Stiri si curiozitati

George Simion nu este dorit la marșul Revoluției din Timișoara. Care este motivul

Publicat: 16 dec. 2020
Revolutia din Timisoara 1989
George Simion nu este dorit la marșul Revoluției din Timișoara.

George Simion nu este dorit la marșul Revoluției din Timișoara. Liderul AUR (Alianța pentru Unirea Românilor) este considerat liderul unui partid de extremisti de catre unii participanti la eveniment. Profesorul universitar Vasile Popovici, fost ambasador al României în Portugalia și Maroc, a reacționat dur, și a lansat o serie de acuzații virulente către noul parlamentar.

Marșul Revoluției din Timișoara va avea loc pe 16 decembrie.

George Simion nu este dorit la marșul Revoluției din Timișoara

În data de 16 decembrie, la Timișoara va avea loc marșul Revoluției. Liderul AUR a stabilit o întâlnire cu membrii partidului chiar în ziua în care acest oraș comemorează Revoluția din Timișoara. Profesorul universitar Vasile Popovici a reacționat extrem de dur când a aflat că George Simion va fi prezent pe malurile Begăi.

Popovici spune că venirea lui Simion la un astfel de eveniment în Timișoara este o ”profanare”, deoarece acesta ar proveni dintr-un partid de ”legionari sadea”.

George Simion nu este dorit la marșul Revoluției din Timișoara: ”Conduce un partid de legionari sadea”

”Mâine (n.r. miercuri), 16 decembrie, e o zi importantă pentru revoluţia de la Timişoara. E prima noastră zi de proteste din 89, fără de care nimic n-ar fi fost posibil, într-o înlănţuire logică de evenimente înălţătoare, tragice şi finalmente triumfătoare.

Ideea că la acest moment, confiscat deja de nişte organizatori ce nu au nimic de-a face cu 16 decembrie 1989, s-au găsit cozi de topor care să-l invite pe George Simion, şeful unui partid de legionari sadea şi unde se regăsesc şi doi ofiţeri implicaţi în reprimarea revoluţiei, ne obligă pe noi timişorenii să-l primim cum se cuvine pe acest provocator nemernic.

Locul lui nu-i aici şi încă mai puţin într-o zi simbolică. În 16 decembrie naţionalismul lui Ceauşescu, al cărui continuator e chiar acest individ şi toată banda lui de strânsură, s-a clătinat sub prima lovitură a Timişoarei.

Am învins fiindcă timişorenii nu au crezut în chemările naţionalismului şovin, am învins fiindcă aici toate naţionalităţile au fost unite, am învins fiindcă am respins tot ce reprezintă partidul lui George Simion.

Venirea lui e o provocare şi o profanare pe care nu trebuie să le acceptăm cu nici un chip”, a scris pe Facebook profesorul universitar, Vasile Popovici, care a participat activ la evenimentele din decembrie 1989.

Ce s-a întâmplat pe 16 decembrie 1989 la Timișoara

La 16 decembrie a izbucnit un protest în Timișoara, că răspuns la încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat László Tőkés. Pastorul făcuse recent comentarii critice la adresa regimului în mass media internațională, iar guvernul a considerat că incita la vrajba etnică.

La cererea guvernului, episcopul sau l-a revocat din post, privandu-l astfel de dreptul de a locui în apartamentul la care era îndreptățit ca pastor.

Enoriașii s-au adunat în jurul casei sale, pentru a-l proteja de hartuire și evacuare. Mulți trecători, printre care și enoriași ai unei biserici baptiste din apropiere, s-au alăturat protestului, necunoscand detaliile și aflând de la susținătorii pastorului că aceasta era o noua încercare a regimului comunist de a restricționa libertatea religioasa.

În după-amiază se striga pentru prima dată „Jos Ceaușescu!”. A fost de ajuns aceasta scânteie pentru a se declanșă revolta. În strigate de „Jos Ceaușescu!” și „Jos comunismul!”, demonstranții s-au deplasat în diverse puncte ale Timisoarei pentru a chema oamenii la revoltă.

Protestele au continuat în ziua următoare, 17 decembrie. Protestatarii au intrat în Comitetul Județean și au aruncat pe fereastra documentele partidului, broșurile de propaganda, scrierile lui Ceaușescu și alte simboluri ale puterii comuniste.





Comentarii
  • Dar asti-a de la PUTERE e mai….Breji, sa-mi fie cu iertare, …acelasi ALUAT…..RO nu-si mai revine…..NICIODATA…..NU stiu cum aceasta tara se va mai ridica la nivelul an. 90….macar….un viitor INCERT din toate pct. de VEDERTE……nu mai avem NIMIC,,,…..ce se vede si se vehiculeaza e ABUREALA, pacat de Tineret f. niciun viitor, de populatie, pacat de////TOT.

  • Tu de aici din Moldova indobitocita de CIUMA ROSIE vezi altfel lucrurile ,Dar te-ai gandit la punctul 8 din declaratia de la Timisoara, daca s-ar fi aplicat, astazi eram ceva mai departe ,Ce a facut liderul coalitia unirea romanilor CUR , seamana cu ce a incercat firea cu Simona Halep pe National , sa confiste ,sa se asocieze , identifice cu imaginea de invingator

  • O bucata de material vopsit in mai multe culori care este infasurata in jurul gatului, antenei auto sau in balcon, nu are nimic cu nationalismul. Iar lozinca ,, multi dar prosti” nu merge in Timisoara.

  • 1.Cand tarile din Europa;Germania de est,Polonia, Ungaria,Cehoslovacia,Iugoslavia,Romania,etc,au trecut la comunism, au fost intrebate popoarele acestor tari?Categoric Nu.Atunci de ce se numesc cu atata rautate comunisti,chiar de aceeia care i-au trimis in comunism?
    2.In 1956 cand Ungaria s-a revoltat si a dorit sa iasa din sistem, cine n-a lasat-o,sau cine au fost indiferenti?
    3.Pana in 1989 nu s-a putut nimeni desprinde de lagarul socialist,ci doar atunci cand li s-a dat voie.Au vreun merit cei care au pasit din comunism spre altceva?

  • 1, Tarile de care pomenesti au fost luate si au intrat cu japca in sfera de influenta a mujicilor sovietici , mentalitatile si naravurile se schimba greu 2. In 56′ urss a facut prapad in Ungaria ceilalti membri -aliati tremurau de frica . 3 Implozia sistemului socialist-comunist a atins maximul
    evolutiei si a dat coltul

  • 1.A fost clar o intelegere intre marile puteri,care au impartit prada de razboi.Germania nu cred ca ar fi fost de acord ca o parte din natiune sa fie comunista.
    2.Aceleasi puteri si-au mentinut dorinta de a pastra comunismul .
    3.In 1989 aceleasi puteri si-au revizuit atitudinea.In tot acest timp unii au luptat in tarile respective pentru a scapa de comunism,dar toate sacriiciile lor au fost in zadar.Pana cand aceleasi puteri n-au dorit schimbarea,eforturile si sacrificiile au fost in zadar.
    Oare cei care vorbesc acum de drepturile omului, unde era atunci?

Adauga un comentariu