasta, sefii gruparii din Copou trebuie sa scoata din buzunar aproximativ 300 milioane lei (30 mii RON), cat reprezinta costurile intregii deplasari spre malul marii. Florin BRIAUR
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1399 (s) | 22 queries | Mysql time :0.027546 (s)