News Flash:

Functionarii publici renunta la greva de azi

5 Mai 2010
796 Vizualizari | 0 Comentarii
Reprezentantii Federatiei Nationale din Administratie Publica au anuntat ca renunta la greva programata pentru astazi, dupa discutiile purtate ieri cu reprezentantii ministerelor. Sindicalistii precizeaza ca suspenda greva generala pana în 21 mai, perioada în care Guvernul promite ca va realiza o baza de date cu privire la reîncadrari, astfel încat sa fie facuta o analiza exacta a celor care au pierdut la salarii in urma aplicarii Legii 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice. Presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administratie (FNSA), Valer Suciu, a declarat, ieri, la finalul întalnirii cu reprezentantii Guvernului, ca oficialii Ministerului Muncii si ai Ministerului de Finante au promis ca vor retrage Ordinul 32/42 din 2010 si vor stabili termene pentru centralizarea unor date privind reîncadrarea personalului din administratia publica.
Ministerul Muncii va monitoriza situatia exacta din teritoriu si va solicita ordonatorilor de credite sa transmita toata baza de date cu privire la încadrari. Liderul sindical a precizat ca angajatii din administratie care au avut diminuari de salarii îsi vor recupera retroactiv banii, începand de la sfarsitul lunii mai. La randul sau, secretarul de stat în ministerul Muncii, Valentin Mocanu, a spus ca a convenit cu sindicatele o perioada de cel putin 45 zile pentru realizarea bazei de date. "Vorbim de reîncadrarea a 1,4 milioane de angajati, aceasta baza de date nu se poate realiza foarte repede", a spus Mocanu. In aceasta baza de date se va analiza modul în care s-a facut reîncadrarea angajatilor dupa intrarea în vigoare a legii unice de salarizare, care au fost elementele de salarizare existente la 31 decembrie 2009 si care nu au mai fost preluate în urma încadrarilor de la 1 ianuarie si ulterior. Aproximativ 400 functionari publici au protestat, saptamana trecuta, în fata sediului Guvernului. Oamenii sunt nemultumiti de reducerea cu aproximativ 45 la suta a veniturilor, odata cu intrarea în vigoare a legii unice de salarizare si de amenintarea cu disponibilizarile. Acestia au sustinut atunci ca au ajuns în situatia în care nu-si mai pot sustine cheltuielile. Biroul Federal al FNSA a hotarat în unanimitate declansarea grevei generale în 5 mai, deoarece Guvernul nu a respectat promisiunile facute în februarie, atunci cand sindicalistii au suspendat protestele.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.7621 (s) | 22 queries | Mysql time :0.631658 (s)