News Flash:

George W. Bush duce o viata simpla in Texas

13 Aprilie 2009
753 Vizualizari | 0 Comentarii
Familia Bush
• Bush inca mai considera magic curcubeul care a aparut pe cerul Bucurestiului in timpul vizitei sale in Romania din 2002


Fostul presedinte american, George W. Bush, s-a retras dupa opt ani de mandat impreuna cu sotia sa, Laura, in Texas, unde incearca sa duca o viata linistita chiar daca se afla sub paza Secret Service, relateaza Washington Post, in editia electronica. Familia Bush a acceptat o invitatie la cina in vecini, luna trecuta, alaturi de alti opt invitati, dar accesul la locul petrecerii s-a facut printr-un punct de control al serviciilor secrete, iar gardul viu de la marginea aleilor a fost taiat sub forma unor uriase litere "W", in semn de bun sosit pentru fosta familie prezidentiala. La cina ei au povestit ca si-au imbunatatit sistemnul de irigatii, si-au cumparat draperii verzi pe comanda, ca vecinii le-au adus prajituri de casa si au plantat flori de apartament. Bush inca mai considera magic curcubeul care a aparut pe cerul Bucurestiului in timpul vizitei sale in Romania din 2002, moment pe care l-a povestit invitatilor. In revenirea sa la viata privata, Bush isi mentine linistea printr-o filosofie simpla: vrea sa traiasca deplin restul vietii sale. El lucreaza impreuna cu 12 dintre membrii fostei sale administratii, socializeaza cu prietenii pe care-i cunoaste de zeci de ani si traieste intr-un mediu conservator. In prezent, el lucreaza la o carte despre cele doua mandate ale sale si la construirea unui centru prezidential in cadrul Universitatii Metodiste de Sud din Dallas. El a refuzat sa ofere interviuri, iar vecinii sai pastreaza tacerea, respectandu-i intimitatea. Securitatea mentinuta zilnic in jurul acestuia il protejeaza, intentionat sau nu, de cele doua treimi ale natiunii care il dezaproba. George W. Bush isi petrece de cele mai multe ori sfarsitul de saptamana impreuna cu sotia la ferma lor izolata din Crawford, Texas. Fostului presedinte ii place sa se trezeasca devreme, sa se plimbe pe cele peste 647 de hectare cu drujba in mana pentru a realiza noi piste pentru bicicleta. Majoritatea zilelor din cursul saptamanii le petrece la peste 150 de kilometri in nord, in Preston Hollow, un cartier rezidential din Dallas, unde a locuit timp de sapte ani inainte de a deveni Guvernator al statului Texas in 1995.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1702 (s) | 22 queries | Mysql time :0.047796 (s)