Economic Local

Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din meditații, acordate în particular de persoanele fizice, a fost publicat pe portalul ANAF

Publicat: 29 apr. 2022
_____ Vizualizări 1 Comentariu
Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice a fost publicat pe portalul ANAF
Declarația unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) vine în sprijinul contribuabililor persoane fizice care realizează venituri din meditații, activități educaționale și alte forme de învățământ, prin publicarea Ghidului privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice care realizează venituri din aceste activități.
Persoanele fizice care realizează venituri din meditații au obligația de a depune Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212) până la data de 25 mai.

Ghidul poate fi consultat pe portalul www.anaf.ro, în secțiunea Asistență Contribuabili/Servicii oferite contribuabililor/Ghiduri curente și alte materiale informative, la acest link https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Ghid_meditatii_2022.pdf

Agenția Națională de Administrare Fiscală continuă să extindă materialele informative dedicate persoanelor fizice și juridice pentru a încuraja cât mai mult conformarea fiscală voluntară a contribuabililor.

Comentarii
  • Si cine va verifica daca prevederile se respecta.
    Exact ca si la medicii care lucreaza la stat dar in acelasi interval orar acorda consultatii in privat.

Adauga un comentariu