National

Functionari publici ai Primariei si Protectiei Copilului, RETINUTI pentru 24 de ore

Publicat: 02 apr. 2015
1
Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand cu datele de 31 martie 2015 si 01 aprilie 2015, a inculpatilor:
SMARANDACHE RADU, sef serviciu din cadrul Directia Generala de Asistenta si Protectia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Dolj, cu privire la savarsirea infractiunii de luare de mita, in forma continuata.
TENEA RODICA, consilier juridic in cadrul Directiei Juridice din cadrul Primariei municipiului Craiova, cu privire la savarsirea infractiunii de trafic de influenta, in forma continuata.
In ordonanta de retinere se arata ca, in cauza, exista date si indicii din care rezulta suspiciunea rezonabila care contureaza urmatoarea stare de fapt: 
In perioada 2013 – 2015, inculpatul Smarandache Radu, in calitate de sef al Serviciului de Evaluare Complexa a Persoanei Adulte cu Handicap (S.E.C.P.A.H.) din cadrul D.G.A.S.P.C. Dolj, printr-un intermediar, a pretins si a primit, in sase randuri, sume de bani cuprinse intre 500 si 1000 de lei, de la persoane interesate sa obtina certificate de incadrare in grad de handicap, fara a fi indreptatite sau apartinatori ai acestora. In acest scop, inculpatul Smarandache Radu, care avea printre atributiile specifice si pe aceea de a raspunde si verifica, alaturi de ceilalti specialisti ai serviciului, de a aviza raportul de evaluare complexa, respectand criteriile de incadrare in grad de handicap, a intervenit pe langa membrii comisiei din cadrul Serviciului de Evaluare Complexa a Persoanelor Adulte cu Handicap Dolj, in scopul incadrarii acestor persoane in anumite grade de handicap.
In perioada 2012 – 2015, inculpata Tenea Rodica, in calitate de consilier juridic in cadrul Directiei Juridice din cadrul Primariei municipiului Craiova, prin acelasi intermediar, a pretins si primit, in sase randuri, sume de bani cuprinse intre 2000 de lei si 8000 de euro, de la persoane interesate sa se angajeze la diverse institutii din municipiul Craiova sau sa se pensioneze medical, prevalandu-se de relatiile pe care le are cu factorii de decizie in cadrul acestor institutii.In cauza se desfasoara acte de urmarire penala si fata de alte persoane. 
In cauza procurorii beneficiaza de sprijin de specialitate din partea Serviciului Roman de Informatii si din partea Directiei Generale Anticoruptie. Inculpatilor SMARANDACHE RADU si TENEA RODICA li s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala, iar la data de la data de 01 aprilie 2015 au fost prezentati Tribunalului Dolj, care a dispus fata de acestia masura arestului preventiv pe 30 zile. Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie, conform comunicatului emis de DNA.




Adauga un comentariu