News Flash:

Ghid Pescuit Buna Ziua Iasi - Morunasul

25 Iunie 2009
2298 Vizualizari | 0 Comentarii
Ghid Pescuit Buna Ziua Iasi Morunasul
Morunasul, "Vimba Vimba" in lucrarile stiintifice, se intalneste la noi pe raurile Prut, Siret, Bistrita, dar si pe afluentii acestora. Este pestele cu corpul cel mai alungit, comprimat lateral. Botul este proeminent, cu falca de sus mai mare si gura arcuita, cu partea inferioara in forma de potcoava. Maxilarul superior este mult mai lung decat cel inferior. De aici i se trage si numele de morunas, deoarece seamana foarte mult la bot cu morunul. Culoarea capului este cenusie, burta este alb-argintie, cenusiu-galbuie pe spate, cu laturile si abdomenul argintii. Solzii sunt astfel dispusi incat alcatuiesc un adevarat "tais" in continuarea inotatoarei dorsale. Pe portiunea dintre cap si dorsala, precum si pe cea dintre inotatoarele ventrale, se poate distinge o dunga neacoperita de solzi. Aripioara dorsala este inalta si scurta. Conform atlasului pestilor, un morunas obisnuit atinge 25-30 de cm si 500-600 de grame, foarte rar depasind 40 de cm si greutatea de 1 kg.

Localizare

Morunasul este un peste pasnic de fund. Prefera locurile unde apa este adanca si are un curs domol, cu fundul nisipos sau malos. Spatiul de viata al morunasului este alcatuit de apele curgatoare si de limanurile cu apa semisalina din preajma tarmului de mare. Ii plac chiar si regiunile mai putin saline ale apelor maritime, migrand insa intotdeauna in susul raurilor cu apa dulce, pentru depunerea icrelor. Nu-i displac nici paraiele cu apa mai rece. In apele curgatoare evita locurile cu curenti puternici.
Morunasul trebuie cautat la coturile raurilor, in locurile unde acestea se latesc si apele mai repezi se intalnesc cu cele mai domoale, la gurile de varsare sau in zonele mai adanci ale lacurilor. Se intretine in carduri, deplasandu-se adesea in grupuri mari, in cautarea hranei. In aceste zone poate fi pescuit cu maxima eficienta, mai ales daca locul de pescuit a fost nadit in prealabil.



Hrana preferata

Se hraneste cu: viermi, moluste, broaste, crustacee, larve, rame, resturi vegetale.
Acest peste prefera larvele insectelor, moluste mai mici, melci si scoici, raci mici, rame, precum si materii de origine vegetala, exact ca si rudele sale. Nu-i displac deloc nici viermusii, mamaliga framantata cu miez de paine, porumbul in lapte sau conservat. Sezonul recomandat prinderii lui este din primavara pana toamna, in curentii puternici de pe fundul albiei, unde apele sunt mai potolite. Ca perioada a zilei, poate fi pescuit bine dimineata devreme sau, in caz de ploaie, pe tot parcursul acesteia.



Reproducerea

La finele lunii aprilie, odata cu apropierea perioadei de reproducere, spatele pestelui devine negru cu reflexe albastre, iar aripioarele rosiatice. Pe capul si corpul pestelui apar niste protuberante mici, sub forma unor butonase, raspandite la intamplare, care fac ca morunasul sa nu para neted la pipait.
Morunasul atinge maturitatea sexuala la varsta de 3-4 ani, cand se deplaseaza in carduri, in lunile mai-iunie, pentru alegerea locului cel mai potrivit in vederea reproducerii. Cele mai propice sunt locurile foarte putin adanci, linistite, din albia raului. Zgomotul produs de cozile pestilor, care lovesc puternic apa, se aude la mare distanta. O femela depune intre 30.000 pana la 200.000 boabe de icre.



Nadirea

Modul cel mai eficient de nadire este cu prastia, aruncandu-se peleti si viermi. Daca curentul este mai puternic si apa adanca, se poate recurge la bulgari de nada, in care se adauga obligatoriu pamant de nada.
Ca ingrediente in nada, in functie de sezon, se folosesc diverse amestecuri. Iarna se pune mamaliga amestecata cu splina de porc data prin masina de tocat carne, la care se adauga cateva chironomide sau rame tocate. Vara se foloseste mamaliga amestecata cu boabe de porumb in lapte, putandu-se pescui atat la mamaliga, cat si la boabe de porumb. Atunci cand se face nadirea se tine cont de faptul ca nada trebuie sa ajunga in locul in care stau pestii. Astfel se verifica directia de curgere a curentului sau, daca acesta se intoarce facand ochiuri, pentru a sti unde trebuie aruncata nada.



Tehnica de pescuit

Se poate pescui in doua stiluri: la pluta si la plumb.
In cazul pescuitului la pluta, arsenalul este compus din: lanseta lunga de 6-7-8 metri (in locurile foarte adanci), mulineta cu viteza mare de recuperare, cu raport 6,3:1, fir pe tambur 0,14-0,16, forfac de 0,10-0,12 mm. Plumbajul, culisant, 3-4-6 grame, in functie de curent. Carligele, nr 14, 16, 18, in functie de momeala. Pluta folosita de mine este o culisanta de 5 grame. Este foarte important sa stabilim exact momentul cand musca pestele, deoarece morunasul scuipa foarte repede momeala cu carligul. De aceea, se inteapa ori de cate ori ni se pare ca pluta se comporta ciudat: face cercuri in jur, se opreste brusc, se scufunda lent.
Tehnica pescuitului la plumb. Pentru pescuitul pe fundul apei se foloseste un plumb culisant de 15-20 grame si un singur carlig, forfacul fiind de 15 cm. Momeala este aceeasi ca la pluta: viermi, chironomida, rama, boaba de porumb, boaba de mamaliga, cuscus. Inteparea trebuie sa fie ferma, de obicei morunasul se inteapa singur, varful lansetei semnalizand prin miscari violente momentul inteparii.



Valoarea gastronomica

Este un peste apreciat pentru carnea sa grasa si gustoasa. Se preteaza afumat si in pasta de peste.



Reteta pentru paste de peste:

Se curata pestele de solzi, se indeparteaza organele, capul si coada. Se pune la fiert in apa, adaugandu-se la 1 kg de peste 4-5 linguri de otet, sare si piper dupa gust. Se fierbe aproximativ doua ore, pana cand oasele se inmoaie. Separat se curata 2-3 cepe (la 1 kg de peste) si se calesc in unt sau ulei de masline. Pestele se curata de oasele mari si se da prin masina de tocat carne impreuna cu ceapa calita. Se amesteca foarte bine, se adauga condimente si suc de rosii dupa gust. Pentru o pastrare indelungata se pune pasta in borcane de sticla, care se sterilizeaza la cuptor.



localizare hrana preferata reproducerea nadirea
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2438 (s) | 24 queries | Mysql time :0.106895 (s)