News Flash:

Fotbalistii ieseni vor fi premiati doar la victorie

14 Septembrie 2007
1643 Vizualizari | 2 Comentarii
Martin Cernoh
• Inaintea meciului cu Dinamo Bucuresti, programat maine seara de la ora 20.45, fotbalistii Politehnicii Iasi vor fi premiati doar in cazul unui succes • "N-am spus niciodata, dar acum eu voi fi primul care va cere penalizarea jucatorilor care fac figuratie. Eu vreau sa bat Dinamo", a avertizat ieri antrenorul Popa • In aceasta dimineata, sunt puse in vanzare biletele pentru jocul de maine seara • La tribune, un bilet va costa 220 mii lei (22 RON), iar la peluze, un bilet costa 120 mii lei (12 RON) • La fiecare bilet cumparat, spectatorii vor primi gratuit cate un exemplar din revista oficiala a clubului


Dupa doua rezultate mai putin convingatoare, 0-1 la Ceahlaul Piatra Neamt si 1-1 acasa cu Farul Constanta, fotbalistii Politehnicii Iasi nu vor fi premiati decat la victorie in partida cu Dinamo Bucuresti. Daca in alte dati, Onut si compania au incasat prime si la rezultate de egalitate in jocurile cu granzii campionatului, Steaua, Dinamo si Rapid, acum antrenorul Popa a anuntat ca elevii sai nu vor incasa nici un ban in cazul unui egal cu trupa din Soseaua Stefan cel Mare. Mai mult decat atat, seful bancii tehnice din Copou si-a avertizat jucatorii ca daca vor face figuratie pe teren vor fi penalizati financiar si vor fi chemati la ora 2.00 noaptea la antrenamente. "Eu am debutat la Poli Iasi cu o victorie in Ghencea, in fata lui Zenga. Acum el debuteaza la Dinamo in meciul impotriva echipei mele, dar asta nu ma sperie. Sincer, nu mi-e frica nici de Dinamo si nici de Zenga! Poate daca debuta la Steaua era altceva. Este proverbul acela romanesc: Nu mor caii cand vor cainii. Noi avem pe sigla cei doi caluti, pegasii, cum le spun eu, iar ei au doi caini pe sigla. Va spun: vreau sa-i batem. Le-am si spus jucatorilor: daca nu-si dau viata pe teren, ii terfelesc! Imi bat si eu joc de ei si-i chem la 2.00 noaptea sa faca antrenament. N-am spus niciodata, dar acum eu voi fi primul care va cere penalizarea celor care fac figuratie. Eu vreau sa bat Dinamo! Numai asa putem progresa, obtinand victorii in disputele cu granzii campionatului. Daca domnul Zapodeanu (actionarul Ion Zapodeanu-n.r.) a spus ca-i premiaza si la egal, eu nu sunt de acord! Pana la urma insa sunt banii lui, dar eu vreau sa fie premiate doar victoriile", a declarat ieri antrenorul Ionut Popa.

Jucatori suparati

Tehnicianul iesean a afirmat ca nu se teme ca dinamovistii "vor umbla la butoane", asa cum a declarat finantatorul Stelei, Gigi Becali. "Am vazut si eu ca tot se vorbeste de butoane. Pai degeaba ai butoane, daca nu stii cum sa umbli. Spre exemplu, Deco, cainele meu, mi-a ros cablul de la centrala si nu mai am apa calda. El a stiut unde sa umble. Noi vrem sa fim mai stilati si purtam camasi cu butoniera! N-avem treaba cu butoanele", a mai adaugat Popa. Partida dintre Poli Iasi si Dinamo Bucuresti, din etapa a VII-a a Ligii I de fotbal, va avea loc sambata seara de la ora 20.45. Pentru acest joc, antrenorul Ionut Popa se confrunta cu o lista considerabila de jucatori indisponibili. Astfel, Homei, Tincu si Palimaru sunt marcati pentru ca nu au jucat sau au evoluat foarte putin in meciul nationalei de tineret cu Bosnia, Martin Cernoch are febra mare si dureri de stomac, in timp ce noua achizitie, Bakovic, are o lovitura primita in zona ochiului si resimte dureri atunci cand alearga. In schimb, ar putea reveni in primul unsprezece atacantii Bilba si Silvasan. "O sa vorbesc si cu antrenorul nationalei de tineret, Emil Sandoi, ca sa vad care este situatia jucatorilor nostri si cum s-au comportat la lot. In plus, Cernoch este bolnav, iar Bakovic are probleme dupa o lovitura. Nu-mi convine, ca antrenor, ca nu pot alinia cel mai bun unsprezece, dar chiar si asa cred ca putem bate pe Dinamo. Numai sa fim lasati sa jucam si fac un apel la arbitri sa ne arbitreze corect. Nu vrem altceva decat sa nu fim dezavantajati", a mai spus Popa. In plus, tehnicianul iesean este nemultumit ca unul dintre titulari, Svetozar Mijin, a trebuit sa plece in Serbia chiar inaintea meciului cu Dinamo. "Mijin a trebuit sa plece la el acasa sa rezolve problema cu bomba atomica. Probabil l-au chemat sa inventeze el ultimul tip de tanc, altfel nu imi explic", a mai declarat Popa. Mijlocasul central al Politehnicii a fost chemat in tara sa natala, Serbia, unde ar trebui sa efectueze stagiul militar obligatoriu.



Bilete pentru meciul cu Dinamo

In aceasta dimineata, sunt puse in vanzare biletele pentru jocul de maine seara. Astfel, la tribune, un bilet va costa 220 mii lei (22 RON), iar la peluze, un bilet costa 120 mii lei (12 RON), dar la fiecare bilet cumparat, spectatorii vor primi gratuit cate un exemplar din revista oficiala a clubului. Revista cuprinde 36 de pagini color si va aparea lunar. In primul numar, iubitorii fotbalului pot gasi un amplu interviu cu antrenorul Popa, raspunsurile date de capitanul Bogdan Onut la intrebarile suporterilor, povestea de dragoste din familia Sfarlea, dar si un poster cadou cu lotul Politehnicii. Pentru cei care nu vor cumpara bilete la meciul de maine, dar vor dori sa achizitioneze revista, ca si pentru abonatii clubului, pretul unui exemplar este de 30 mii lei (3 RON). De asemenea, astazi, la ora 18.00, Suporter Pub Poli Iasi isi deschide portile pentru iubitorii de sport si bere. Situat in fosta locatie a clubului Venom, in spatele sediului RAJAC, pub-ul este dotat cu 2 plasme si 3 televizoare, canapele si scaune in culorile clubului, iar pe pereti, culorile care predomina sunt de asemenea alb si albastru. La inaugurarea pub-ului suporterilor si-au anuntat prezenta presedintele Politehnicii, Sorin Boca, antrenorii si jucatorii Politehnicii.



jucatori suparati
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

NaScUt Si CrEsCuT AnTi IaSi  | #18824
va salut si va zic k urasc poli iasu
polist  | #18825
Wow,a ajuns netul pana la fece vaslui? :))))))))))))))))))))))
Dispari, ma frustatule. FORZZA POLI !
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1415 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021297 (s)

loading...