National

Franta nu ne vrea in Schengen

Publicat: 30 sept. 2013
1

Parisul si-a reafirmat luni ostilitatea fata de intrarea Romaniei si Bulgariei in Spatiul Schengen, in actualele conditii de control la frontierele externe ale celor doua tari, a declarat luni ministrul francez de Externe Laurent Fabius, relateaza postul France Inter in pagina electronica.

In plina polemica asupra dificultatilor de integrare a rromilor in Franta, seful diplomatiei franceze a facut totusi o distinctie intre situatia rromilor si problema unei aderari la spatiul de libera circulatie.

Decizia cu privire la o eventuala intrare a Romaniei si Bulgariei in cadrul acestui grup de 26 de tari (22 state membre UE plus Elvetia, Liechtenstein, Norvegia si Islanda) urmeaza sa fie transata la sfarsitul lui 2013, a subliniat Fabuis.

In opinia sefului diplomatiei franceze, aderarea la Schenghen a acestor doua state membre ale Uniunii Europene (UE) – vizate de restrictii pe piata muncii in UE care vor fi anulate pe 1 ianuarie 2014 – va insemna ca imigranti provenind din tari din afara Uniunii ar putea sa patrunda in mod liber pe teritoriul european, trecand pe teritoriul celor doua tari.
„Exista o problema, pentru ca trebuie sa fim siguri ca Bulgaria si Romania vor avea mijloacele de verificare”, a argumentat Fabius. „Pentru moment, imi pare ca nu sunt indeplinite conditiile”, a subliniat el.

El apreciaza ca adoptarea unei decizii pana la sfarsitul anului privind aderarea celor doua state la Spatiul Schengen pare, astfel, „foarte dificila” in conditiile actuale, o opinie impartasita de imensa majoritate a tarilor din acest spatiu, este el de parere.





Adauga un comentariu