Magazin

Fructe si legume de toamna care te ajuta sa slabesti fara sa-ti dai seama

Publicat: 12 nov. 2013
1

Atunci cand esti angajata in lupta cu propriul tau corp pentru a da jos kilogramele nedorite, evita sa te infometezi. Pe langa faptul ca iti faci rau singura, aceasta metoda de slabire este total inutila.

Alege sa mananci intelept, fructe si legume de sezon, care nu numai ca iti protejeaza sanatatea, dar te ajuta si sa slabesti fara efort.

1. Fasolea
Potrivit specialistilor, legumele bogate in fibre te ajuta sa slabesti si sa ai grija de sanatatea tractului intestinal. Fasolea este o leguma bogata in fibre si are avantajul ca se digera lent, ceea ce te face sa mananci mai rar intrucat iti ofera o senzatie de satietate prelungita.
O dieta bogata in fibre ajuta si la mentinerea unui intestin sanatos, datorita faptului ca fibrele solubile contribuie la formarea bacteriilor bune.

2. Merele
In aceasta perioada, merele se gasesc din plin pe tarabe, asa ca profita cat de repede poti de beneficiile acestui fruct minune. Nutritionistii recomanda sa eviti sucul de mere si sa optezi pentru fructul proaspat deoarece acesta contine mai multe fibre (5 g), impiedica depunerea colesterolului, ajuta sistemul digestiv si alunga foamea.

3. Strugurii
Strugurii au un continut bogat de antioxidanti, fiind in acelasi timp o excelenta sursa de minerale si vitamine. In curele de slabire, strugurii sunt buni pentru ca ajuta la eliminarea toxinelor si regleaza tranzitul intestinal.
O cura cu struguri se poate tine pe parcursul a cateva zile, timp in care poti slabi cateva kilograme.

4. Nucile
Nucile sunt alte fructe de care te poti bucura in aceasta perioada, fara teama de a te ingrasa. Mai mult, datorita continutului de grasimi bune – acizi grasi esentiali, precum si cel al vitaminelor, nucile iti potolesc rapid foamea si contribuie la mentinerea unei stari prelungite de satietate.

5. Morcovul
Nutritionistii recomanda un consum de 18 g de fibre pe zi, iar morcovul, ca si fasolea, face parte din categoria legumelor bogate in fibre.
Indiferent sub ce forma il consumi, proaspat sau suc, morcovul are un continut mare de apa, ceea ce inseamna o mai buna hidratare si o senzatie de satietate de lunga durata. In plus, morcovul are putine calorii, comparativ cu alte legume.

6. Broccoli
Broccoli este o leguma formata in cea mai mare parte din apa, insa are si o cantitate impresionanta de vitamine (A, B, C, E, K) si minerale (mangan, seleniu, fier, calciu, magneziu, potasiu si fosfor). Totodata, buchetul verde te ajuta sa beneficiezi si de o cantitate generoasa de fibre si acid folic avand, in acelasi timp, foarte putine calorii.

7. Conopida
Consumul de conopida previne anemia, regleaza tensiunea arteriala si detoxifica organismul. Este o leguma perfecta in curele de slabit, intrucat nu contine grasimi si are putine calorii (circa 25 calorii la 100 de g).

8. Dovleac
Aflat din abundenta in piete, dovleacul are nenumarate beneficii pentru sanatate, cat si in diete. Aceasta leguma portocalie este bogata in betacaroten, antioxidantul care iti intareste sistemul imunitar, protejeaza inima si previne cancerul.
In plus, dovleacul are un continut ridicat de vitamine, minerale si fibre (5 g), contribuind la detoxifierea organismului.
sursa: ele.ro





Adauga un comentariu