Actualitate

Gabriela Firea: „Fonduri europene în valoare de 300 de milioane euro riscă să fie pierdute”. Cum s-a ajuns în această situație

Publicat: 18 ian. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Gabriela Firea Fonduri europene în valoare de 300 de milioane euro riscă să fie pierdute. Cum s-a ajuns în această situație
Gabriela Firea trage un semnal de alarmă cu privire la fondurile europene pentru termoficare

Gabriela Firea spune că fonduri europene în valoare de 300 de milioane euro pentru termoficare riscă să fie pierdute.  Din această cauză, bunăstarea bucureștenilor ar putea fi pusă în pericol. Proiectul respectiv a fost gândit în timpul mandatului său de primar, dar de atunci totul a stagnat.

După spusele fostului edil al capitalei, aproximativ 300 milioane de euro, fonduri europene nerambursabile pentru înlocuirea conductelor vechi de termoficare riscă să fie pierdute.  Din păcate, chiar dacă negocierile ar începe imediat, banii nu vor putea fi cheltuiți până în anul 2023 – termenul limită stabilit.

România riscă să piardă fonduri importante

Gabriela Firea precizează că este vorba despre nişte proceduri de durată, dar care puteau fi începute imediat. În opinia ministrului, România riscă să piardă o șansă unică, dacă nu va folosi aceste fonduri.

„Strigător la cer! Bucureștiul riscă să piardă o șansă financiară unică, în timp ce mii de familii îngheață în case! Fondurile europene nerambursabile pentru înlocuirea conductelor vechi de termoficare, aproape 300 de milioane de euro, sunt la un pas de a fi pierdute! Nicușor Dan nu a mișcat un deget din ziua în care a ajuns primar, pentru a folosi banii pe care i-a mostenit, fără niciun efort, și cu care putea începe reabilitarea sistemului”, a scris Gabriela Firea pe rețelele de socializare.

Banii ar trebui cheltuiți până în 2023

De asemenea, Gabriela Firea nu înțelege de ce Nicușor Dan nu a început demersurile pentru acest proiect, la un an și jumătate de la semnarea contractului. Chiar dacă demersurile ar începe imediat, fondurile nu vor putea fi cheltuite până în 2023, termenul limită pentru implementarea proiectului.

„Este inexplicabil de ce NU a scos la licitație proiectarea și execuția lucrărilor, în aproape un an și jumătate de la semnarea contractului! Sunt proceduri de durată, dar care puteau fi începute imediat.Adevărul este însă dramatic : și dacă licitațiile ar porni astăzi, tot ar fi prea târziu.

Proiectul este finanțat pentru exercițiul financiar 2014 – 2020, iar regulile spun că fondurile trebuie cheltuite până în 2023. Minimum un an si jumatate pentru licitatie si minimum tot atât pentru proiectare, e clar că va iesi din calendar iar banii se vor pierde!”, este semnalul de alarmă tras de ministru.

Viața bucureștenilor este pusă în pericol

Proiectul a fost gândit pe timpul mandatului său de primar al capitalei, iar Gabriela Firea este deranjată de faptul că lucrurile au stagnat. Aceasta consideră că sistemul de termoficare va intra în colaps, iar viața bucureștenilor ar putea fi pusă în pericol din această cauză.

„Viața, siguranța și confortul a 1,2 milioane de bucureșteni sunt într-un real pericol! Fără investiții și reparații, sistemul de termoficare poate intra în colaps.
Am muncit din greu pentru a obține fondurile de la Uniunea Europeană, pentru schimbarea a peste 200 km de țevi vechi.

Sute de documente și studii au fost gândite de specialiștii din fostul Radet și experții în fonduri europene. Am lăsat totul „la cheie” și mă doare sufletul când văd că proiectul nu a avansat. Nici măcar o hârtie.”, mai adaugă ministrul Tineretului, Familiei și Egalității.

Firea dă vina pe Nicușor Dan și Ludovic Orban

În continuare, Gabriela Firea consideră că anumite persoane din sfera publică au mințit atunci când au fost instituiți în funcție, spunând că au suficienți bani pentru apă caldă și căldură.

„Nicușor Dan s-a grăbit doar să semneze contractul, în locul meu si al echipei mele, ținut în sertar de mentorul său politic. Nu cred că a uitat nimeni cum mărturisea fără scrupule Ludovic Orban că, odată cu venirea lui Nicușor la primărie, guvernul poate da bani pentru apă caldă și căldură! Chiar meritau bucureștenii să fie pedepsiți așa pentru un joc politic murdar?”, a scris Gabriela Firea, marţi, pe pagina de Facebook.

Cu ceva timp în urmă, Gabriela Firea a declarat că intenționează să candideze din nou pentru funcția de primar al capitalei. De asemenea, nu este prima dată când aceasta îl atacă pe Nicușor Dan.

Adauga un comentariu