News Flash:

Ghid Turism BUNA ZIUA Iasi - Istanbul - Capitala Capitalelor

18 Decembrie 2009
939 Vizualizari | 0 Comentarii
Ghid Turism BUNA ZIUA Iasi Istanbul Capitala Capitalelor
• Frumusetea orasului sta in modul in care imbina opusurile: vechi si modern, religios si secular, Asia si Europa, mistic si pamantesc


Cunoscut ca si Capitala Capitalelor, Istanbul este singurul oras din lume care se rasfrange pe doua continente si care a fost capitala de-a lungul a doua imperii consecutive: cel Crestin Bizantin si cel Otoman Islamic. Frumusetea orasului sta in modul in care imbina opusurile: vechi si modern, religios si secular, Asia si Europa, mistic si pamantesc. Fiind capitala a doua imperii total diferite peste 2000 de ani, in Istanbul exista multe situri istorice. Istoria diversa este reflectata de vechile biserici, moschee, palate, muzee si bazaruri. Zonele comerciale prospere de la Taksim si Nisantasi (cele mai mari mall-uri din lume) zumzaie de viata si distractii. Frumusetea sclipitoare a Bosforului, Insulelor Printese si a parcurilor aduc putina liniste si pace in metropola aglomerata.
A face cumparaturi in Istanbul este un adevarat must pentru calatoriile in acest oras, dar mai ales este o placere pentru ca aici ai de unde alege. Se stie ca Istanbulul este un adevarat paradis pentru shopping de mai mult de 1.500 ani, fiind faimos datorita legaturilor sale cu legendarul Drum al Matasii, care lega China de Europa.

De unde sa incepi?

In primul rand, depinde ce doresti sa cumperi, dar de obicei, primul loc care ti se recomanda este Marele Bazar sau Kapalicarsi. Este un complex foarte mare, cu peste 18 porti, din care 8 sunt principale, dar pentru o mai buna orientare este bine sa iti cumperi o harta cu interiorul acestuia. Aici gasesti in jur de 4.000 de magazine care iti ofera de la vestitele carpete si covoare, cele mai multe lucrate manual, bijuteriile din aur a caror istorie dateaza din perioada neolitica in Anatolia, imbracaminte si incaltaminte din piele, textile, obiecte de decor din ceramica sau portelan, cum sunt cele pictate de mana, originare din Iznik, Istanbul si Kutahya, toate la preturi foarte rezonabile. Cu toate acestea, este bine sa vizitezi si alte magazine de pe langa acest bazar, pentru ca poti gasi preturi si mai accesibile.
Daca esti interesat de obiecte de arta sau antichitati, viziteaza galeriile care le vand, situate in imediata apropiere a acestui mare complex comercial. Aici vei putea gasi piese rare din perioada Imperiului otoman, precum gravuri, argintarie, tesaturi manuale lucrate cu acul, ceramica, picturi. Un alt loc foarte interesant este Piata de Condimente din Eminonu, unde vei fi placut surprins si de peisajul incantator oferit de muntii din departare ori de stradutele inguste de unde poti cumpara delicioase masline, branzeturi si fructe uscate. Aceasta piata, in forma literei L, a fost construita in secolul al XVII-lea, ca extensie a cladirii Noua Moschee. Este foarte cunoscuta nu numai pentru condimentele exotice si uleiurile din intregul Orient, dar si pentru fructele uscate, caviar, dulciuri cu specific turcesc. In cartierul Sultanahmet vei gasi la preturi foarte bune o varietate de bunuri, printre care carpete, covoare din lana, bijuterii din aur si argint, dulciuri.



Partea boema

Daca vrei sa vezi partea boema a orasului unde sa admiri sau sa cumperi imbracaminte la moda, plimba-te in zona Cukurcuma sau pe Champs Elysees-ul Istanbulului, Nisantasi, unde vei cumpara imbracaminte marca celor mai cunoscuti designeri internationali: Gucci, Armani, Hugo Boss si altii. Mall-uri foarte mari se gasesc in suburbii, cum sunt Galleria, in cartierul Atakoy si Akmerkez, in Etiler, Kanyon in Levent, cunoscut mai ales pentru ca gazduieste cele mai importante marci internationale, in special pentru moda. Nu uita sa negociezi la orice magazin dintr-un bazar sau de pe strada. De obicei, se ajunge la un pret cu 30-70% mai mic decat cel initial.



Util si practic

Interesanta in Istanbul este Piata Ortakoy datorita cafenelelor si bistrourilor, unde nu trebuie sa ratati faimosii Kumpir - cartofi copti in coaja - sau covrigii cu susan. Unul dintre cele mai renumite restaurante cu specific turcesc este Balikci Yuksel. Pretul mediu al unei cine este de aprox 50 dolari. Istanbulul va ofera apa ieftina, porumb copt si fiert, la o lira bucata, peste fript direct din port de la Eminonu, cu salata de ceapa, cocktail de muraturi pe care il puteti stinge cu un ayran rece, cus cus in lipie si durum de oaie, fresh de portocale, orez cu naut si pentru carnivori pui si oaie, covrigi cu susan purtati pe cap de vanzatori, fistic, seminte vargate si alune de padure... dulcele baclavale si alte specialitati cu nuca si miere, care au un gust unic doar la ei.



Viata de noapte

Divertismentul de noapte este bogat in Istanbul. Cluburile de noapte ofera distractii pe durata cinei, de la cantece turcesti pana la dansuri orientale din buric. In plus, exista discoteci moderne (vedeti cele de pe malul Bosforului), cabarete si cluburi de jazz in districtul Taksim-Harbiye. In districtul Sultanahmet exista un numar de restaurante in cladiri otomane si bizantine restaurate, oferind un decor unic pentru o seara in oras. Un alt district atractiv este Kumkapi, cu tavernele, barurile si restaurantele sale. Oamenii se intalnesc de ani de zile in districtul Beyoglu la Cicek Pasaji pentru a savura impreuna "raki" si specialitati din fructe de mare. Aproape de Cicek Pasaji este si strada ingusta Nevizade, cel mai bun loc din Istanbul unde puteti servi specialitati turcesti si "raki", bautura alcoolica specific turceasca.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

partea boema
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1307 (s) | 22 queries | Mysql time :0.029783 (s)