News Flash:

Galben peste tot

24 August 2000
826 Vizualizari | 0 Comentarii
•Prefectul a fost de acord cu taxiurile uniformizate •Consilierii PDSR vor incerca sa modifice hotararea Consiliului Local Iasi

Prefectul Florin Vitan s-a pronuntat si el asupra celei mai disputate hotarari a Consiliului Local Iasi - vopsirea taxiurilor in culorile galben-negru. Fiind o problema delicata sub toate aspectele, aceasta pronuntare a intervenit in ultimul moment permis de lege. In acceptiunea sa, hotararea CL, adoptata la sfarsitul lunii iulie, este legala. Un proiect de hotarare, pentru a fi insusit de plenul consiliului, trebuie sa fie legal si oportun. Prefectul Vitan, in calitatea de responsabil al legalitatii actelor emise si adoptate de executiv si legislativ, a considerat hotararea CL Iasi legala si ca atare nu a atacat-o in contencios administrativ. In ceea ce priveste oportunitatea, Vitan este de parere ca acest aspect constituie atributul consiliului: "Eu nu am dreptul sa ma opun unei masuri care vizeaza evaziunea fiscala. Oricum, termenul pentru atacarea in contencios administrativ este depasit". Precizam ca toate actele emise de o autoritate sunt comunicate Prefecturii in zece zile de la adoptarea acestora. In cazul de fata, conform unor obiceiuri mai vechi, hotararea a ajuns la Prefectura in ultima zi, respectiv pe 10 august. La randul sau, prefectul avea la dispozitie, in conformitate cu prevederile Legii administratiei publice locale, zece zile pentru a da raspuns. Acesta a fost comunicat, intamplator, tot in ultima zi - 20 august.

Primarul stapaneste ideile consilierilor

Din motive stiute numai de conducerea Primariei Iasi, CL nu are registratura, desi are un aparat propriu separat de cel al municipalitatii. Orice initiativa legislativa din partea consilierilor este trecuta prin registratura Primariei. Diminuarea birocratiei, trambitata de seful executivului local, nu este valabila si in aceasta situatie. De la registratura, documentatiile consilierilor sunt comunicate comisiilor de specialitate din cadrul consiliului. Indiferent de pozitia pe care o au alesii fata de proiectele de hotarare, acestea sunt inscrise pe ordinea de zi numai daca primarul le considera valabile.
Intrucat consilierii PDSR au apreciat ca hotararea privind vopsirea taxiurilor nu este fundamentata juridic (hotararea initiata de primar nu a avut avizul favorabil al comisiei juridice), acestia au depus la registratura Primariei un proiect de hotarare care reglementeaza transportul public de calatori cu taxiuri si in regim de maxi-taxi. In opinia consilierului Tudor Leonte, presedinte al comisiei juridice din cadrul CL, "prin aceasta hotarare nu s-a tinut cont de protectia consumatorilor - un transport civilizat, ieftin si cu un program stabilit; nu s-a eliminat concurenta neloiala; nu sunt definiti termenii de operatori de transport, licenta de executie, traseu. De asemenea, actul prevede pedepse contraventionale pentru alte fapte care sunt sanctionate de alte acte normative. Noi vom promova in noul proiect sanctiuni administrative".
In alta ordine de idei, hotararea adoptata in 31 iulie sufera si de alte pacate. "Conform articolul 4 din prezenta hotarare, documentele care stau la baza emiterii autorizatiei de executie pentru vehicul sunt urmatoarele: cartea de identitate sau certificatul de inmatriculare; talonul la certificatul de inmatriculare; certificatul eliberat de Registrul Auto Roman in vederea executarii activitatii de transport persoane (taximetrie); autorizatie legala pentru efectuarea activitatii de transportator. Culoarea masinii de la articolul 5 al hotararii nu figureaza in conditiile tehnice de autorizare, cuprinse in articolul 4. Chiar daca hotararea CL se va mentine, taximetristii vor intenta procese Primariei Iasi. Municipalitatea se va alege cu sute de procese, iar in caz de castig, Primaria Iasi va fi obligata sa achite soferilor daune interese, care pot fi estimate la sute de milioane de lei. Vopsirea taxiurilor nu este o solutie pentru eliminarea pirateriei. Exista metode pentru identificarea acesteia. De altfel, Primaria Iasi nu are culoarea omologata la Oficiul de inventii si marci si in aceste conditii nu poate impune pe piata uniformizarea vopsirii taxiurilor", a declarat consilierul Tudor Leonte.
Noul proiect de hotarare are sansa de a nu ajunge pe ordinea de zi a sedintei CL din 28 august. Pana ieri, proiectul nu era trecut prin comisiile de specialitate, cu toate ca a fost inregistrat pe 14 august. In mod normal, initiatorii trebuie sa primeasca un raspuns in acest sens, care pana la ora actuala nu a fost transmis. De asemenea, exista posibilitatea ca aceasta varianta sa nu fie agreata de primar si atunci sa nu fie inscrisa pe ordinea de zi.
Sorin ALEXA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1851 (s) | 22 queries | Mysql time :0.065026 (s)