News Flash:

Fotbalul romanesc a omorat 11 antrenori in 17 etape

5 Ianuarie 2009
648 Vizualizari | 0 Comentarii
Ioan Andone
Liga I este un adevarat malaxor de antrenori. In doar jumatate de campionat, nu mai putin de 11 antrenori au fost demisi sau au demisionat de la echipele pe care le pregateau. Astfel, formatiile Gloria Buzau, CS Otopeni, CFR Cluj, Pandurii Targu Jiu, SC Vaslui, Steaua si FC Timisoara au schimbat, in total, 11 antrenori in primele 17 etape ale Ligii I. Echipele CS Otopeni si Gloria Buzau, ocupantele locurilor 17 si 18 la sfarsitul turului, detin recordul schimbarilor, cu cate trei tehnicieni inlocuiti.

Gloria Buzau a fost prima formatie care a decis inlocuirea antrenorului. Astfel, dupa numai trei etape, patronul Costel Bucur l-a demis pe Stefan Stoica, locul acestuia fiind luat de Alvaro Magalhaes. Tehnicianul portughez nu a rezistat decat sase etape la gruparea buzoiana si a fost inlocuit de Mario Marinica, tehnicianul scolit in Anglia. La sfarsitul primei parti a campionatului, Bucur l-a demis si pe Marinica, patronul Gloriei aflandu-se in cautarea unui antrenor capabil sa-i indeplineasca o misiune imposibila: salvarea de la retrogradare.

CS Otopeni si-a schimbat antrenorul inainte ca sezonul sa inceapa. Liviu Ciobotariu, cel care a contribuit la promovarea formatiei in prima liga, a fost inlocuit la sfarsitul sezonului trecut cu sarbul Miodrag Jesici. Acesta a fost nevoit sa plece dupa numai patru etape, iar conducerea formatiei din Otopeni a predat fraiele echipei secundului Gabriel Margarit, care nu a stat decat doua etape. Odata cu instalarea lui Marian Bucurescu, Otopeniul parea ca si-a gasit linistea, insa mandatul acestuia a incetat dupa disputarea penultimei etape.

Conducerea clubului din Otopeni a decis ca e mai bine ca echipa sa fie condusa de cel care a construit-o, astfel ca Liviu Ciobotariu s-a intors la echipa. Urmatoarea victima din randul tehnicienilor a fost, surprinzator pentru unii, Ioan Andone, cel care a realizat eventul cu CFR Cluj in sezonul trecut. Succesorul lui Andone a fost secundul Maurizio Trombetta, cel care a facut istorie la Roma, invingand cu 2-1 pe Olimpico. La fel ca si in sezonul precedent, Eugen Neagoe a lasat din nou Pandurii, dupa un inceput ezitant, iar gruparea gorjeana a intrat pe mainile colericului Sorin Cartu, care a si fost eliminat de trei ori pentru proteste si injurii la adresa arbitrilor. Inceputul de campionat nu parea sa aduca prea curand o schimbare de antrenor la SC Vaslui. Si totusi, victoriile cu Steaua si CFR Cluj, la care se adauga parcursul european, au fost date uitarii de Adrian Porumboiu, care a facut schimbul de generatie pe banca tehnica a Vasluiului.

A plecat Viorel Hizo si a venit Viorel Moldovan. Traditia din ultimii a fost pastrata si in acest sezon la Steaua. Marius Lacatus a cedat nervos dupa declaratiile facute de Gigi Becali la finalul meciului cu Olympique Lyon, scor 3-5. Pentru o etapa, interimatul a fost preluat de Pedrazzini, care a reusit un egal, in Ghencea, cu ultima clasata, Gloria Buzau. Pentru Pedrazzini a fost un pas inainte din moment ce in sezonul precedent, tot ca interimar, pierdea in fata Universitatii Cluj, care detinea si ea "lanterna rosie".

Cea mai surprinzatoare mutare s-a produs la sfarsitul sezonului la FC Timisoara. Finantatorul Marian Iancu a decis sa nu mai continue colaborarea cu cehul Dusan Uhrin, cel care a reusit cel mai bun parcurs din frageda istorie a gruparii timisorene si a facut o mutare la fel de surprinzatoare ca si demiterea lui Uhrin: instalarea lui Balint.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

liga i gigi becali
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1319 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019899 (s)