News Flash:

Fotbal: Unde ne sint sperantele?

1 Decembrie 1999
648 Vizualizari | 0 Comentarii
La inceputul campionatului, ca la fiecare debut, orice impatimit al fotbalului iesean spera ca echipa fanion, Poli, sa aiba parte in acest sezon de mai putine framintari si de mai multe realizari. Primul pas a fost facut cu dreptul, in propriul fief, desi jocul baietilor antrenati la acea vreme de Mihai Danila a lasat mult de dorit. De altfel, la conferinta de presa de dupa meci, tehnicianul nu a ezitat sa-si ceara scuze fata de suporteri, declarind ca evolutia elevilor sai nu s-a ridicat asteptarilor. A urmat apoi partida de la Suceava si o infringere, cit se poate de logica, in fata celei ce avea sa devina la sfirsiul stagiunii de toamna lidera a seriei I, NC Foresta. Numai ca in continuare, mult iubita echipa locala a devenit ciuca batailor, pierzind, atit in deplasare cit si in propriul fief, puncte importante. Mai vechiul obicei al gruparii din dealul Copoului nu a fost lasat nici in acest sezon pe planul secund. Mai intii s-au pus pe seama antrenorilor rezultatele slabe ale echipei, ei fiind inlocuiti. Nici la nivelul administrativ lucrurile nu au stat altfel, presedintii fiind schimbati. Acum, la finele stagiunii de toamna, atit pe banca tehnica cit si in fotoliul de presedinte sint nume noi, altele decit cele de la inceputul campionatului. Au venit oameni tineri, dornici de a pune umarul la redresarea echipei, aflata intr-un impas fara precedent, sperantele noastre crescind o data cu instalarea lor in functii. Din nefericire, gruparea din dealul Copoului se afla actualmente pe unul din locurile retrogradante, dupa ce, la un moment dat, se parea ca lucrurile incep sa intre pe un fagas normal. O data cu infringerea suferita simbata pe "Emil Alexandrescu", Poli a revenit la nemilosul "-11" la adevar, facind ca vacanta de iarna sa devina astfel una extrem de agitata. O stare de spirit care a caracterizat mai tot timpul pina acum echipa ieseana, dar parca mai accentuata ca niciodata in acest sezon.
Dorind sa se clarifice situatia si la nivel administrativ, cu doua zile inaintea partidei cu NC Foresta, presedintele Costel Radeanu a convocat o sedinta in care urma sa se stabileasca Consiliul de Administratie al clubului, precum si numele celui care il va prezida. La intrunire au participat, pe linga fosti sau actuali membri ai conducerii clubului, numerosi oameni de afaceri, reprezentanti ai presei locale precum si primarul municipiului Iasi, Constantin Simirad.
In unul din numerele noastre anterioare, faceam referire mai pe larg la cele discutate in respectiva sedinta, citindu-l printre altii si pe directorul comercial al firmei "Moldomobila", Corneliu Anton. Domnia sa a tinut sa precizeze ulterior ca o fraza citata in articolul respectiv a avut o cu totul alta exprimare decit cea care a fost receptata, fiind doar o intrebare retorica. "Tot respectul pentru Federatia Romana de Fotbal si pentru cei ce conduc diferitele organisme ale acesteia. Meritele ii sint incontestabile, lucru probat de performantele obtinute de echipa nationala de fotbal in ultimul deceniu, politica dusa de presedintele forului, Mircea Sandu, dind roade", a precizat Corneliu Anton. De asemenea, directorul "Moldomobila" s-a aratat optimist in ceea ce priveste deznodamintul cazului Pancu: "Faptul ca, initial, comisia pentru Statutul jucatorului a dictat o decizie favorabila clubului iesean, schimbata apoi de Comisia de Apel in urma aparitiei acelei adrese, ne pune oarecum pe ginduri. Oricum, eu sint convins ca se va ajunge la o finalizare pe cale amiabila a cazului Pancu, care sa nu dezavantajeze nici una din parti". Referitor la cele spuse la sedinta, noul membru al Consiliului de Administratie al FCM Poli a subliniat ca "s-au interpretat oarecum gresit cele spuse de mine. Am amintit ca cei de la Federatie nu prea ne privesc cu ochi buni, daca ne amintim de incidentele din trecut cu echipele din Cimpina si Braila, care oricum nu se pot sterge atit de usor". Subscriem si noi ideii de mai sus cu mentiunea ca nu a existat nici o alta intentie din partea noastra ci doar aceea de a-i informa pe cititori cit mai deschis asupra sedintei tinute in salonul mare al restaurantului "Bolta Rece".
Cit despre modul in care ar interpreta unii discutiile avute, este adevarat, o pot face din mai multe "directii". Oricum, am tinut sa ne facem datoria de a reveni asupra subiectului, cu precizarea de rigoare, fiind in asentimentul directorului Corneliu Anton. Cert este insa, un singur lucru. "Cazul Pancu" va trece, mai devreme sau mai tirziu, dar fotbalul iesean ne va preocupa pe fiecare dintre noi, mai mult sau mai putin. Unii spun ca sedinta nu-si avea rostul, altii dimpotriva. In urma acesteia, clubul din dealul Copoului are un nou Consiliu de Administratie, format din oameni ce doresc cu tot dinadinsul - nu ne indoim nici o clipa - redresarea sportului rege in acest oras: Ovidiu Fotea, Corneliu Anton, Mihai Alexa, Gelu Padurariu, Romeo Olteanu, Liviu Botez si Ioan Bucu, sapte nume de care se leaga sperantele noastre, alaturi, evident, de presedintele Costel Radeanu.
Narcis POHOATA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3467 (s) | 22 queries | Mysql time :0.197598 (s)