News Flash:

FRF este singura federatie care protejeaza dopingul

24 Iulie 2009
564 Vizualizari | 0 Comentarii
Mircea Sandu
Presedintele Agentiei Nationale Antidoping (ANAD), Gratiela Vajiala, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, ca Federatia Romana de Fotbal (FRF) este singura federatie care nu are un program antidoping.
"Conform Consiliului Mondial Antidoping, fiecare federatie are obligatia sa isi formeze propriul program antidoping. In Romania sunt 62 de federatii, iar federatia de fotbal este singura care nu are un asemenea program. La fotbal am realizat, in acest an, 92 de teste, dintre care 76 au fost platite cu fonduri de la stat", a spus presedintele ANAD. Vajiala a adaugat ca presedintele FRF, Mircea Sandu, si cel al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, vor fi invitati la sedinta Biroului Director al ANAD. "Noi am trimis multe adrese catre cei de la fotbal, insa nu am fost bagati in seama. Ii vom invita pe presedintele FRF, Mircea Sandu, si pe presedintele LPF, Dumitru Dragomir, la sedinta Biroului Director al Agentiei Nationale Antidoping pentru a incerca sa le prezentam care este situatia. Ramane de vazut daca acestia se vor prezenta", a spus presedintele ANAD. Gratiela Vajiala a precizat ca, la fotbal, majoritatea cluburilor a solicitat teste: "Majoritatea testelor solicitate de cluburi este la fotbal, pentru ca la acest sport, presedintii de cluburi s-au indoit de corectitudinea adversarilor. De asemenea, multe solicitari de teste doping care au aparut in declaratiile presedintilor de cluburi nici nu au existat in realitate, avand ca scop doar influentarea adversarului". Presedintele ANAD s-a declarat dezamagita de faptul ca dintre cazurile pozitive depistate, multe sunt ale unor juniori. "In acest an am efectuat 1.498 de teste doping, iar dintre acestea 1.025 au fost planificate de Agentia Nationala Antidoping si efectuate din venituri de la stat, 453 de teste au fost efectuate in baza contractelor cu federatiile sportive nationale, iar 20 au fost solicitate de catre cluburi. Numarul total al cazurilor pozitive depistate este 12, toate sunt insa in curs de gestionare. Ceea ce ma ingrijoreaza este faptul ca in 8 din aceste teste sportivii sunt juniori, iar unul este de la tineret", a afirmat Gratiela Vajiala. Agentia Mondiala Antidoping (WADA) a anuntat, marti, pe site-ul sau oficial, ca a acreditat al 35-lea laborator din reteaua sa, cel de la Bucuresti, acesta depasind cu succes un proces complex care a debutat la inceputul anului 2008.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1319 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016112 (s)