News Flash:

Garsoniera memoriala

20 Octombrie 2004
733 Vizualizari | 0 Comentarii
Sfanta sabotoare

S-a ispravit, asadar.
S-a ispravit Festivalul National al Chiciului Religios (FNCR), tinut anual in inima Moldovei, la mijloc de octombrie, de ziua Sfintei Paraschiva.
S-a ispravit dezlantuirea stradala a micilor si carnatilor, s-a ispravit comertul sfant cu oi, transformate-n pastrama, caciuli si cojoace. S-au incheiat concertele de muzica populara si rock, specifice oricarei sarbatori sfinte de la noi.
S-au terminat faimoasele cozi la inchinat, unde, cu semnul crucii inclestat in mana dreapta, credinciosul i-a pretins Sfintei Paraschiva ratia de minuni garantata de Constitutie.

S-a ispravit, asadar.
Muschii atrofiati ai milei s-au intrecut in proba olimpic-ortodoxa de "Aruncare cu sarmaua"; artificii frumos decontate si-au desfasurat cozile de paun, pe cerul milostiv al Moldovei; agheazma-berea-votca s-au infratit, in spectaculoase tridente ale setei; Mitropolia si-a tartinat interiorul cu mirosuri, familiare dormitoarelor de recruti.
S-a ispravit si cocteilul organizat, in buna traditie calugareasca, pentru sarbatorita Paraschiva. Un cocteil cu fructe de mare, sarmale, caracatite, sarmale, melci spritati, sarmale, snitele vieneze precum si alte mancaruri specifice romanesti.

Sper cu intreaga inima ca, anul viitor, la fel ca anul acesta, FNCR (Festivalul National al Chiciului Religios) sa aiba parte de vreme vitrega. Sper ca gerul sa incremeneasca, si la anul, valurile prostului gust.
Vreau ca Sfanta Paraschiva sa saboteze mereu, prin vreme potrivnica, aruncarea cu sarmaua, modalitate evazionista de stingere a datoriilor sufletesti catre Divinitate.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1336 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018114 (s)

loading...