News Flash:

Frauda bancara in SUA, provenita din Romania

19 Decembrie 2009
676 Vizualizari | 0 Comentarii
Clientii unei banci din SUA au fost avertizati de reprezentantii bancii sa nu ofere informatii personale prin telefon, e-mail sau pe site, acestea nefiind solicitate de banca, ci de falsificatori de carduri bancare, utilizate deja in California si Romania, relateaza postul KIDK in pagina online. Falsificatorii de carduri au utilizat la inceputul acestei saptamani numele bancii, Citizens Community Bank (CCB), in speranta ca vor obtine informatii despre cardurile de debit ale clientilor acesteia. Unele persoane au primit mesaje pe telefonul mobil prin care erau informate ca le-a fost blocat cardul bancar, cerandu-li-se sa sune la un numar de telefon pentru a solutiona aceasta problema. Dar totul este o frauda, ulterior aceste persoane apeland la sediul bancii. Este pentru prima data cand serviciul de securitate al bancii se confrunta cu o frauda atat de extinsa. Mary Miller, directoarea serviciului de securitate, a declarat ca mesajul poate fi primit atat de clientii bancii, cat si de persoane care nu sunt clienti, mesajele fiind trimise in masa. Acest text cere destinatarului sa sune la un numar de telefon, unde ii este solicitat numarul de card, parola si data de expirare ale cardului, pentru a fi deblocat. "De fapt, acestia fac alte carduri si merg sa le foloseasca", a spus Miller. Banca a continuat sa blocheze numerele de telefon utilizate de falsificatori, dar a fost dificil sa tina pasul cu acestia. "Vin cu alte numere de telefon tot atat de repede pe cat le blocam noi", a precizat Miller. Mai mult, falsificatorii au inceput sa trimita mesaje vocale si e-mail-uri. Acestia au creat inclusiv un site fals al bancii, iar la introducerea numelui de utilizator, persoanelor le sunt cerute, din nou, informatiile despre cardurile lor bancare. Miller a facut apel ca aceste date sa nu fie furnizate, deoarece banca nu le solicita niciodata, avandu-le deja. Pana in prezent, asemenea carduri falsificate au fost utilizate in California si in Romania. Politia investigheaza acest caz, dar cei implicati in acest tip de infractiuni sunt dificil de prins. "Probabil ca se vor muta la alta banca", a apreciat Miller.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1607 (s) | 22 queries | Mysql time :0.041512 (s)