Titlurile zilei

Fotografii de colecție! Aceasta este singura casă din zona 0 a Iașului, iar valoarea sa este de milioane. Non-stop este supravegheată și e lesne de înțeles de ce. Ascunde comori de neprețuit! GALERIE FOTO

Publicat: 18 nov. 2021
Vedere aeriană cu Piața Palatului Culturii, din municipiul Iași
Muzeul "Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul", din municipiul Iași, a fost reabilitat și restaurat. Acesta este găzduit într-o casă amplasată pe un teren de lux, în interior fiind obiecte de o valoare uriașă. Imobilul este unul dintre cele mai bine supravegheate și păzite din oraș

Această casă, amplasată într-o zonă de lux din centrul orașului Iași, este una dintre cele mai râvnite de milionari! Imobilul este unul dintre cele mai bine supravegheate și păzite din urbe. În interior sunt obiecte de o valoare inestimabilă. Pe locul pe care este amplasat edificiul, un metru pătrat are o valoare de minimum 1.000 de euro. Este vorba despre Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul”, cunoscut în Iași și sub denumirea de Casa „Dosoftei” sau „Casa cu Arcade”, fiind inaugurat pe 7 august 1970. Numele actual al muzeului datează din anul 2005, când a fost canonizat Mitropolitul Dosoftei

O casă celebră, amplasată într-o zonă de lux din centrul orașului Iași, este una dintre cele mai râvnite! Imobilul beneficiază de unul dintre cele mai bune sisteme de supraveghere și pază din urbe. În interior sunt obiecte de o valoare inestimabilă. Aici, un metru pătrat are o valoare de minimum 1.000 de euro.

În prim-plan este Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul”, cunoscut în Iași și sub denumirea de Casa „Dosoftei” sau „Casa cu Arcade”, fiind inaugurat pe 7 august 1970. Numele actual al muzeului datează din anul 2005, când a fost canonizat Mitropolitul Dosoftei.

Muzeul „Dosoftei” poate fi premiat de Uniunea Arhitecților din România

Emblematicul monument din municipiul Iași a fost nominalizat la un concurs derulat de Uniunea Arhitecților din România (UAR). Muzeul „Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul”, clădire cunoscută drept „Casa Dosoftei”, a fost nominalizat în cadrul Bienalei Naționale de Arhitectură 2021, la secțiunea „Recuperarea patrimoniului și interpretarea identității”.
Valoarea contractului de lucrări a fost de 1,8 milioane de lei, investiția totală pentru acest proiect fiind de 3,6 milioane de lei. Fondurile necesare pentru restaurarea Muzeului „Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul” au fost accesate în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Găzduiește secția de Literatură veche din cadrul Muzeului Național al Literaturii Române Iași

Muzeul „Dosoftei” găzduiește secția de Literatură veche din cadrul Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR) Iași. Lucrările de restaurare s-au terminat încă din 2019. Aici este expusă „Cazania”, scrisă de Mitropolitul Varlaam Moțoc în anul 1643, considerată prima tipăritură în limba română din Moldova.

Edificiul a fost înscris în anul 2015 în lista muzeelor de patrimoniu. Casa „Dosoftei” a fost dotată cu sisteme de supraveghere, asigurare antiefracție și antiincendiu în toate încăperile, conform cerințelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență. În apropierea monumentului istoric a fost montat un panou informativ pe care este prezentat istoricul clădirii, scris și în limbajul Braille.

Casa Dosoftei sau Casa cu Arcade, inaugurată pe 7 august 1970

Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul” a fost inaugurat pe 7 august 1970. Numele actual al muzeului datează din anul 2005, când a fost canonizat Mitropolitul Dosoftei. Construită, conform unor atestări documentare, în timpul domniei lui Antonie Ruset, între anii 1677 și 1679, clădirea a fost sediul celei de-a doua tiparnițe din Iași, a Mitropolitului Dosoftei (prima tiparniță din Țara Moldovei fusese instalată de Varlaam în chiliile mănăstirii «Trei Ierarhi»). Dosoftei (1624-1693) este considerat primul poet național și primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, unul dintre cei mai mari cărturari din cultura română, mitropolit al Moldovei (1671-1674, 1675-1686).

De sub teascurile tiparniței lui, adusă din Rusia cu sprijinul spătarului Nicolae Milescu, au ieșit la lumină cărți de o deosebită importanță pentru dezvoltarea Limbii și literaturii române, precum: „Dumnezaiasca Liturghie” (1679), „Psaltirea de-nțales a svântului împărat proroc David” (1680), „Molitavnic de-nțăles” (1681), „Viața și petrecerea svinților” (1682-1686) și altele. Vizitatorii pot descoperi, în cele 4 încăperi ale muzeului, manuscrise, tipărituri, documente străvechi, icoane, pocaluri, crucifixe și alte obiecte de cult valoroase. Printre exponatele de mare rezonanță (multe – unicat) menționăm: un „Pateric” slavon, din secolul al XIV-lea, „Apostolul”, cel mai vechi manuscris românesc datat (1559), „Cazania lui Varlaam” (1643), „Psaltirea în versuri a lui Dosoftei” (1673), cea mai veche copie a Letopisețului Țării Moldovei de Grigore Ureche (aproximativ 1665) și altele.





Comentarii
  • Ghicesc din poze ca parchetul este de 10mm, imitatie stejar brun, adica wenghe, cu finisaj melaminat, de vanzare la promotie, la mall-ul de bricolaj. Adica un kitsch monumental, institutionalizat, contractat cu un srl oarecare, pentru sifonat bani, si nicidecum pentru o restaurare profesionala.
    Restauratorii profesionisti, istoricii, artisti plastici, nici macar nu au fost intrebati.
    Astfel ca lucrarea este facuta de un maistru parchetar de la un srl oarecare.

    Mi-ar fi placut o podea din blana de stejar, prelucrata cu scule traditionale, de epoca, ca la Muzeul Satului, sau chiar inspirate din prelucrarea arhaica a lemnului, cam asa ca in muzeul de la Palatul Culturii. Si apoi finisata, lustruita cu ceara de albine. Asa, ca in romanele lui Sadoveanu.

    Dar pentru asta ar fi trebuit o minima perceptie culturala a locului. Ceea ce nu este cazul, chiar deloc.

  • Vitrinele hi-tech din sticla blindata fac corp strain cu ambientul.

    O solutie ar fi fost executarea unor etajere, corpuri cu etajere din lemn masiv, stejar geluit, prelucrate grosolan, cu custura, si patinate, invechite cu bait din ceara de albine, in spiritul epocii.
    Elementele tehnice, alarme, blindaj din sticla, iluminare se pot ascunde, disimula in spate, in corpul masiv al lemnului de stejar. Sau nuc sau cires, sau ce-o mai fi.

    Acest mobilier sa fi purtat semnatura unui artist, a unui sculptor de renume.
    Astfel, localul respectiv ar fi functionat si ca spatiu expozitional, cu referire la faptul artistic respectiv.

    Dar pentru asa ceva trebuie sa te duca capul, ceea ce nu este cazul la primarul respectiv.

Adauga un comentariu