Prima pagină » National » Franța recomandă Guvernului Ciucă introducerea coplăţii în sistemul sanitar din România pentru orice serviciu medical
Franța recomandă Guvernului Ciucă introducerea coplăţii în sistemul sanitar din România pentru orice serviciu medical

Franța recomandă Guvernului Ciucă introducerea coplăţii în sistemul sanitar din România pentru orice serviciu medical

09 dec. 2021, 13:51,
în National

Sistemul sanitar din România este extrem de precar, din punct de vedere al dotărilor dar şi din punctul de vedere al forţei de muncă. În acest context, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România (CCIFER) le-a recomandat autorităţilor române introducerea sistemului de coplată pentru orice serviciu medical.

Propunerea a fost introdusă în ” Cartea Albă a Sănătății 2021” care este redactată de CCIFER şi care reprezintă o transpunere a câtorva zeci de măsuri pentru creșterea calităţii serviciilor medicale din România.

Franța recomandă Guvernului Ciucă să introducă coplata în sistemul sanitar din România

Altfel spus, conform celor de la CCIFER, România ar trebui să introducă un nou sistem în unitățile medicale din țară. Vorbim despre coplata serviciilor medicale din sistemul sanitar, lucru care ar duce, conform declaraţiilor, la creșterea investiţiilor în sănătate. Pentru a veni cu argumente, CCIFER dă exemplul Franței unde pacienţii plătesc 20% din servicii dacă acestea depășesc limita impusă:

„Recomandăm refacerea mecanismului de stabilire a coplăţii astfel încât aceasta să atingă un nivel care să genereze o sursă de finanţare pentru spitalele publice din care să fie acoperite investiţii în dezvoltare. Un exemplu este Franţa, în care există o coplată minimă pentru orice serviciu şi o coplată de aproximativ 20% pentru serviciile care depăşesc o anumită valoare”, se menţionează în document,

CAS trebuie să implementeze un mecanism de plată a serviciilor medicale

O altă măsură care ar trebuie luată în România ar fi cea în care CAŞ ar trebui să implementeze un mecanism de plată a serviciilor medicale și care ar trebui aplicat unitar furnizorilor de servicii medicale, indiferent dacă acestea sunt de stat sau sunt privați:

„Implementarea de către CAS a unui nou mecanism de plată a serviciilor medicale aplicat unitar furnizorilor de servicii medicale, indiferent de formă de proprietate, bazat fie pe costul efectiv acceptat de CAS, fie pe tarife maximale corelate cu preţurile practicate pe piaţa liberă”.

Trebuie definite pachetul de bază cu servicii medicale care să fie plătite de statul român

O altă măsură care ar trebui luată este cea în care statul ar trebui să definească un pachet de bază cu servicii medicale gratuite pentru români. În acest fel, serviciile care depășesc acest prag ar trebui suportate din buzunarul pacientului:

„Definirea pachetului de servicii medicale de bază care să fie acoperite de către contribuţia la sistemul public de sănătate, urmând ca serviciile ce depăşesc pragul să fie plătite din buzunarul pacientului său prin asigurare privată de sănătate. Astfel se va limita suma decontată de CNAS, iar serviciul medical va putea fi prestat atât într-un spital privat, cât şi într-unul de stat”.

Coplata serviciilor medicale nu este o noutate în România

De mai multi ani s-a vorbit despre introducerea sistemului de coplată in România. Așadar, românii ar putea plăti o parte dintre serviciile medicale. Recent, printr-un OUG, Guvernul a decis ca pacientii să poată opta, dacă vor să se opereze, pentru sistemul privat din țară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`