News Flash:

Geoana vrea ca PSD sa formeze singur Guvernul dupa alegeri

19 Septembrie 2008
644 Vizualizari | 0 Comentarii
• "Nu va ascund faptul ca preferinta mea ar fi pentru o guvernare monocolora. Daca lipsesc cateva procente pana la 50 la suta, le obtinem cu sprijin din Parlament. Asa a fost si in 2001 - 2004. A fost o guvernare care a mers ca un ceasornic si cred ca e formula cea mai buna pentru Romania", a declarat Geoana

Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, ieri, la Craiova, ca prefera ca PSD sa formeze un guvern monocolor dupa alegerile din toamna, eventual cu un sprijin din Parlament, similar Guvernului PSD care a guvernat in perioada 2001 - 2004. "Nu va ascund faptul ca preferinta mea ar fi pentru o guvernare monocolora. Daca lipsesc cateva procente pana la 50 la suta, le obtinem cu sprijin din Parlament. Asa a fost si in 2001 - 2004. A fost o guvernare care a mers ca un ceasornic si cred ca e formula cea mai buna pentru Romania", a declarat Geoana. Liderul PSD a admis ca, in conditiile in care PSD nu va obtine la alegerile parlamentare din toamna un procent care sa ii permita sa realizeze o guvernare monocolora, va intra in discutii pentru formarea noului guvern, dar doar dupa scrutin. "Daca nu facem un scor care sa ne permita sa guvernam singuri, vom discuta dupa alegeri", a adaugat Geoana. Liderul social-democrat a mai declarat ca puterea de dreapta va incerca sa cumpere voturi si sa fraudeze electoral masiv alegerile parlamentare din toamna, asa cum a facut si in cazul alegerilor locale. "Unii, cei care sunt azi la putere si si-au umplut buzunarele cu bani, vor continua sa incerce sa cumpere voturi pe bani si vom asista la acelasi circ ieftin in care institutiile statutului se vor preface ca vad si de fapt nu vor face nimic sa pedepseasca aceasta frauda electorala masiva pe care puterea de dreapta incearca sa o foloseasca acum, asa cum a folosit-o si la alegerile locale care s-au incheiat", a declarat Geoana. Liderul PSD a aratat ca Guvernul pregateste deja pungile cu faina si ulei, tricouri, pixuri si brichete cu nume de partide si de candidati.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1369 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018795 (s)

loading...