News Flash:

Gabriel Tamas a fost prins beat si trimis la echipa a doua

16 Februarie 2009
3257 Vizualizari | 0 Comentarii
Gabriel Tamas
• Dupa o betie crunta in cantonamentul din Antalya, fundasul dinamovist Gabriel Tamas a sarit la bataie la colegii sai, Claudiu Niculescu si Marius Niculae • Sefii de la Dinamo l-au trimis pe jucator la echipa a doua a clubului • "Imi cer scuze fata de colegi, de antrenor, de conducere si de suporteri", si-a recunoscut vina Tamas

Fundasul nationalei si al clubului Dinamo, Gabriel Tamas, si-a dat din nou in petec. Fotbalistul in varsta de 25 de ani a tras o betie crunta in cantonamentul din Antalya, s-a certat cu colegii sai Claudiu Niculescu si Marius Niculae si a sfarsit prin a fi trimis la echipa a doua a gruparii din Soseaua Stefan cel Mare.

De altfel, Gabi Tamas, un fundas foarte bun, este cunoscut ca un fotbalist cu probleme in viata extrasportiva. Antrenorul lui Auxerre, echipa de care fotbalistul apartine, l-a caracterizat pe Tamas ca fiind un fotbalist bun, insa "din pacate, Auxerre este aproape de Paris". Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, a dezvaluit ca betiile din cantonament facute de Gabriel Tamas sunt repetate. Dorind sa puna capat escapadelor, Rednic l-a trimis pe Tamas la echipa a doua. "Tamas nu este la prima abatere. Conform regulamentului, el se va pregati cu echipa a doua. Revenirea lui depinde numai de el. Nu imi convine cand se intampla lucruri negative la echipa mea, mai ales intr-o perioada buna. N-am nevoie de incidente la echipa. Aici e un grup si trebuie sa existe respect intre jucatori si antrenori", a spus Mircea Rednic la gsptv. Presedintele executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, a criticat gestul lui Gabriel Tamas de a consuma bauturi alcoolice in cantonamentul din Turcia. Borcea sustine ca daca ar fi fost cu capul pe umeri, Tamas ar fi ajuns la Inter sau la Milan. "Eu am spus ca va fi o disciplina spartana si, indiferent de numele jucatorilor, o vom aplica. Gestul lui Tamas este o dezamagire pentru mine. Tamas este o dilema pentru mine. Acest jucator a renuntat la 350 de mii de Euro ca sa poata sa vina la Dinamo sa castige campionatul. Daca avea minte, la calitatile pe care le are, acum era la Inter sau la Milan. Trebuie sa inteleaga ca nu se mai face nici un rabat de la disciplina. Daca nu a inteles pedeapsa, data viitoare va fi exclus din lot", a spus Cristi Borcea.

Pus la punct de conducere

Conducatorul lui Dinamo a mai afirmat ca Tamas este cu moralul la pamant dupa gestul facut. "Regreta foarte mult. Sufera pentru ca nu joaca. Cred ca nu se va mai intampla", a adaugat Borcea. La randul sau, antrenorul echipei nationale, Victor Piturca, a declarat ca nu a avut probleme cu Gabi Tamas la echipa nationala, dar a criticat si el atitudinea fotbalistului in varsta de 25 de ani. "Este un lucru destul de grav ce a facut Tamas. In astfel de situatii, clubul este cel care decide, au un regulament de ordine interioara si ce scrie in el trebuie respectat. Mie imi pare rau de acest incident, Tamas este un jucator la care eu tin foarte mult, este titular indiscutabil la nationala, unde nu a avut astfel de incidente. Eu nu imbratisez astfel de iesiri, nu trebuie sa se intample asa ceva", a afirmat Victor Piturca. Selectionerul a mai precizat ca isi doreste ca Tamas sa revina cat mai curand la prima echipa. "Sper sa joace la echipa de club si sa ma pot baza pe serviciile lui", a adaugat Piti. Tamas, cunoscut pentru escapadele sale udate din plin cu alcool, si-a recunoscut vina si si-a cerut scuze pentru gestul facut. "Imi cer scuze fata de suporteri, de colegi, de antrenori, de sefi, de toti dinamovistii pentru cele intamplate. O sa accept deciziile conducerii. Vreau doar sa fiu judecat ca un fotbalist. Niciodata nu am spus ca sunt un model pentru tineri, ca sunt cel mai cuminte. Stiu ca am gresit, dar judecati-ma exact pentru ceea ce sunt", a declarat Tamas pentru www.dinamovisti.ro.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1302 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019437 (s)

loading...