Local

Garda de Mediu a amendat comuna Sirețel din cauza deșeurilor aruncate în râuri! Primarul Gelu Șpaiuc: „Montez camere de supraveghere”

Publicat: 22 mai 2021
Primarul Gelu Șpaiuc și deșeurile aruncate pe domeniul public din comuna Sirețel
Primăria comunei Sirețel a fost amendată

Primăria comunei Sirețel a fost amendată din cauza deșeurilor identificate pe domeniul public, dar și în albia râurilor. Primarul Gelu Șpaiuc a spus că nu are cum să controleze fiecare mișcare a locuitorilor din comună. În schimb, a promis că va monta camere de supraveghere în localitate

Garda de Mediu Iași continuă campania de identificare a zonelor unde sunt aruncate deșeuri pe domeniul public. Recent, Primăria Sirețel, din județul Iași, a fost amendată cu suma de 15.000 de lei din cauză că au fost identificate deșeuri depozitate pe domeniul public sau în albia râurilor. Contactat telefonic, primarul Gelu Șpaiuc a precizat că a plătit deja amenda aplicată de comisarii Gărzii de Mediu. Mai mult, spune că nu poate controla de fiecare dată persoanele care depozitează ilegal deșeurile.

„S-a făcut curat în comună în urmă cu o săptămână. S-a aruncat gunoi de grajd. Nu am negat, gunoaiele erau acolo. Am să vorbesc și în Consiliul Local să achiziționăm camere de supraveghere. Nu poți să controlezi oamenii tot timpul. Vom face o hotărâre de Consiliu Local”, a precizat primarul din comună.

În urmă cu câțiva ani, comuna Sirețel a fost cuprinsă de dispute politice aprinse.

Comisarii de la Garda de Mediu au controlat activitățile din satul Zanea

Comisarii de la Garda de Mediu Iași, împreună cu reprezentanții structurii naționale, au verificat la mijlocul acestei săptămâni activitatea țiganilor din satul Zanea, comuna Ciurea, județul Iași. Aici s-a constatat că se desfășurau activități ilegale de dezmembrare a mașinilor.

„În perioada 18-19 mai 2021, a avut loc pe teritoriul Județului Iasi un control privind verificarea activității de dezmembrare a autovehiculelor scoase din uz. La control au participat, pe lângă comisarii din cadrul Comisariatului Județean Iași al Gărzii Naționale de Mediu, comisari din cadrul Comisariatului General, precum și din alte 3 comisariate județene. Am fost sprijiniți în această amplă acțiune de reprezentanți ai IPJ Iași, ai IJJ Iași și ai Polițiilor Locale. Au fost verificate amplasamente cu vehicule scoase din uz din mai multe localități ale județului și în mod deosebit zona Cătun Zanea din comuna Ciurea, unde au fost impuse măsuri referitoare la gestionarea acestor tipuri de deșeuri încă din martie 2020, precum și sancțiuni anterioare”, au transmis reprezentanții Gărzii.

Familiile de țigani au fost amendate de Garda de Mediu

În special, au fost vizate famiile de țigani care se ocupau cu valorificarea mașinilor dezafectate.

„Pentru neconformitățile constatate în cadrul acțiunilor de control au fost sancționate 13 persoane fizice cu amenzi în valoare de 76.700 lei și 9 persoane juridice cu amenzi în valoare de 91.500 lei. Au fost confiscate două autoutilitare care transportau ilegal deșeuri, iar Primăria comunei Ciurea a dispus ca urmare a măsurii impuse de Garda Națională de Mediu, ridicarea a 8.640 kg deșeuri rezultate din dezmembrarea autovehiculelor scoase din uz”, au mai precizat reprezentanții Gărzii.





Comentarii
Adauga un comentariu