Actualitate

Ganditi-va de doua ori inainte de a bate la usa acestui medic. Pacientele sunt ingrozite

Publicat: 26 apr. 2015
1

@ Bolnava a ajuns in cabinetul medicului dupa ce a facut un examen Computer Tomograf @ In urma cu cateva luni, ieseanca a aflat ca sufera de o boala intr-un stadiu foarte avansat, cu complicatii @ Nici astazi nu si-a revenit din starea de soc

In urma cu cinci luni a suferit un soc cand a auzit diagnosticul medicului. A urmat tratamente dure si inca nu a reusit sa treaca peste acea stare. Familia incearca din rasputeri sa o incurajeze, sa-i fie permanent aproape pentru a depasi aceasta situatie. Ieseanca in varsta de 59 ani a fost diagnosticata in luna decembrie 2014 cu neoplasm ovarian peritoneal stadiu IV, cu metastaze pulmonare ulterior indepartate endoscopic.

Saptamana trecuta a fost nevoita sa faca o noua interventie endoscopica la Institutul Regional de Oncologie (IRO) din Iasi. Nu si-a imaginat ca dupa atata suferinta va ajunge sa suporte asa ceva din partea unui medic. Pentru ca fiica pacientei a indraznit sa-i spuna medicului ca ceea ce a facut este inuman, doctorul i-a spus sa mearga la un spital privat daca nu-i convine. La un moment dat, in timpul interventiei de colonoscopie, bolnava a fost scoasa afara din cabinet in tipetele medicului care ii reprosa ca a pierdut timpul cu ea. Totul s-a intamplat joi, 23 aprilie, in cabinetul dr. Andrei Iancu Cozorici, medic specialist gastroenterologie, dupa cum sustine fiica pacientei.

Aceasta a precizat ca dr. Cozorici nu ar trebui sa se numeasca medic si ar trebui sa-i fie interzis sa mai consulte pacientii, pentru ca, in primul rand, nu este om. „Medicul oncolog i-a tansmis sa faca pregatiri pentru procedura, colonoscopie cu o zi inainte, zi in care mama mea s-a straduit asa cum a fost sfatuita, sa ia ultima masa la ora 12:00, fara carne si sa bea 3 plicuri de Fortrans, asa cum facuse si pentru Computer Tomograf. A doua zi, a ajuns la cabinetul medicului Andrei Cozorici, la ora programata. Medicul nu a vrut sub nicio forma sa-i faca anestezie, desi mama a solicitat acest lucru. In timpul colonoscopiei, doctorul Cozorici a inceput sa tipe la ea intrucat colonul nu era perfect curatat si a chinuit-o timp de o ora de parca n-ar fi fost o fiinta umana, mama plangand pe masa si spunand ca nu mai rezista la durerile provocate. Ca si cum nu auzea, si-a continuat procedura certand-o in continuare si, in final, a scos-o afara strigand ca nu-i va da niciun rezultat, intrucat nu a reusit sa vada nimic. Mama plangea si nu se putea ridica de durere”, a declarat fiica bolnavei.

„Unii medici se comporta inuman cu pacientii”

Colonoscopia a fost recomandata de medicul radiolog dupa ce i-a facut pacientei un Computer Tomograf cu cateva zile inainte de a ajunge pe mana dr. Andrei Cozorici. „Este nomal asa ceva? Am mers sa-i spun dr. Cozorici ca felul in care s-a comportat nu este uman si mi-a spus ca daca doresc altfel de tratament sa merg la privat, ca la IRO asa e procedura. Mama face citostatice si medicul de la CT i-a spus sa faca colonoscopie unde a fost chinuita degeaba. Chiar meritam sa fim tratati in felul acesta? Unii medici se comporta inuman cu pacientii si ei ar trebui sa suporte orice? Nu e de-ajuns ca oamenii care ajung la IRO deja au dureri insuportabile si starea lor psihica este foarte depreciata? De ce trebuie sa suportam mojiciile unor astfel de «medici»?”, a spus fiica pacientei.

„Dr. Cozorici este painea lui Dumnezeu”

Managerul Institutului Regional de Oncologie din Iasi a spus ca nu crede ca este vorba despre medicul Andrei Iancu Cozorici, deoarece este un om extraordinar. „Doctorul Cozorici este painea lui Dumnezeu. Nu cred ca a putut sa spuna asa ceva despre un bolnav. Poate este vorba despre un alt medic. Maine (astazi – n.r.) ma interesez si o sa vad despre ce este vorba”, a declarat ec. Mirela Grosu, managerul IRO Iasi.





Comentarii
  • Credeam ca-i vorba de dermatologul Niculescu, ala care greseste diagnosticele si da tratamente dupa ureche.
    PS: si nici chitante nu elibereaza, alooo ANAF-ul !!!

  • in tara asta domneste si va domni mereu rautatea ! mi-e sila! nu ma mira un comportament marlanesc din partea unui medic format in romania si mai ales in universitatea care dadea diplome false

  • NU MAI ACUZATI MEDICII DE VINA ESTE SISTEMUL DE ASIGURARI NU SE COMPENSEAZA IN TOTALITATE „”COLONOSCOPIA „” ADICA ANESTEZIA SA ICUT MEDICUL TREBUIE SA FACA ASA PE VIU
    .ASI DORI UN MEMBRU DIN CONDUCEREA MINISTERULUI SA FACA FARA ANESTEZIE ACEATA MANEVRA.ASA CA NU MAI ARUNCATI CU PIETRE VERIFICATI CA TOTI MEDICII SE LOVESC DE ACEASTA PROBLEMA

Adauga un comentariu