Titlurile zilei

Frații Fiterman, implicați în afaceri cu medicamente, s-au îmbuibat pe timpul pandemiei de COVID-19! Contractele cu statul au explodat în ultimul an. Spitalele au semnat pentru 40 de milioane de euro

Publicat: 28 ian. 2021
Patricia Fiterman și Dan Fiterman lângă sediul Arcadia Hospital.
Patricia Fiterman și Dan Fiterman, moștenitorii unui imperiu de zeci de milioane de euro, câștigă contracte pe bandă rulantă cu spitalele din țară. Contractele din anul 2020 depășesc nivelul din anul 2019

Patricia Fiterman și Dan Fiterman, moștenitorii imperiului Fiterman de la Iași, au avut contracte mult mai bănoase în pandemie decât în 2019. Majoritatea contractelor au fost semnate pentru furnizarea medicamentelor în spitalele din Iași, dar și din țară. Producția de medicamente este realizată prin Fiterman Pharma

Pentru familia Fiterman din Iași, anul 2020, afectat de pandemia de COVID-19, a fost cea mai bună perioadă pentru afacerile derulate. Astfel, prin societatea Fiterman Distribution SRL, unde asociați sunt frații Patricia și Dan Fiterman, s-au încheiat zeci de contracte cu mai multe autorități contractante din țară, în special unități medicale. În tot acest timp, rețeaua de spitale Arcadia, deținută tot de familia Fiterman, era curpinsă de mai multe scandaluri de malpraxis.

Revenind la contractele obținute de societatea Fiterman Distribution SRL, sistemul de achiziții publice indică contracte extrem de bănoase, prin intermediul unor acorduri-cadru. Pe scurt, Fiterman Distribution SRL trebuia să furnizeze, pe o perioadă îndelungată, medicamente conform necesarului efectuat de autoritățile contractante. În 2019, cifra de afaceri a societății a fost de 116.908.998 lei, profit de 4.232.064 lei, cu un număr de 101 angajați. Apelați telefonic, reprezentanții companiei nu au răspuns pentru a explica explozia de afaceri din anul 2020.

Frații Fiterman au semnat contracte în valoare de 40 de milioane de euro

Primul contract, dar nu și cel mai bănos, a fost semnat de Fiterman Distribution SRL pe data de 25.03.2020. De precizat că toate contractele presupun furnizarea de medicamente. Revenind, primul contract a fost semnat cu Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova, cu o valoare de 1.549.549 lei. Lista continuă cu Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuță” Cluj-Napoca – 5.110.517 lei (02.05.2020), Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași – 3.796.105 lei (03.06.2020), Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iași – 67.242.796 lei ( 25.07.2020). Tot la IRO a mai câștigat un contract de 14.656.862 lei, pe data de 30.07.2020. Lista licitațiilor atribuite continuă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad – 10.176.607 lei (07.10.2020), Spitalul județean de Urgență Târgoviște – 6.807.286 lei (21.11.2020 ), Spitalul Județean Satu Mare – 9.426.435 lei (9.12.2020), Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani – 6.267.302 lei (17.12.2020).

Contractele au continuat și în 2021 la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” – 2.493.046 lei (16.01.2021). Nu în ultimul rând, societatea Fiterman Distribution SRL câștigă în aceeași zi, pe data de 18.01.2021, două contracte cu Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuță” Cluj-Napoca, de 58.416.986 lei și 6.260.567 lei. Totalul este important, de aproape 192 de milioane de lei, adică 40 de milioane de euro. De precizat că prețurile nu conțin TVA. Contractele au fost câștigate în urma organizării mai multor licitații publice.

În timp ce banii curgeau gârlă, la spitalul Arcadia mureau pacienți

În edițiile trecute ale cotidianului BZI a fost relatată situația dramatică a unui ieșean care s-a operat la spitalul Arcadia, din zona Cicoarei, din Iași. Constantin Sofian avea 57 de ani și a murit după ce a suferit o intervenție chirurgicală pentru hemoroizi, la Arcadia. Medicul care a preluat cazul este dr. Dragoș Chichirău, medic specialist chirurgie generală. Mariana Sofian, soția lui Constantin, a povestit că suferința bărbatului a început după ce a fost operat la Arcadia. În schimb, doctorul a recomandat să-i facă perfuzii la domiciliu și să nu-l ducă la spital pentru a preveni infectarea cu COVID-19. Pe data de 21.06.2020, la o lună de la operație, Constantin Sofian s-a stins din viață în secția de terapie intensivă de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași.

Totodată, conducerea Arcadia, în speță Dan Fiterman, a fost implicat într-un scandal și cu doctorii colaboratori. Într-o acțiune despusă la Judecătoria Iași, oftalmologul Roxana Cîdu susține că trebuia să primească suma restantă de 14.510 lei, valoare facturată și trimisă către societatea colaboratoare, care administra rețeaua Arcadia. În replică, juriștii de la Arcadia au arătat că factura nu a mai ajuns în contabilitatea firmei și că nu pot fi realizate respectivele plăți. Femeia a mai precizat că i s-a vorbit urât în momentul în care a cerut ca problema să se rezolve pe cale amiabilă. După înregistrarea acțiunii, cele două părți implicate au hotărât să cadă de acord în privința plăților restante.

Hotelul lui Dan Fiterman a fost închis

La începutul lunii ianuarie 2021, cotidianul BZI relata informații și despre afacerile din alimentație publică ale lui Dan Fiterman. Proprietarul complexului Little Texas de pe Moara de Vânt, nr. 31 – 33, din Iași, a hotărât să închidă hotelul. Informația fost confirmată chiar de către recepționera hotelului. Clădirea ar urma să fie folosită pe post de clădire cu birouri. Dan Fiteman a cumpărat complexul în anul 2013 cu suma de 1,3 milioane de dolari.

În 2019, Dan Fiterman continuă investițiile și cumpără fostul sediu al Stării Civile de pe strada Agatha Bârsescu, din spatele sediului administrativ al Primăriei Iași. A plătit peste 1 milion de euro altui om de afaceri, Ilie Foia, patronul restaurantului Corso, de pe strada Al. Lăpușneanu. Clădirea are două niveluri, parter și mansardă, plus o suprafață de teren de 1.200 metri pătrați. Clădirea este în continuare abandonată, existând o solicitare pentru consolidarea imobilului. Dar, deocamdată, nu au fost eliberate toate avizele necesare.





Comentarii
  • Asta in timp ce pe angajati ii trateaza sii plateste ca pe niste sclavi !, la locatia din Tomesti majoritatea sclavilor primesc aproape salariul minim pe economie, ore sublimentare mocca fara numar, concedii medicale ori zile libere neplatite la greu iar daca vreun sclav murmura i se arata direct si pe fata poarta la iesire !

  • Rusine sa fie celor care comenteaza rautacios la adresa acestor concetateni.
    Sunt oameni cu buna frica lui Dumnezeu, care muncesc din greu pentru fiecare banut, sacrificand viata de familie, viata privata pentru bunastarea obstii.
    Produc medicamente, nu tigari, nu alcool, nu droguri, nu contrafaceri.
    Au facut spitale, nu crasme, nu bordeluri, nu locuri de pierzanie.
    Vede cineva vreo extravaganta, vreo sfidare la ei ? Se aprovizioneaza de la supermarket ca noi toti. Le lipsesc locurile de parcare, parcurile precum tuturora.
    In spitalele lor se nasc cei care vor popula si vor conduce tara aceasta si da, in orice spital mai mor oameni.
    Sunt modesti, nu le atarna lanturi de aur si nu au privilegii de nici un fel.
    Au creat locuri de munca si astfel sustin sute de familii.
    Ce usor va este ca la adapostul anonimatului sa jigniti o familie onesta, modesta, muncitoare, care aduce numai beneficii orasului nostru.
    Va invit sa meditati si sa va reconsiderati atitudinea.

  • Fără „îngerii păzitori” care le țin spatele ……de mult timp erau închiși ! Cât despre cinste și onestitate …este ca și cum ai spune că ai văzut un hipopotam plin de grație !

  • Ce m-as saxrifica si eu sa primesc contracte cu nemiluita de la stat… Si apoi sa ofer bunăstarea salarului minim pe economie acestui minunat oras

  • Antibiotice iasi este condus de un mafiot normal sa atraga la combinatii ilegale alti mafioti tapari la statul roman tip escrocul asta de jidan……………………………….

  • Pentru Radu Botez si Nane. Daca scriati in presa americana, in 10 minute era Police la usa la voi. Antisemitismul se pedepseste cu parnaie. BZI, cum acceptati ca un user sa sa-l invoce pe Hitler in acest context. Daca as fi CNA, v-as scutura de sa nu va vedeti. Jidan? Hitler? Mai ramane sa promovati salutul SS. Indiferent ce nu va convine la acesti oameni, nu va legati de nationalitatea lor si-asa greu incercata in timp. Cu atat mai mult cu cat Fitterman batranul a prins Holocaustul. Rusine!

  • Blea tizule Joe, da’ tu te trezești ân Amerikia ? Care Police, blea ? Police Python ?
    La noi ân Olanda de sud avem ainț țvai polițai, da’ nu vine nimeni la ușă. Care ușă,blea ?

  • Cind mai spune cite unul adevarul incepe sa doara !!!!doar nu tia umblat omul in frigider sa ti ia crapelnita doar comenteaza si el ceva nare voie???mincamiati pl din kur hotillor si infractorilor care nu va convine.

  • Câteva comentarii se vad de la.o poștă că provin tot de la jidani. Ei se apără unii pe alții. Aceasta familie FUTERMAN,nu e altceva decât o familie tipică jidănească. Sa ia cu japca cat poate de oriunde și de la oricine… Iar pentru ceilalți jidani care.i apară le.readucem aminte cum s.au purtat ei în Barasabia cu trupele eliberatoare române și cum i-au vândut pe români trupele de ocupație sovietice… Citiți istoria apoi deschideți gura.

  • Acest ”cap de porc”, este o jigodie fără pereche!! Întrebați-i pe unii medici angajați cu contract la el, o să vă spună ce au pățit. A fost acționat și în instanță de mai multe ori pentru neplata drepturilor medicilor. Jegurile astea ne umilesc în propria țară.

  • limonada , nu conteaza unde esti, om sa fii conteaza. subiectul e altul ,nu jidanii . chiar si asa, sa-l invoci pe hitler e de o durere mare asta. numai om nu te numesti. trebuie numaidecat sa treci prin dachau , auschwitz etc sa intelegi ce zici .unii urasc israelul dar nici macxar a mia parte din istoria tarii respective nu o stiu. urasc si ei ca asa au auziot de prin alte guri. problema noastra, a romanilor e ca exageram atat in bine cat si in greu. apoi suntem javre si avem o istorie mincinoasa chiar daca unii au parfumat-o pe ici pe colo cu vitejie cu eroism.. ca dacii, ca plaiesii ca alea lea. noi am fost biruiti mereu , si de ex turcilor le-am dat bir de ne sareau capacele. imperiul otoman a fost imperiu care se batea pe mari cu flota spaniola.. nu noi ca l-am avut pe stefan cel mare si sfant. a avaut 4 neveste mister dragomir stefan si o firma de cinstructii. ce asa mare sfintenie a avut. mise pare ca mai multa curvie aa vut decat sfinteni. in al doilea razboi mondial antonescu a luptat cu hitle , un criminal. antonescu a dus sutele de mii de ostasi sa moara la stalingrad pentru …ce? ce rahat castiga ?? apoi ne-am aplecat la celalalt criminal mai mare ,stalin si am dat banii tarii , si oameni murind de foame sub talpa rusilor. de anii 90 nu mai vorbesc. zic toate astea,desi as mai fi spus.. ca sa scot evidenta cam ce neam suntem ..si ne mai laum de alte natii. neam de tradatori, las si dezordonat. o tara care e curva europei

Adauga un comentariu