News Flash:

Gazetar iesean acuzat ca vrea sa manipuleze galeria

14 Mai 2004
899 Vizualizari | 0 Comentarii
•Presedintele executiv de la Poli, Marius Stan, a declarat ca un reprezentant al presei locale i-a contactat pe liderii galeriei si le-a sugerat sa-i huiduie pe el si pe Vasile Simionas •La meciul cu Poiana Campina, suporterii vor afisa un banner pe care va scrie "Pe Simionas si Marius Stan ii mai vrem macar un an" •Pentru meciul cu Poiana, conducerea clubului a decis ca intrarea sa fie libera, suporterii fiind asteptati sa sarbatoreasca impreuna cu echipa promovarea in Divizia A, dupa o pauza de opt ani

La finalul jocului dintre Gloria Buzau si Poli Unirea Iasi, incheiat cu victoria iesenilor, scor 3-0, presedintele executiv al gruparii din Dealul Copoului a facut o declaratie soc. "Cineva din mass-media locala i-a contactat pe liderii galeriei si le-a sugerat sa ma huiduie pe mine si pe Simionas. Este jenant ca s-a ajuns pana aici. Credeam ca rolul ziaristilor este sa informeze opinia publica de ceea ce se intampla intr-un club, si nu sa dicteze schimbarile de antrenor sau de presedinte", a declarat Marius Stan. Interesant este faptul ca atat inainte de meci, cat si dupa jocul de la Buzau, galeria si-a reiterat sprijinul pentru actuala conducere tehnica si administrativa a clubului. In timpul meciului de la Buzau, galeria a scandat in cateva randuri numele lui Marius Stan si al antrenorului Simionas. La jocul de sambata, impotriva formatiei Poiana Campina, liderii suporterilor ieseni vor pregati un banner pe care va fi scris: "Pe Simionas si Marius Stan ii mai vrem macar un an". Interesant este faptul ca, la sfarsitul jocului de la Buzau, aceeasi suporteri ieseni au scandat impotriva unui reprezentant al mass-mediei locale: "O.M. de la Iasi, cel mai fraier din oras". Ramane de vazut daca persoana huiduita la sfarsitul meciului este una si aceeasi cu cea care i-a contactat pe suporteri si le-a sugerat sa-i conteste pe Simionas si Marius Stan.

Simionas este circumspect

In alta ordine de idei, inainte de meciul cu Poiana, conducerea clubului a decis ca intrarea la jocul de sambata sa fie libera, in semn de multumire fata de atasamentul suporterilor ieseni. "Am hotarat ca intrarea la meciul de sambata sa fie libera, tocmai pentru a le multumi iubitorilor de fotbal din oras pentru atasamentul de care au dat dovada si in semn de scuze pentru evolutiile slabe din ultimele patru etape", a declarat Marius Stan. Cu un avans de 11 puncte fata de principala contracandidata, FC Vaslui, Poli Iasi mai are nevoie de o singura victorie in ultimele patru etape pentru a fi si matematic promovata in Divizia A. Astfel, daca sambata iesenii inving Poiana Campina, gruparea din Dealul Copoului va reveni, dupa o pauza de opt ani, in elita fotbalului romanesc. Jocul cu echipa din Campina se anunta a fi dificil insa, in conditiile in care Simionas se confrunta cu o lista intreaga de accidentati. Arcanu, Tinel Petre, Adrian Ilie si, dupa toate probabilitatile, Cristea, vor lipsi sambata din echipa ieseana. S-a reusit in schimb recuperarea lui Ionescu si a portarului Dulcianu. "Eu nu ma consider inca promovat, chiar daca toata lumea ne felicita pentru asta. In ceea ce ma priveste, pana nu mai castigam doua puncte nu pot sa ma relaxez", a declarat antrenorul Vasile Simionas. Meciul Poli Iasi - Poiana Campina, joc din cadrul etapei a XXVII-a a Diviziei B de fotbal, va fi arbitrat de galateanul Sorin Burloiu, ajutat la cele doua linii de asistentii Liviu Ciubotariu si Catalin Savu, ambii din Galati. Observator delegat pentru acest joc va fi Stefan Constantin, din Bucuresti.
Florin BRIAUR
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1611 (s) | 24 queries | Mysql time :0.030364 (s)