News Flash:

Gavrila se implica in rezolvarea problemei cainilor comunitari

24 Iulie 2008
2284 Vizualizari | 12 Comentarii
• Viceprimarul Camelia Gavrila doreste sprijinirea organizatiilor neguvernamentale pentru rezolvarea problemei cainilor comunitari • Trei organizatii neguvernamentale ce se ocupa de protectia animalelor, Sfantul Mucenic Trifon, Clopotel si Un suflet pentru fiecare, vor colabora cu municipalitatea • Activitatea hingherilor va fi monitorizata


Viceprimarul Camelia Gavrila a organizat o sedinta cu reprezentantii SC Salubris SA si ai trei organizatii neguvernamentale care se ocupa de protectia animalelor, Sf Mc. Trifon, Clopotel si Un suflet pentru fiecare, precum si cu medici veterinari. Discutiile au fost incinse, fiecare venind cu o solutie pentru cainii vagabonzi. "Am decis ca in doua saptamani sa elaboram un parteneriat intre Salubris SA si aceste trei asociatii. Unii vor sa monitorizeze respectarea legislatiei, altii sunt dispusi ca, dupa ce primesc un teren de la primarie, sa se ocupe chiar de 500 de caini. I-am cerut directorului de la Salubris sa-mi prezinte o statistica cu toti cainii vagabonzi din oras, cate animale au fost prinse si ce altceva s-a facut.

Parerea mea este ca trebuie spus la revedere cainilor bolnavi sau batrani care umbla pe strazi si care prezinta un real pericol pentru femei si, mai ales, pentru copii. Ma voi ocupa personal de alocarea de bani pentru organizatiile neguvernamentale care au in vedere aceasta problema, ca la fotbal au fost dati suficienti bani din bugetul local", a declarat ieri viceprimarul Gavrila. Dupa spusele acesteia, organizatia neguvernamentala Clopotel, care a solicitat un teren pentru a construi un padoc, este potrivita pentru un parteneriat cu municipalitatea. Acestia au deja un padoc in localitatea Schitu Duca, cainii de aici fiind adoptati de persoane din alte tari. Totusi, Gavrila doreste ca cele trei ONG sa faca parte dintr-un proiect comun cu municipalitatea ieseana. Nici activitatea hingherilor nu a fost uitata, acestia urmand sa fie monitorizati. "Sunt patru echipe de hingheri care vor trebui sa dea raportul la un interval de timp. Astfel, vom sti cum se desfasoara activitatea acestora", a conchis Camelia Gavrila.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (12)

cetatean  | #39452
HALAL EXPRIMARE LA O PERSOANA CARE SE DORESTE A FI CULTA SI INSTRUITA SI, MAI ALES, E PROF DE LB ROMANA "Parerea mea este ca trebuie spus la revedere cainilor bolnavi sau batrani care umbla pe strazi si care prezinta un real pericol pentru femei si, mai ales, pentru copii"... SINGURUL ASPECT UNDE ARE DREPTATE E FAPTUL CA A VENIT TIMPUL SA SE ALOCE FONDURI SI IN ACEASTA DIRECTIE DAR NU PT A FI MASACRATE SI OMORATE BIETELE ANIMALE CA NE-AM SATURAT DE ASA CEVA CI PT STERILIZARE , CASTRARE SI INGRIJIRE ADECVATA NU CA LA PADOCUL DE LA MIROSLAVA UNDE, DACA NU SUNT OMORATI DE HINGHERI, MOR DE FOAME, SETE, FRIG...
Orasul si cainii...  | #39453
Care va sa zica, blonda de la PNL "si-a intrat in mana". Solutia este chiar mult mai simpla: daca toti smecherii si pacalicii din PNL care au vile, adopta cate doi caini/vila, problema este ca si rezolvata. Mai exact: Fenechiu - 10; Bodea - 6; Salavastru - 4: Ticau - 6; Dobos - 6; Pintilie - 4 s.a.m.d. Si daca mai raman caini, ii adauga pe lista si pe Solcanu, Stanciu, Carlan, Nichita si alti oameni cu suflet mare. Cat despre hingheri, nu trebuie sa-si faca probleme: vor avea grija cei de la DNA sa prinda toti cainii din PNL... mai spre toamna...
razec  | #39454
Doamna viceprimar are dreptate `...trebuie spus la revedere cainilor bolnavi sau batrani care umbla pe strazi si care prezinta un real pericol pentru femei si, mai ales, pentru copii". Tot la revedere ar trebui spus si ciinilor care latra toata noapte la lun , la masini sau unii la altii si nu lasa lumea sa se odihnesca ( situatia actuala din Pacurari). Toate aceste organizatii , asociatii sau ce-or mai fi, ar trebui sa-si asume obligatia de a aduna toti maidanezii pe prorietatile lor si sa aiba grija acolo de dinsii, nu sa oblige pe toata lumea sa suporte placerile dumnealor.
iulia  | #39455
A sosit vremea sa ne ocupam si de acesti ciini care umbla pe strazi. Seara iti este frica sa iesi de raul lor. SE face propaganda sa se adopte ciini , de ce nu-i adopta domnii cu vilane,. ca eu din un salar de 700de lei nu pot sa-mi fac o vila, nici macar nu pot sa-mi platesc intretinerea iarna , ca toti ne fura si ne pune sa platim ceea ce ei nu vor sa faca de 20 ani,pentru ca nu mai au de unde fura. Nu suntem intr-o tara eurppeana , ci suntem intr-o tara din lumea a3a.IN romania baronii locali si cei guvernamentali traiesc bine,pe spinarea poporului.
eu  | #39456
Doamna Gavrila dupa opinia dumneavoastra o sa spuneti "la revedere" si pensionarilor batrani si bolnavi care nu-si pot plati intretinerea sau medicamentele si carora trebuie sa le dati subventii.La revedere cand o sa le spuneti tuturor sarlatanilor care s-au cuibarit prin Primarie,Prefectura,Regii, firme mana in mana cu conducerea Primariei ,Prefecurii?
io  | #39457
Ce lagatura au cainii vagabonzi care ar trebui adoptati cu vilele? Va bagati unghiile-n gat ca altii au si voi nu si nu incetati sa faceti comentarii de-astea aiurea si gratuite si fara nici o legatura cu subiectul. Pe tine, Iulia, cu salariu de 700 de lei nu te-a pus nimeni sa adopti un caine. Mesajul nu TI se adreseaza tie special. Se adreseaza celor care iubesc animalele si doresc sa ia un suflet cald acasa, fara sa se gandeasca la vila, salariul de X lei si alte prostii de genul, nu retarzilor ca tine. Hai, o zi buna!
noi  | #39458
Uite ce este stimabile care te-ai semnat"cetatean07:49:26 24-07-2008 ", daca esti asa milos si interesat de soarta cainilor vagabonzi, adopta-i si TACI ! naibii.Nu suntem obligati sa le suportam zgomotele infernale 24ore din 24, muscaturile ori alte agresiunile fizice, de dragul tau sau al altora "iubitori" de maidanezi. Acele "organizatii" trebuie sa adune toti maidanezii din oras, in special zona PODU ROS, NICLINA, TESATURA, si sa aiba grija acolo de dinsii fara a-i "varsa" dupa o perioada de timp inapoi in cartiere. care-i intr-adevar interesat sa adopte o potaie, va sti sediul. In plus ar trebui monitorizata si sanctionata acea persoana care adopta, incat sa nu i se permita sa ne deranjeze sub nicio forma patrupedul adoptat. De ce sa fie discrimare intre posesorii de animale de companie de rasa si cei cu maidanezi? sa fie aplicata aceeasi pedeaspa tuturor. Asa-i? sunt multe babute iubitoare de maidanezi, pe care-i aciua la bloc, dar care nu se implica in cumpararea si folosirea botnitei, vaccinurilor, etc., nu iau masuri impotriva protejatilor maidanezi cand ne ataca pe noi cetatenii pe domeniile publice ci dimpotriva privesc rizand satisfacute specolele si se supara daca le dam un sut spre a ne apara de javrelele lor agresive. Fereasca D-zeu sa mai treaca vreun posesor de caine rasa la care sa se repeada maidanezii...ca de-si apera animalul , intrerupand astfel spectacolul acelor babe, pai scandalul e monstru! mai bine sa fie muscat stapanul si cainele de rasa, decat sa pateasca ceva maidanezul! Maidanezul isi face nevoile unde apuca, distruge tot si babele cad in extaz de placere! Merita smocaite!!! sa le treaca cheful de asa placeri!
corect  | #39459
Paruite, nu smocaite! si amendate pentru asmutire, neluarea masurilor, etc. mama lor de tzacaniti(e).
SINCERE FELICITARI!!  | #39460
Initiativa merita toate laudele! Spream din tot sufletul sa o puneti in aplicare d-na Viceprimar Camelia Gavrila, sa ne salvati sanatatea si nervii! NE-AM SATURAT DE TOATE NEPLACERILE PROVOCATE DE MAIDANEZI! Ataca in haita, sunt capabili ca si sobolanii , maimutele si alte animale, de a imita modul de atac, etc.Inca putin si pun stapanire pe oras, pe noi. Chiar asa am ajuns? sa ne lasam condusi de haitele de maidanezi?pe domeniile publice. NE-AM SATURAT!!!! sa fie culesi apoi iar deversati in cartiere. VREM LINISTE SI SIGURANTA PE STRAZI !!!
io  | #39461
propun "culegerea" exemplarelor umane din Iasi. aia au metode de atac si mai feroce decat bietii caini. sa fie si aia culesi de pe "domeniile publice" fara a mai fi "deversati" apoi in cartiere. ca sa priceapa toti retarzii comentatori ai acestui articol minunat: Omu` e mai abject si mai periculos decat oricare animal. Si daca animalele nu ar fi asmutite, nu ar ataca.
om  | #39462
Ciinii vagabonzi se caca pe pamant, in iarba si nu pe trotuar ca cei de rasa plimbati in lesa. Si nu am vazut niciodata pe un stapan sa stranga cu lopatica in punga si sa duca la gunoi.
Ciini in lesa am vazut atacand ca disperatii, dar pe mine cel putin nu m-a atacat nici un vagabont. Daca le vorbesti frumos si le dai o lingura de apa sunt prietenii tai. Si de altfel cunosc bine la oameni. Probabil ii musca pe cei ai dracului. Nici babe distrandu-se cum spunea cineva mai jos nu am vazut.
Nu ciinii sunt vinovati ca exista. Si oameni s-ar putea spune ca sunt prea multi sau ca si mai multi fac mizerie. Uitati-va cate gunoaie sunt pe jos pe strada, cate mucuri de tigari, cat praf tot ciinii le fac?
Parerea mea este ca numarul lor a scazut si daca sunt sterilizati se va reduce numarul lor. Organizatiile nonguvernamentale nu au astfel de obiligatii ci fac aceasta activitate, in folosul comunitatii, in mod benevol, asa ca nu mai fiti mai atenti in a emite judecati.
Nu sunt posesor de patruped si nici nu-i hranesc, dar nu pot fi de acord cu chinuirea lor.
adrian  | #39463
cine nu vrea sa se stringa acesti ciini sa raspunda penal pentru faptele lor
musca pe cineva faci inchisoare
ies in strada si distrug o masina, plateste dauna cine a semnat pentru el
si sa vezi daca nu ii duce lumea la padoc
fiecare sa raspunda, numai asa o sa traim mai bine si mai linistit
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1471 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017970 (s)