News Flash:

Fuziune intre Autobuzul si RATP

9 Noiembrie 2005
1369 Vizualizari | 0 Comentarii
Asteptata fuziune dintre Regia Autonoma de Transport Public (RATP) si SC Autobuzul SA a mai primit un termen. La mai mult de un an de la aprobarea noului plan de transport, municipalitatea spera ca cele doua institutii din subordine care se ocupa cu transportul in comun sa fuzioneze in luna decembrie a acestui an. Practic, executivul primariei doreste sa promoveze un proiect de hotarare in Consiliul Local prin care sa se aprobe termenii de fuzionare. Varianta vehiculata de mai mult timp, fuzionarea Autobuzul SA cu RATP ar pune bazele unei priviri unitare a transportului din municipiu, dar in acelasi timp naste grave probleme financiare. "Vom propune in sedinta ordinara a Consiliului Local din luna decembrie un proiect privind unificarea Autobuzul cu RATP. Datoriile societatii si ale Regiei vor fi cumulate astfel, urmand ca mai apoi sa stabilim o strategie privitoare la situatia economica a regiei de transport", a declarat Mihai Chirica, directorul tehnic al primariei. In momentul de fata, Regia Autonoma de Transport Public (RATP) are datorii totale catre furnizori de aproximativ 300 de miliarde lei (30 milioane lei noi), ceea a ridicat probleme grave de administrare la regie. In ultima perioada de exemplu, Regia de transport a ramas fara curent in sediul administrativ ca urmare a neplatii facturilor la energia electrica. De altfel, RATP s-a confruntat si cu imposibilitatea de a plati salariile angajatilor. In ciuda datoriilor si a situatiei financiare grele, parcul RATP asteapta improspatarea, la Iasi fiind asteptate primele 10 autobuze noi MAZ. Pe de alta parte, nici SC Autobuzul SA nu sta mai bine din punct de vedere economic. Fara un parc auto propriu, Autobuzul functioneaza acum pe baza inchirierii celor 50 de microbuze de la RATP si a strans pana acum datorii de peste 100 de miliarde lei (10 milioane lei noi). Mai mult, societatea a fost actionata in instanta, OMV International Mineral Oil SRL cerand reorganizarea societatii pentru a putea recupera banii pentru motorina livrata Autobuzul SA. Lucian SCHIOPU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1566 (s) | 24 queries | Mysql time :0.039468 (s)