Editorial

G7 în război cu China?

Publicat: 14 iun. 2021
Sorin Roșca Stănescu
Sorin Roșca Stănescu

Ce se întâmplă la Geneva? Se joacă o comedie? O horă între unele state ale lumii care le exclud pe altele? Sau șefii de state întruniți în formatul G7 decid modalitățile în care urmează să contracareze China? Adică regulile după care urmează să declanșeze un nou Război Rece? Ce este acest G7? Și ce vrea el?

G7 a fost, până la invazia din Crimeea, G8. După care Rusia a rămas pe dinafară, fiind sancționată cu excluderea. În principiu, G7, conform „politically correct”, ar trebui să reunească cele mai importante state ale lumii din punctul de vedere al forței economice a acestora, adică al Produsului Intern Brut. Aceste state ar urma să se întâlnească regulat, pentru a stabili regulile jocului. În niciun caz pentru a decide cum să domine alte state. Și sub nicio formă prin excluderea unor puteri economice relevante de la masa de joc. Dar lucrurile nu stau deloc așa.

În primul rând, G7 nu este G7. Teoretic, din G7 fac parte, cel puțin în această ediție desfășurată la Geneva, Statele Unite, Canada, Japonia și Marea Britanie, din afara Uniunii Europene, iar din interiorul Uniunii Europene, Franța, Germania și Italia. Dacă luăm în calcul Produsul Intern Brut al acestor state, G7 ar putea fi la fel de bine G5. Asta în condițiile în care Uniunea Europeană ar participa, așa cum este normal, în nume propriu. Pentru că de aceea a fost creată, nu-i așa?

Ceea ce este din capul locului straniu este că acest G7 nu respectă regula jocului. Cea a importanței statelor în funcție de puterea lor reală economică. Această putere reală economică a unor state este dată cel puțin aparent de indicatorul numit Produsul Intern Brut. Conform Produsului Intern Brut, în 2020 clasamentul real este diferit. Pe primul loc în 2020 s-ar fi plasat China, cu 29,9 mii de miliarde de dolari, pe locul doi SUA, cu 22,2 mii de miliarde de dolari, iar pe locul trei India, cu 13,4 mii de miliarde de dolari. Conform estimărilor, în 2030, ordinea urmează să fie modificată în felul următor: pe locul întâi va fi China, pe locul doi India, pe locul trei Statele Unite și pe locul patru Indonezia. Prin urmare, G7 nu urmează regula unui joc, pe care chiar cele șapte state l-au inventat.

În realitate, lucrurile sunt încă și mai complicate. Sau mai simple. Depinde din ce unghi le analizăm. Puterea economică a unui stat nu poate fi estimată doar în funcție de Produsul Intern Brut. Dacă ai un Produs Intern Brut foarte ridicat și nu ai datorii ci, dimpotrivă, rezerve – situația Chinei – poziția ta în top urcă în mod firesc. Se upgradează. Dacă, dimpotrivă, ai un Produs Intern Brut ridicat, dar ai și cele mai mari datorii publice dintre statele lumii, cazul Statelor Unite, poziția reală trebuie modificată în jos.

Până acum, am văzut că, din punctul de vedere al forței economice, G7 nu respectă regula jocului. Dacă rămânem la această cifră, alte state ocupă primele șapte poziții. Sau dacă G7 nu are altă rațiune de a exista, decât aceea de a stabili reguli oneste în plan economic între statele lumii, atunci G7 ar trebui să devină G10, incluzând cu adevărat economiile lumii cu cel mai ridicat Produs Intern Brut.

Dar corifeii G7 au făcut o jonglerie. Ei, după cum afirmă, au eliminat din grup, din capul locului, statele bogate, dar a căror populație nu are venituri suficient de mari pentru a trăi după standarde occidentale. Deci a fost aplicat criteriul Produsului Intern pe cap de locuitor, adică împărțirea bogăției la numărul de cetățeni, și astfel o serie de state au fost declasificate. Sub acest pretext, China, India și Indonezia sunt scoase din joc. Foarte bine. Dar atunci cum se explică că până la sancționarea sa prin excludere, Rusia, care are un Produs Intern Brut pe locuitor foarte scăzut, a fost acceptată în acest grup de privilegiați ai lumii? Cum se explică că multe state, dintre cele care au un Produs Intern pe cap de locuitor mult mai mare decât cel înregistrat vreodată în Statele Unite, sunt și ele excluse din această horă? Înseamnă că și acest criteriu devine volatil atunci când este aplicat.

Să punem acum cap la cap informațiile de mai sus, pe care le poate verifica orice cititor de bună credință. Ce reprezintă în realitate, în aceste condiții, G7? Și ce ar urma să se întâmple la Geneva? Nu am decât un singur răspuns. Același pe care îl poate oferi orice analist obiectiv. La Geneva, Statele Unite încearcă să orchestreze o amplă operațiune îndreptată împotriva Chinei și, în subsidiar, împotriva Indiei, Indoneziei și Federației Ruse. La inițiativa noii administrații americane, Washingtonul încearcă dn răsputeri să se protejeze de avansul Chinei, luându-și drept parteneri alte state. Dar cum ar putea să se protejeze în fața unei economii în plin creștere, în plină expansiune în plan intern și extern, cu o balanță comercială dominată de ani de zile de exporturi și cu rezerve uriașe de metale prețioase și valută? Și, în plus, un stat care cunoaște un avânt tehnologic fără precedent în istoria ultimilor sute de ani? În niciun caz Statele Unite nu se pot proteja prin introducerea unor reguli oneste, egale pentru toate părțile. Pentru că, într-o asemenea eventualitate, câștigă întotdeauna cel care este mai dinamic și mai atractiv pe piața concurențială. Statele Unite nu se pot proteja decât prin introducerea unor restricții, operațiune la care să participe un număr relevant de state dezvoltate economic. Joe Biden caută așadar din răsputeri să consolideze la Geneva o masă critică și să le impună celorlalți participanți G7 reguli restrictive, dintre cele mai dure, împotriva Chinei.

Ceea ce înseamnă, nici ai mult nici mai puțin, decât o tentativă de a declanșa un nou Război Rece. Acesta al doilea Război Rece, purtat la nivel global, în mintea stategilor de la Washington ar trebui să nu mai fie îndreptat împotriva Rusiei, apreciată ca un stat scos din joc la nivel global, lăsat să se joace, ca o compensație, prin Ucraina și prin Uniunea Europeană. Tocmai de aceea urmează să aibă loc și o întâlnire tete-a-tete Biden-Putin, în vederea căreia, până una alta, ambele părți își ascut săbiile.

Dar China va sta cu brațele în sân? Mă îndoiesc. De altfel, liderii chinezi au și transmis zilele trecute avertismente severe legate de capacitatea lor de ripostă în eventualitatea declanșării unui război economic împotriva Beijingului. Strategii de la Washington, în disperare de cauză, în panica pierderii locului întâi în lume sub aspectul puterii economice, sunt pe cale să comită o eroare istorică, care în timp poate avea efecte apocaliptice asupra propriei economii și poate și a celorlalte economii atrase în joc. Într-un timp relativ scurt, China poate riposta într-un mod asemănător. Se poate alia cu India, cu Indonezia cu Federația Rusă, cu Iranul și cu alte state, cu care deja are parteneriate relevante. Inclusiv cu state din interiorul Uniunii Europene, care se simt excluse de la marile decizii și care nu mai doresc ca sub aspect economic să stea în trena Germaniei, Franței și Italiei.





Comentarii
  • Totalul pe G7 a salariatilor din economia reala este putin peste 260 milioane. China are peste 700 de milioane. Cam asta-i situatia. Sa nu ne imbatam cu apa rece cum ca G7 va rechema fabricile din China. Este imposibil. Sa zicem ca nu mai cumparam produse Made in RPC. Atunci cine compenseaza deficitul de bunuri produse de cei 700 milioane salariati chinezi?

    Vestul este in declin. Plateste acum pentru propria lacomie si obtuzitate. Patronii au mutat productia in China, nu guvernele. Scopul a fost cresterea profitului prin salarii mici. Acum au pierdut pozitia dominanta. Platesc pentru ca s-au lacomit fara a se gandi la viitor. Si asta-i abia inceputul.

Adauga un comentariu