Sport

Gică Hagi a anunțat că nu mai vine la naționala României: „Nu mai poate fi o colaborare! S-a pus capăt”

Publicat: 07 dec. 2019
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Gică Hagi a anunțat că nu mai vine la naționala României Nu mai poate fi o colaborare S-a pus capăt

Gică Hagi e decis să nu mai antreneze niciodată naționala României. Managerul tehnic al Viitorului e deranjat că a fost doar pe lista mass-media după ce Cosmin Contra a demisionat de pe banca „tricolorilor”. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat la prezentarea noului selecționer că Mirel Rădoi a fost singura variantă pentru postul de antrenor al primei reprezentative.

„Are și Hagi o părere, dar faceți cum vreți. Nu mă mai băgați în niciun top că nu fac nimic. Rămân la clubul meu, aici. Nu mai poate fi o colaborare acasă (n.r.- cu FRF). S-a pus capăt. Ori rămân aici, ori plec în străinătate. Doresc să fac copii. asta e destinul. Mi-am dat seama că sunt mic, nu sunt competitiv.
Toți copiii ăștia sunt români, genetic sunt buni, dar nu au un mediu bun, nu e mediul pe care l-am avut noi. Acasă, doar aici, la clubul meu, stau. Merg cu destinul meu. Mi-am dat seama că așa e în România. În față, te pupă toți, dar ce e în spate… Asta e tradiția noastră. Mi-am băgat toți banii mei în copii. Atât pot să fac”, a răbufnit Hagi, la conferința de presă de după partida Viitorul – Astra 0-1.

Gică Hagi n-a fost invitat la tragerea la sorți a grupelor Euro 2020

Gică Hagi a rămas surprins că nu a fost invitat de FRF la tragerea la sorți a grupelor Euro 2020, de sâmbătă. Emeric Ienei și Helmut Duckadam sunt alte nume mari din istoria fotbalului românesc care nu au fost prezente la festivitatea de la Romexpo.

„Problema e la noi, la conducere. Trebuie să le ceară să mergem pe drumul care trebuie. Vecinii ne iau jucătorii. Unde am ajuns? Înțelegem să ne ia echipele din Vest, dar să ne ia vecinii jucătorii? Mă dați nervos, niște poze pe care le puneți prin ziare, care mă sperie. Am vorbit atât de mult de când m-am lăsat.
Au trecut două săptămâni, am scos cartea, nu am primit niciun telefon de la domnul Apolzan (n.r.- directorul școlii Federale de Antrenori). Cu lucruri din cartea aia am făcut performanță la U21. Am avut 11 jucători acolo, 50%. Îi voi sprijini cât pot pe jucători. Urez României, loturilor naționale, baftă. Să ne aduceți iar pe străzi”, a mai spus „Regele”.

Academia Gheorghe Hagi a fost fondată în 2009, iar Viitorul a cucerit în cei zece ani de existență, la nivel de seniori, Liga 1, Cupa și Supercupa României.

Adauga un comentariu