Cancan ultimă oră

Gheorghe Dincă șochează din nou în puscărie!

Publicat: 29 feb. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Gheorghe Dincă șochează din nou în puscărie

Gheorghe Dincă are o nouă pretenții în pușcărie, care avea să îi surprindă pe toți cei din jurul lui

Gheorghe Dincă nu se dezminte nici la mai bine de șase luni de când a fost băgat în închisoare de oamenii legii după uciderea celor două fete,Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, în casa ororilor din Caracal

Dacă, inițial, criminalul din Caracal a șocat prin declarațiile date, de fiecare contradictorii, ei bine, și la nivelul de pretenții, el a dus chiar la indignare în masa. Astfel că, de la dorința de a sta singur în celulă sau de condițiile de igienă sau de mâncare, Gheorghe Dincă nu s-a dezmințit nici atunci când a avut cerințele pentru marele proces în care este principalul acuzat în cazul de dispariție a celor două adoelescente de 15 ani și 17 ani!

Gheorghe Dincă, un deținut dificil, cu foarte multe pretenții

Mai mult decât atât, potrivit unor surse bine informate, Gheorghe Dincă ar fi cerut pază dublă, și a motivat totul prin susținerea că îi este teamă de familiile Luizei și Alexandrei, care, de nenumărare ori, ar fi spus că ar fi în stare de orice dacă le-ar cădea în mână. ”La pușcărie este păzit foarte bine, iar la tribunal, își dorește să fie la fel, pentru a se evita incidentele cu părinții supărați”, au dezvăluit persoane din caz în urmă cu o lună.

Pe de altă parte, criminalul din Caracal are probleme și de ordin psihic în această perioadă. Din informațiile primite din preajma lui, se că Dincă nu mai suportă presiunea la care este supus.”S-a plâns că nu mai rezistă în celulă, că vrea să se termine totul. Nu se simte bine și îl afectează orice lucru, mai ales că procesul va fi unul dur. Omul a zis clar…”nu mai pot, o să clachez”. Cam asta este starea lui acum”, au dezvăluit persoane de la fața locului când s-a decis programarea procesului.

Gheorghe Dincă are o nouă cerință de pușcărie înainte de proces! Criminalul din Caracal nu s-a adaptat la peniteciar

Aceleași surse au mai dezvăluit că, în mod surprinzător și de neconceput, Gheorghe Dincă are o nouă cerință de pușcărie înainte de proces! ”Dacă se credea că se va adapta la penitenciarul din Olt, acolo unde a fost transferat de la București pentru a fi judecat, ei bine, nu este deloc așa. Dimpotrivă, orice lucru pare să îl deranjeze! De aceea, a cerut să fie liniște totală în jurul lui înaintea înfățișărilor la process, fiindcă nu poate să mai suporte nimic. În caz contrar, nu va coopera”, au mai povestit persoane din preajma criminalului din Caracal.

Gheorghe Dincă, judecat pentru omor, viol și sechestrare de persoane

Gheorghe Dincă a fost arestat pe 27 iulie 2019, pentru omor și viol în cazul Alexandrei Măceșanu, fata de 15 ani pe care o luase cu mașina, la ocazie, spre Caracal. Dincă le-a spus, atunci, polițiștilor că a ucis-o pe Alexandra după ce s-a întors acasă și a constat că ea ar fi sunat de pe telefonul lui la 112, pentru a cere ajutor. Nervos și agitat, el ar fi ars trupul fetei într-un butoi din curte.

Adauga un comentariu