News Flash:

Gardienii prinsi la furat au fost arestati

22 Mai 2006
1303 Vizualizari | 0 Comentarii
•Gardienii publici Cristinel Varlan, in varsta de 36 de ani, si Daniel Zuzan, in varsta de 29 de ani, au fost arestati pentru 29 zile pentru savarsirea infractiunii de furt calificat

Gardienii publici care au fost prinsi in flagrant in data de 17 mai furand din interiorul societatii comerciale Retrom SA Pascani au fost arestati pentru o perioada de 29 de zile sub acuzatia de savarsire a infractiunii de furt calificat. Din cate se pare, politistii pascaneni au realizat un flagrant, filmand de la un capat la altul furtul celor 60 kilograme de sarma si articole de imbracaminte si incaltaminte, proband foarte bine faptele pe care ulterior le-au prezentat in fata judecatorilor. Astfel, Cristinel Varlan, in varsta de 36 de ani, si Daniel Zuzan, in varsta de 29 de ani, erau angajati la Directia Judeteana de Ordine si Paza (DJOP) Iasi de mai mult timp, iar in ultima perioada erau angajati pentru a executa paza sediului SC Retrom SA Pascani. Acestia au fost depistati de politisti in momentul in care incarcau in autoturismul unuia dintre ei cantitatea de 60 kilograme de sarma, manusi si cizme de cauciuc, bunuri pe care intentionau sa le valorifice. "Cei doi gardieni publici au fost prezentati magistratilor din Pascani, iar acestia au eliberat mandate de arestare pe numele celor doi gardieni pe o perioada de 29 zile pentru infractiunea de furt calificat", a declarat ieri Roxana Agrigoroaie, purtator de cuvant la Inspectoratul de Politie al Judetului Iasi. La data comiterii furtului si in momentul in care politistii i-au prins in flagrant pe gardieni, Adrian Chifu, seful gardienilor, a spus ca ii pune cu totul la dispozitia Politiei pe cei doi angajati daca sunt cu adevarat vinovati. Totodata, Chifu a mai declarat ca regreta cele intamplate, iar aceasta fapta nu face decat sa arunce o umbra proasta pe institutia Directiei Judetene de Paza si Ordine Iasi.
(C.E.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2576 (s) | 22 queries | Mysql time :0.092111 (s)