News Flash:

Gigantii Operei din Iasi

4 Iunie 2006
803 Vizualizari | 0 Comentarii
•In data de 3 noiembrie a anului 1956 a fost infiintata Opera din Iasi, care l-a avut ca director pana in anul 1965 pe prof. Ioan Goia •Paradoxal, saptamana trecuta, de Ziua Mondiala a Copilului cativa dintre membrii fondatori ai Operei din Iasi s-au intalnit la sediul respectivei institutii pentru a-si aduce aminte de inceputul carierei lor

In urma cu aproximativ 50 de ani, in sediul actualei Opere Nationale Romane din Iasi era sustinut spectacolul inaugural Tosca, de G. Puccini. Infiintarea Operei a corespuns unei vechi dorinte a publicului, initiata de turneele trupelor de opereta italiene, germane, franceze pe parcursul secolului al XIX-lea. Dupa infiintarea Conservatorului de muzica au existat diverse productii de arii de opera si dupa 1900 chiar opere intregi, continuate mai departe in perioada 1942 -1944, cu incercarile de infiintare a unei trupe stabile de opera, incercari esuate din cauza conditiilor impuse de razboi. Toate straduintele artistilor de atunci s-au concretizat in data de 3 noiembrie a anului 1956, cand a fost infiintata Opera din Iasi, care l-a avut ca director pana in anul 1965 pe prof. Ioan Goia. Pana la ora actuala, aceasta institutie de spectacole a parcurs mai multe stadii de dezvoltare, mai multe schimbari de generatii, insa a prezentat publicului iesean si nu numai majoritatea titlurilor de opera, opereta si balet din repertoriul national si universal. Paradoxal, saptamana trecuta, de Ziua Mondiala a Copilului, cativa dintre membrii fondatori ai Operei din Iasi s-au intalnit la sediul respectivei institutii pentru a-si aduce aminte de inceputul carierei lor. Intalnirea care a avut loc in Sala Dimitrie Tabacaru din Opera a adus impreuna pe unii dintre cei mai importanti artisti atat ai scenei iesene, cat si a celei nationale. Intampinati de Corneliu Calistru, actualul director al Operei, cei aproximativ 15 artisti au depanat amintiri din culise sau de pe scena. "Acum 40 de ani, cand am venit in Opera, majoritatea dintre dumneavoastra erati tineri si v-am iubit si va iubesc si acum pentru ceea ce ati fost si ceea ce continuati sa fiti si pentru ceea ce ati insemnat pentru Opera din Iasi. Va doresc multa sanatate si viata lunga", a spus Corneliu Calistru.

Amintiri de acum 50 de ani

Inchinand un pahar de sampanie in cinstea anilor care s-au scurs si a amintirilor care vor dainui in timp, Eugenia Ambrosa, unul dintre membrii fondatori ai Operei, isi aminteste cum, in anul 1956, a venit plina de speranta din Timisoara, unde isi terminase studiile. "Am venit in '56 la Iasi din Timisoara, unde am terminat Conservatorul. Sunt atatea lucruri de spus. Am stat in Opera de la infiintare pana in anul Revolutiei, in 1989. Va dati seama, 30 de ani de stat pe scena in fata spectatorului, 30 de ani care acum sunt amintiri atat de pretioase", a spus Eugenia Ambrosa. Alaturi de aceasta a stat pe tot parcursul intalnirii Leontina Modovan, care a participat la infiintarea Operei. "Am fost acolo si eu, si Eugenia si a fost extraordinar cand pentru prima oara cantam pe scena Operei din Iasi a carei infiintarea am asteptat-o atat de mult. Am cantat tot ce se putea canta alaturi de mari artisti ai vremii", a spus Leontina. Fostul director artistic al acestei institutii de spectacole, Mihai Zaborila, a fost impreuna cu cei prezenti, exprimandu-si dorinta de a participa si la sarbatorirea a 60 de ani. "Opera a fost si a dainuit in timp ca un vulcan de entuziasm care nu s-a stins si sunt sigur ca nu se va stinge niciodata. Tocmai datorita acestui entuziasm, Opera din Iasi s-a impus atat in tara, cat si la nivel international, promovand talente care la ora actuala sunt adevarate nume in opera mondiala", a precizat Zaborila.
Diana LITе
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1360 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021913 (s)