News Flash:

Galop spre play-off

2 Octombrie 2000
1439 Vizualizari | 0 Comentarii
•Poli-Agro Romtelecom Iasi - CFR Constanta: 55-8 (24-8), in etapa a IV-a din Divizia Nationala la rugby Sambata dimineata, la concurenta cu alte echipe iesene prim-divizionare, rugbistii de la Poli-Agro Romtelecom au efectuat un nou "antrenament" cu public pe stadionul Nena. In fata unei grupari ce nu poate emite pretentii pentru accederea in play-off, CFR Constanta, elevii cuplului Constantin Verives - Iulian Iftenie au facut o noua demonstratie pe propriul teren, reusind sa obtina fara emotii cel de-al treilea succes din actuala stagiune. Cum in aceasta partida nu se punea decat problema scorului, iesenii s-au instalat la carma jocului inca din debut, minutul 3 aducand deschiderea scorului. Actiune rapida de atac a gazdelor si Matievschi culca balonul in terenul de tinta pentru 5-0, transformarea lui Cuzic ducand scorul la 7-0. Constantenii riposteaza peste numai 8 minute, Frunza reusind sa reduca diferenta la doua puncte, gratie unui eseu, care avea sa fie primul si ultimul al oaspetilor. De aici incolo, pe teren exista o singura echipa, "studentii" ieseni marcand cu fiecare ocazie ivita. Cuzic transforma o lovitura de pedeapsa in minutul 16 pentru 10-5, Chiriac izbuteste un nou eseu in min. 25, transformarea apartinand lui Cuzic, iar tabela arata deja 17-5. Oaspetii au o rabufnire de orgoliu si reduc diferenta prin Chelaru, in urma unei lovituri libere, insa finalul primei parti il scoate la rampa pe Dobre, eseul taloneurului iesean si transformarea lui Cuzic stabilind scorul final al pauzei, 24-8. Dupa 40 de minute destul de anoste, in care au predominat greselile, de ambele parti, Poli intra la vestiare la adapostul unui avantaj destul de subtire si repriza secunda se anunta una spectaculoasa, gazdele trebuind sa munceasca serios pentru a obtine un succes cat mai lejer. Bas este autorul primului eseu dupa reluare, in minutul 50 scorul fiind favorabil iesenilor, 29-8. Intr-un interval de numai cinci minute, Ciubotaru si Ursu reusesc cate un eseu, ambele fiind transformate de Cuzic, scorul devenind 43-8. Oaspetii ies din propria jumatate si incearca sa reduca diferenta, dar Rotaru rateaza transformarea unei lovituri de pedeapsa, faza petrecuta in minutul 61. Finalul de meci il are in prim-plan pe Mocanu, doua eseuri ale acestuia plus o transformare a lui Cuzic, aflat intr-o forma destul de buna sambata, stabilind rezultatul final, 55-8. In ultimele secvente ale partidei, Negoita, intrat in teren in repriza secunda, este eliminat de arbitru pentru un gest nesportiv, dupa anularea unui ultim eseu reusit de Cuzic. Formatii Poli-Agro Romtelecom Iasi: Colta ('41 Enachi), Dobre ('41 Coliba), Afrasanei ('41 Ionescu), Cojocaru ('60 Muraru), Bas, Chiriac, Cibotariu, Matievschi, Nazarie ('60 Negoita), Cuzic, Ursu, Manole, Saramet, Costache, Luca. Antrenori: Constantin Verives si Iulian Iftenie. CFR Constanta: Fratila, Rusu, Tudor, Sandu, Ajiacai, Vrancianu, Negreci, Nicolai, Stoenciu, Chelaru, Rotaru, Frunza, Goran, Buhaciuc, Rosioru. Antrenori: Gheorghe Florea si Dumitru Manole. A arbitrat la centru Mirel Barbuliceanu din Bucuresti, ajutat la cele doua margini de judecatorii Nicolae Tudor si Constantin Bostan, ambii din Buzau. Partida a fost supervizata din partea FR Rugby de observatorul Cristache Mitrea (Bucuresti). In celalalt meci al grupei din care face parte si echipa ieseana, la Cluj, Universitatea 16 februarie a dispus de Universitatea Timisoara cu incredibilul scor de 99-0, consolidandu-si astfel pozitia de lider in clasament, dupa 4 etape. Rezultatele inregistrate sambata, in etapa a IV-a: Seria I CSM Kirschbaum Sibiu - CSM Eldoforest Suceava 27-11 Dinamo Bucuresti - Callatis Mangalia 91-19 Seria a II-a Rulmentul Birlad - Precizia Sacele 30-13 Steaua Bucuresti - Sportul Studentesc 78-6 Seria a III-a Poli-Agro Romtelecom Iasi - CFR Constanta 55-8 "U" 16 februarie Cluj - "U" Timisoara 90-0 Seria a IV-a "U" Remin Baia Mare - Farul Constanta 14-9 RC Grivita - Stiinta Petrosani 31-15 Etapa viitoare, a V-a (sambata, 7 octombrie) Seria I CSM Eldoforest Suceava - Dinamo Bucuresti (in tur 0-53) CSM Kirschbaum Sibiu - Callatis Mangalia (13-5) Seria a II-a Precizia Sacele - Steaua Bucuresti (8-69) Rulmentul Birlad - Sportul Studentesc (24-13) Seria a III-a "U" Timisoara - Poli-Agro Romtelecom Iasi (0-76) "U" Cluj - CFR Constanta (60-3) Seria a IV-a Farul Constanta - RC Grivita (24-29) "U" Remin Deva - Stiinta Petrosani (30-20)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1604 (s) | 22 queries | Mysql time :0.053479 (s)