Eveniment-Social

Functionarii din CJ isi trag spor de antena

Publicat: 23 mai 2014
1

@ Angajatii Consiliului Judetean Iasi vor avea parte de un spor de antena, dupa ce s-a constatat ca sunt expusi la radiatii periculoase @ Proiectul ar urma sa fie aprobat la sfarsitul lunii

Plenul Consiliului Judetean Iasi se va reuni la sfarsitul acestei luni intr-o noua sedinta ordinara a institutiei. Pe ordinea de zi au fost trecute cateva zeci de proiecte de hotarare, printre acestea fiind cateva rectificari bugetare, numiri de noi directori, precum si aprobarea implementarii unor proiecte noi. Consilierii judeteni vor discuta, printre altele, despre alocarea unor fonduri pentru reabilitarea Spitalului de Neurochirurgie sau aprobarea organigramei, statului de functii si regulamentului de organizare si functionare a Maternitatii Cuza Voda. „Consilierii judeteni vor discuta un proiect de hotarare privind aprobarea studiului de fezabilitate cu indicatorii tehnico-economici la obiectivul privind montarea unor semnalizari la intrarile rutiere pe drumurile judetene si nationale în judetul Iasi, prin panouri de semnalizare. Totodata, plenul Consiliului Judetean va mai discuta si despre aprobarea repartizarii finantarilor nerambursabile în anul 2014 ce se vor aloca din bugetul judetului Iasi pentru activitati nonprofit de interes judetean”, au precizat reprezentantii Consiliului Judetean Iasi. Pe ordinea de zi a sedintei de plen va figura si un proiect de hotarare privind alocarea a 10 la suta din salariu pentru functionarii din institutie ca spor de antena. „Se va supune dezbaterii plenului a acestui proiect de hotarare, dupa ce au fost efectuate o serie de masuratori privind determinarea densitatii de putere a campului electromagnetic, datorate prezentei radiatiilor in cladire”, au mai precizat reprezentantii Consiliului Judetean Iasi.




Comentarii
Adauga un comentariu