News Flash:

Fotbalistii Politehnicii au o vacanta de patru zile

5 Septembrie 2008
894 Vizualizari | 0 Comentarii
Romulus Miclea
Cu un moral foarte bun dupa remiza obtinuta chiar in curtea campioanei CFR Cluj, fotbalistii Politehnicii Iasi au tras tare la antrenamente in aceasta saptamana. Antrenorul Ionut Popa a programat cate trei antrenamente, iar astazi este programat un joc scoala, in familie, dupa care Romica Miclea si compania vor primi patru zile de vacanta. Astfel, incepand de astazi dupa-amiaza, jucatorii din dealul Copoului vor primi patru zile libere, urmand sa revina la antrenamente in cursul zilei de marti. Urmatorul meci al fotbalistilor ieseni este programat duminica viitoare, 14 septembrie, impotriva formatiei Otelul Galati.

Partida era programata initial pentru ora 21.00, dar ieri, Liga Profesionista de Fotbal (LPF) a anuntat ca partida din runda a saptea este programata cu doua ore mai devreme, de la ora 19.00 (in direct la GSP TV). De altfel, ieri au fost anuntate si televizarile pentru partidele din etapele 8 si 9 ale Ligii I. Astfel, jocul din runda a opta, dintre Dinamo Bucuresti si Poli Iasi, se va disputa luni, 22 septembrie, de la ora 20.45 (in direct pe GSP TV), iar partida din etapa a noua, din dealul Copoului dintre ieseni si Poli Timisoara este programata sambata, 27 septembrie (ora 21.00, in direct la GSP TV). Aceasta ultima partida ar putea sa nu se mai dispute insa, daca banatenii vor respecta dorinta patronului Marian Iancu si se vor retrage din campionat. Pana atunci insa, Poli asteapta inca verdictul Comisiei de Apel a Federatiei Romane de Fotbal (FRF) in cazul reprogramarii meciului cu Farul Constanta. Antrenorul Ionut Popa a declarat ca apelul depus de clubul de pe litoral pentru a contesta decizia Comisiei de Disciplina a FRF privind disputarea partidei directe, din etapa a V-a a Ligii I, nu face decat sa amane data la care aceasta se va juca. "Am vazut ca oficialii de la Farul au facut contestatie la decizia ca partida noastra cu ei sa fie reprogramata. Meciul cu Farul oricum se va juca, nu inteleg care este motivul pentru care au facut ei apel. Regulamentele sunt foarte clare si decizia care a fost luata este cea corecta. Care e motivatia lor? Eu stiu ca Romania e tara tuturor posibilitatilor, dar nici chiar asa. La toate comisiile regulamentele sunt aceleasi. Asteptam sa se decida data la care se va juca meciul, pentru ca rezultatul acelei partide trebuie decis pe teren", a spus Ionut Popa. Jocul dintre Poli Iasi si Farul Constanta, din etapa a V-a a Ligii I, nu s-a mai disputat la data stabilita din cauza unor probleme la instalatia de nocturna a stadionului Emil Alexandrescu. Arbitrul intalnirii, Istvan Kovacs, a trimis jucatorii la vestiare dupa 32 de minute de asteptare si dupa alte 13 minute s-a anuntat, la statia de amplificare, ca meciul nu va mai avea loc. Comisia de Disciplina a FRF a judecat cazul si a decis ca meciul Poli Iasi - Farul Constanta sa se rejoace la o data care va fi stabilita ulterior, deoarece nu se indeplineau conditiile necesare pentru a aplica gruparii gazda sanctiunea de pierdere jocului cu scorul de 0-3 (forfait).


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1368 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018774 (s)

loading...