Sport

Froch trebuia sa fie descalificat

Publicat: 27 mai 2012
1

Lucian Bute si-a pierdut centura de campion mondial IBF la categoria supermijlocie, dupa ce a fost invins prin KO de Carl Froch in runda a 5-a a partidei de la Nottingham, insa partida ar fi putut avea un alt deznodamant, din cauza unei greseli „de amator” a staff-ului pugilistului britanic. Cel putin asta sustin in cronica meciului cei de la www.boxingscene.com, un cunoscut site de profil.

Sursa citata noteaza ca in momentele de confuzie din runda a 5-a, cand Bute a fost la un pas sa cada la podea, fiind sustinut doar de corzile ringului, oamenii lui Froch au facut o greseala pentru care „Cobra” ar fi putut pierde meciul.

„Staff-ul lui Bute a salvat seara de controverse”

„Bute era atat de groggy incat staff-ul lui Froch a crezut ca meciul a fost oprit definitiv de arbitru. Echipa lui a inceput sa celebreze in ring, in timp ce Bute era numarat in picioare (n.r. „Eight count” – arbitrul decide sa numere un pugilist pana la 8, desi acesta nu a fost trimis la podea, timp in care hotaraste daca acesta mai poate continua lupta).  Din punct de vedere tehnic, Froch trebuia sa fie descalificat, daca arbitrul ar fi realizat ce se intampla cat timp statea cu spatele spre coltul lui Froch.

Totusi, staff-ul lui Bute a salvat seara de orice controversa intrand in ring dupa numaratoare si cerand ca meciul sa fie oprit”, noteaza boxingscene.com.





Adauga un comentariu