News Flash:

Ghid Turism BUNA ZIUA Iasi - Prost!

28 August 2009
720 Vizualizari | 0 Comentarii
Ghid Turism BUNA ZIUA Iasi Prost
Aceasta este varianta germana a romanescului "Noroc!", urare de bine ce se rosteste atunci cand se ciocnesc doua halbe de bere la Oktoberfest. Aceasta halba, cu forma ei inconfundabila, are o traditie destul de veche in Bayern si este un simbol netagaduit al festivalului. Pe tot parcursul acestuia, atat in perimetrul festivalului cat si in intreg orasul, inclusiv pe mijloacele de transport in comun, se pot vedea grupuri de vizitatori in mana carora atarna un Bierkrug (halba de bere) golit de continut. Initial, halba de bere de la Oktoberfest era din piatra sau portelan, materiale din care se construiau toate halbele de bere, unele din ele fiind chiar obiecte de colectie, cu capace de zinc sau de argint incrustat. Pentru Oktoberfest, halbele de piatra sau portelan s-au dovedit insa, in conditiile date, prea scumpe si prea fragile. Cele de sticla sunt mult mai usor de produs, mai ieftine si mai usor de intretinut. Halbele de portelan si piatra se mai produc si astazi, cu variante speciale pentru Oktoberfest. Acestea sunt cautate in special de catre colectionari sau vanatori de suveniruri. Modalitatile de achizitionare a halbelor variaza de la vizitator la vizitator: unii prefera sa plateasca pretul - destul de accesibil - al halbelor de sticla sau portelan care le-au atras atentia, altii incearca sa le pastreze pe cele in care au consumat bere in perimetrul festivalului. Acestia din urma sunt clientii preferati ai organelor de ordine.

Specialitatile

La Oktoberfest se bea bere, rauri de bere servita la halbe de un litru. Pe langa aceasta activitate, la Oktoberfest se poate si manca: jumatatile de zburatoare se perpelesc in vazul lumii, carnatii si fripturile isi asteapta aliniate cumparatorii. Pentru cei care, dintr-un motiv sau altul, prefera carnea alba, exista o firma cu traditie ce comercializeaza, intr-un cort situat chiar langa intrarea principala, peste prajit la protap, numit de bavarezi Stekerlfisch (peste infipt). In principal se folosesc pastravi pescuiti, special pentru festival, din cel mai mare lac bavarez, Chiemsee. Acelora dintre vizitatori care doresc sa isi incheie itinerariul culinar cu ceva dulce li se ofera cu darnicie fructe trase in ciocolata, inghetata, ciocolata si bomboane, precum si munti de turta dulce, foarte populara in Bayern. Dintre specialitatile de turta dulce, traditionala inima de diferite marimi, ornata cu inscriptii din zahar multicolor, este cea mai cunoscuta si cea mai cautata. Vizitatorii se plimba de colo-colo purtand pe piept inimioare pe care se pot citi tot felul de mesaje, de la "te iubesc" pana la "hai sa ne intalnim la anu`".



International

Traditia conform careia primarul orasului da cep primului butoi de bere in prima sambata la ora 12, declarand astfel deschis festivalul, a fost inaugurata relativ tarziu, in anul 1950. Aceasta ceremonie este deosebit de importanta, inainte de acest moment consumarea alcoolului in perimetrul Oktoberfest-ului nefiind permisa. Cortul in care se desfasoara ceremonia este in fiecare an altul, pentru a da ocazie fiecarei firme sa beneficieze de primul aflux de vizitatori. Oktoberfest-ul este vizitat de atat de multe nationalitati, incat a incetat sa mai fie un festival regional si s-a transformat intr-unul international. Unele nationalitati sunt atat de fidele Oktoberfest-ului, incat au primit si spatiu privilegiat: al doilea week-end este dedicat italienilor, a caror prezenta numeroasa si galagioasa la Oktoberfest este constanta. Strazile München-ului si locurile de camping sunt, chiar dinainte de inceperea festivalului, populate pana la refuz de rulote albe, cu numere de Italia.



specialitatile international
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1773 (s) | 22 queries | Mysql time :0.048557 (s)