International

Germania și Austria, dependente de gazul rusesc

Publicat: 04 apr. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Germania și Austria dependente de gazul rusesc

Germania nu se poate lipsi ”pe termen scurt” de livrările de gaze ruseşti, iar eventuale sancţiuni împotriva Moscovei în acest sector ar face mai mult rău Uniunii Europene decât Rusiei, a declarat luni ministrul german al finanţelor, Christian Lindner, potrivit AFP. Ministrul austriac al finanţelor, Magnus Brunner, a precizat la rândul său că ”Austria nu este favorabilă sancţiunilor asupra gazului”. Liderii de la Kremlin în frunte cu Vladimir Putin s-au declarat sceptici că UE va avea o poziție unitară, rușii spunând că și europenii vor avea multe de pierdut în cazul boicotării economiei ruse.

”Trebuie să avem în vedere sancţiuni dure, dar pe termen scurt livrările de gaze ruseşti nu sunt substituibile”, iar întreruperea lor ”ne va dăuna mai mult nouă decât Rusiei”, a spus ministrul german înaintea unei reuniuni cu omologii săi din statele UE, la Luxemburg.

”Suntem foarte dependenţi de gazul rusesc în Austria. Sancţiunile nu trebuie să ne afecteze mai mult pe noi decât pe Rusia”, a explicat și oficialul austriac.

Rusia continuă să livreze gaze în Europa, în ciuda ultimatumului lui Putin

Unii politicieni europeni şi statele baltice cer un embargou asupra importurilor ruseşti de gaze naturale pentru înăsprirea sancţiunilor împotriva Rusiei după agresiunea asupra Ucrainei şi acuzaţiile privind crime comise în rândul civililor în oraşul Bucea.

Pe de altă parte, Rusia le-a cerut statelor UE să-i plătească în ruble gazele livrate începând cu 1 aprilie, ceea ce acestea au refuzat. În prezent livrările continuă, întrucât primele plăţi pentru volumele de gaze livrate după această dată sunt scadente în a doua jumătate a lunii.

România, încrezătoare în resursele sale

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat pe 31 martie, că „noul act de șantaj al Rusiei” a fost livrat sub forma unui decret care prevede că plata pentru gazele furnizate de Gazprom ar trebui făcută în ruble pentru contractele care prevăd export spre țările declarate de Rusia „neprietenoase”.

„Noul act de şantaj al Rusiei a fost livrat sub forma decretului care prevede că plata pentru gazele furnizate de Gazprom ar trebui făcută în ruble pentru contractele de export către ţări neprietenoase. În primul rând, România susţine luarea unei poziţii unitare a UE ca răspuns în faţa acestui nou gest de agresiune mascată. Trebuie să fim solidari şi uniţi pentru a dovedi, din nou, că nu ne lăsăm cumpăraţi la bucată!”, a transmis ministrul Energiei pe pagina sa de Facebook.

Adauga un comentariu