News Flash:

Fracturile bolnavilor sunt imobilizate in carton

25 Ianuarie 2006
1228 Vizualizari | 0 Comentarii
•Pentru ca la Spitalul de Neurochirurgie nu exista atele, medicii sunt nevoiti sa imobilizeze fracturile bolnavilor pana la sosirea medicului ortoped cu cartonul de la cutiile de medicamente •Bolnavii care trebuie intubati nu beneficiaza de aceasta manevra medicala, deoarece nu exista sonde de intubare •Rudele bolnavilor sar la gatul medicilor •Conducerea spitalului a suspendat linia de garda de la radiologie si imagistica medicala pentru a face economie

La Spitalul de Neurochirurgie, medicii au ajuns in situatia de a imobiliza fracturile bolnavilor cu carton de la cutiile de medicamente. Deoarece in spital nu exista atele, acestea sunt inlocuite cu carton. Apartinatorii bolnavilor au fost la un pas de a sari la gatul medicilor, pentru ca acestia nu au cu ce interveni pentru a salva viata pacientilor. "Cu ce sunt eu vinovat sa suport injuriile rudelor bolnavilor si sa fiu pus in situatia de a incasa vreun pumn pentru ca nu au cu ce sa lucrez? Aseara (n.r. - luni) apartinatorul unui bolnav care a venit la spital in stare grava a inceput sa tipe la mine ca nu am cu ce sa investighez pacientul. Oamenii sar la noi. Sa se duca sa ia de gat conducerea spitalului. Bolnavul era o urgenta neurologica. In luna decembrie toate spitalele si-au facut stoc de medicamente si materiale sanitare pentru lunile urmatoare cand vor primi bani de la Casa de Asigurari, numai la Neurochirurgie nu s-a procedat asa. Facem atele din cartonul de la cutiile de seruri. Nu avem sonde pentru a intuba bolnavii aflati in stare de coma. Exista doar sonde pentru copii. Cand avem un caz trebuie sa dam telefoane la Ambulanta sau alti colegi pentru a imprumuta sonde de intubare, cand intr-o astfel de situatie pacientul trebuie intubat imediat. Aparatura este defecta. Singurul lucru pe care pot sa il fac este acela de a mentine functiile vitale ale bolnavului cu medicamente. La Neurochirurgie nu s-a rezolvat niciodata nimic", a declarat dr. Adrian Ciornei, seful Unitatii de Primire Urgente de la spitalul amintit.

Directorul Costin conditioneaza actul medical

O alta situatie grava cu care se confrunta medicii de la spitalul de Neurochirurgie este cea legata de laboratorul de radiologie si imagistica medicala, cat si cel de analize. Conducerea spitalului a decis sa suspende linia de garda din acest serviciu, deoarece computerul tomograf este defect de cateva saptamani. Suspendarea liniei de garda este un deserviciu adus bolnavilor, deoarece medicii nu mai pot obtine un rezultat din lipsa specialistului care trebuie sa interpreteze un diagnostic rezultat in urma unei radiografii. Raspunsul pe care l-au primit medicii de la conducerea spitalului a fost acela ca se face economie. Directorul spitalului, prof. dr. Danut Costin, face economie, punand in pericol viata bolnavilor. La laboratorul de analize medicale, doctorul are program pana la ora 20.00, dupa care orice pacient adus la spital, indiferent in ce stare este, trebuie sa astepte pana a doua zi ca sa beneficieze de analize medicale. "Conducerea spitalului a suspendat linia de garda de la computer tomograf, dar aceasta nici nu exista. Linia de garda este pe laboratorul de radiologie si imagistica medicala, si nu numai pe computerul tomograf. Din moment ce computerul tomograf nu functioneaza, asta nu inseamna ca inchizi tot laboratorul. Exista aprobata o linie de garda la laboratorul de analize medicale, dar asta numai pe hartie. Daca dupa ora 20.00 am un caz urgent, eu nu pot sa-i fac acelui bolnav nici o analiza. Din cand in cand se intampla sa-i pot face macar o glicemie. Stau cu bolnavul in UPU pana a doua zi dimineata, cand se deschide laboratorul si vine medicul specialist. Se fac radiografii, dar nu exista medic specialist de garda care sa interpreteze rezultatul. Pur si simplu stai si te uiti la bolnav", a afirmat dr. Adrian Ciornei.
Magda OLTEANU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1372 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016455 (s)

loading...