News Flash:

Ghid Pagina lui peste Buna Ziua Iasi - Primul pas, inelul culisant

13 August 2009
512 Vizualizari | 0 Comentarii
Ghid Pagina lui peste Buna Ziua Iasi Primul pas inelul culisant
Asadar, mai intai de toate avem nevoie de cateva inele de varf de la lansetele decedate din fundul debaralei, pentru a face inelul prin care o sa culiseze firul. Din cate mi-am dat seama, intre 5 si 10 mm diametru ar fi perfect, deoarece cu cat inelul e mai mare, cu atat firul va culisa mai usor, nefiind stingherit de iarba sau alte mizerii de pe substrat. Cu ajutorul unui cleste de taiat sarma ii facem unele modificari, pentru a-i schimba inclinatia si a-l aduce in acelasi plan cu "codita" ce-l prinde de varga, operatiune care se realizeaza dupa caz, in functie de tipul constructiv al fiecarui inel. Putin carton abraziv pentru a slefui eventualele margini taioase ce ar putea rezulta in urma taieturii si putem trece la pasul urmator, acela de atasare a unui vartej de buna calitate. Acest amanunt este deosebit de important deoarece de el depinde eficacitatea operatiunii de sondare. Imaginati-va ca un fir rasucit nu va putea culisa nicicand printr-un inel, asa ca ar fi bine sa acordati putina atentie acestui detaliu. Linia Uite ca deja avem un inel generos prin care sa culiseze in voie firul, l-am dotat cu un vartej pentru a preveni incurcarea liniei in timpul lanseului si acum ar fi cazul sa facem legatura intre acest subansamblu si plumbul pe care-l vom folosi - o bucata de monofilament gros. E indeajuns de vanjos ca sa suporte niste noduri, nu neaparat cuminti, e rezistent la abraziune si, va rog sa ma credeti, a scormoni substratul unei ape nu e o treaba tocmai usor de indurat. Lungimea acestui segment este variabila. De la 5 la 35 de cm, in functie de natura substratului, pentru ca de vreme ce pe un substrat fara obstacole, dur, nu e nevoie decat de un mic pivot intre plumb si ochet, pe un substrat dificil, presarat cu ragalii si alte chestii taioase sau, mai rau, cu depozite de vegetatie abundente, am da orice sa ferim linia principala de toate aceste nenorociri si, mai ales, sa tinem ochetul curat, pentru a-si putea face treaba. Bila flotanta O alta gaselnita desteapta este atasarea unei bilute de pluta in apropierea ochetului, fapt ce-l va determina intotdeauna sa stea perpendicular pe substrat, departe de orice pericol. Nu exagerati insa cu dimensiunea bilei flotante, pentru ca va va costa metri seriosi in ceea ce priveste lungimea maxima a lanseului; de aceea, limitati-va la cantitatea minima necesara pentru a ridica vartejul cu ochet de pe substrat. Agrafa La capatul acestui segment de monofilament gros ar trebui atasata o agrafa rezistenta, dotata si ea daca se poate cu vartej, pentru a pastra constant probabilitatea ca macar unul din cele doua isi face treaba. De aceasta agrafa se va atasa plumbul cu care vom sonda apa, insa pana a ajunge la diferitele tipuri de plumb ce se folosesc in diferite conditii ar fi interesant sa luam in calcul un alt subansamblu care ne va face viata mai usoara. Veti vedea ca totul merge parca mai usor daca inainte de a "inchide" segmentul de monofilament cu agrafa de pe capat ati fi strecurat in prealabil un con de cauciuc, asemeni celui pentru safety-clip. Rolul lui este de a proteja agrafa in timpul contactului cu diversele elemente situate pe substrat. Au fost cazuri in care presiunea structurilor prin care a trecut a reusit sa desfaca si cea mai smechera agrafa, unde mai pui ca se reduce si riscul de a colecta o cantitate impresionanta de ierburi de pe fundul apei. Plumbul Daca se doreste ca din sondarea apei sa se faca o chestie serioasa, atunci ar fi bine sa acordam putina atentie si plumbului. In definitiv, de felul in care citim apa in timpul sondajului depinde rezultatul partidei ce va urma. Pentru inceput o idee buna ar fi sa pieptanam apa doar cu plumbul simplu. Mai bine pierdem un plumb cumparat cu bani putini decat sa se piarda un subansamblu la care am consumat destul de multa energie pentru a-l alcatui si care a costat destul de mult. Pentru a pieptana apa cu cat mai multa eficacitate, ar fi bine ca in locul monofilamentului sa folosim un textil de buna calitate (personal folosesc Power Pro de 15 lb si nu am ce sa-i reprosez) care, in combinatie cu o lanseta rapida, vor crea o harta imaginara asemanatoare cu imaginea pe care si-o face un pescar de salau in timp ce pescuieste la jig. Pentru distanta e indicat sa-i folosim plumbi fusiformi, iar pentru un contact maxim cu relieful submers se pot folosi cei rotunzi cu protuberante, ce se vor "agata" de cele mai mici informatii ce pot fi transmise. Daca pescuiti in zone cu ape inundate de mal si putin profunde, atunci ar fi indicat sa utilizati un plumb care sa nu se infiga in mal atat de tare incat sa nu-l mai puteti scoate. Atunci apelati la plumbul trilob care, avand un design anume studiat, va "ridica nasul" imediat dupa contactul cu apa, asezandu-se astfel pe substrat, in loc sa il penetreze asemenea unei ghiulele. Diferenta dintre acest model si altele existente pe piata este la capitolul finisaj si stabilitate in zbor (dealtfel remarcabila), fapt ce ii mareste considerabil raza de actiune si pe cea de utilizare. De asemenea, in cazul zonelor cu foarte multa vegetatie, vom folosi plumbi pentru distanta, ce se vor strecura mai usor printre ierburi decat plumbul "River" cu profil rotund si protuberante pe corp, special conceput pentru un contact maxim.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

linia bila flotanta agrafa plumbul
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1691 (s) | 25 queries | Mysql time :0.057770 (s)